Decizia luată de Melania Trump, după ce scandalul soțului ei cu actrița Stormy Daniels a ajuns în instanță a surprins pe toată lumea. Fosta primă doamnă a fost absentă de la tribunal, atunci când soțul ei a fost pus sub acuzare. Totodată, Melania Trump nu a fost văzută nici atunci când fostul președinte s-a adresat susținătorilor săi de la proprietatea sa Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, denunțând cele 34 de acuzații penale împotriva sa.
Donald Trump este acuzat de procurorii americani că ar fi plătit suma de 130.000 de dolari, prin intermediul fostului său avocat, către o actriță de filme pentru adulți – Stormy Daniels, cu care ar fi întreținut relații sexuale, pentru a-i cumpăra tăcerea în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016.
Fostul președinte al Statelor Unite a pledat nevinovat și spune că nu a avut nicio legătură cu Daniels, considerând că totul este o înscenare pentru a-l scoate din cursa pentru alegerile următoare, care vor avea loc în 2024.
Citește și: „Cine e Stormy Daniels, femeia din cauza căreia Donald Trump a fost pus sub acuzare. Ce s-a întâmplat de fapt între ei”
Cu toate acestea, acuzațiile rămân, iar Donald Trump va trebui să își demonstreze nevinovăția în instanță. Surprinzător este însă faptul că Melania Trump nu a fost văzută alături de soțul ei zilele acestea, speculâdu-se astfel că între cei doi ar fi posibil să existe o ruptură.
Însă Melania Trump ”nu îl părăsește”, a declarat fosta sa asistentă și cândva bună prietenă, Stephanie Winston Wolkoff, conform Independent.
„Melania trăiește într-un turn de fildeș al negării”, a declarat aceasta, citată de Page Six.
„Nu mă așteptam să o văd acolo. Tăcerea ei este deliberată, este arma ei preferată și armura ei de protecție”, a susținut fosta colaboratoare de rang înalt de la Vogue, care a fost și consilier al doamnei Trump până în 2018.
„Bineînțeles că știe despre afacerile lui Donald, ea știe totul. Dar tăcerea ei este demnitatea ei. Ea va fi alături de soțul ei, așa cum face întotdeauna. Nu cred că Melania se simte umilită de aventurile lui – dar este furioasă”.
De asemenea, fostul președinte nu a menționat-o direct în timpul discursului său de după punerea sub acuzare, la reședința sa din Palm Beach, a relatat New York Post.
„Am o familie grozavă și au făcut o treabă fantastică și o apreciem foarte mult. Au trecut prin multe”, a spus Trump.
„Am un fiu aici (Don Jr) care a făcut o treabă grozavă, un alt fiu aici (Eric) care a făcut o treabă grozavă, și Ivanka”, a spus fostul președinte al Americii. „Și Barron va fi grozav într-o zi”, a mai spus el, referindu-se la fiul său adolescent cu fosta primă doamnă. „Este înalt și este inteligent”.
Dar absența sa de la tribunal și de la Mar-a-Lago nu implică faptul că Melania Trump plănuia să își părăsească soțul, potrivit lui Wolkoff.
„În privat, Melania spune că oamenii sunt doar geloși și că spera ca scandalul Stormy Daniels să fie ascuns sub preș. Modul ei de a face față este să nu lase niciodată sentimentele să se vadă sau să o afecteze. Prevăd că o vom vedea din nou alături de el la următorul eveniment social de la Mar-a-Lago”.
Trump a negat vehement că a avut o aventură cu Stormy Daniels, în contextul în care a fost acuzat că ar fi plătit bani pentru a păstra tăcerea asupra relației lor. Fostul președinte a fost arestat și pus sub acuzare la un tribunal penal din Manhattan în legătură cu plățile pentru tăcere, inclusiv către vedeta de filme pentru adulți.
Fostul purtător de cuvânt al lui Jill Biden, Michael LaRosa, scrisese anterior pe Twitter cum că ar fi semnificativ dacă doamna Trump ar fi prezentă alături de soțul ei la tribunal.
„Înainte ca Trump să apară în ușă, mi-am ținut respirația, așteptând să văd dacă fosta Primă Doamnă va fi alături de el, strângându-i mâna și arătându-i iubire și sprijin necondiționat”, a spus dl LaRosa. „Ar fi fost atât de multă putere în acea imagine”.