Dan Cruceru se simte în largul său în poziția de antreprenor și influencer de parenting, bucurându-se de faptul că poate să petreacă mult timp în familie, mai ales alături de cei doi copii ai săi, Sophia și David Cristian. Chiar dacă a prezentat primul sezon Survivor, acesta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că nu se vede plecând din nou de acasă pentru mai mult timp.
Dan Cruceru a vorbit în interviu alături de fiica sa, Sophia, iar micuța a punctat că plecarea tatălui său pentru primul sezon Survivor a fost foarte grea pentru familie. Astfel, cunoscutul influencer ne-a mărturisit că nu se mai vede implicându-se în proiecte de televiziune care presupun deplasări atât de lungi:
“Dan Cruceru: Dacă ne referim la o plecare timp de 6 luni de acasă, niciodată! Sophia a fost principalul motiv, mai am un alt motiv la fel de important, dar mai mic! Proiectele de genul acesta pentru mine nu există! Nu sunt pentru mine, nu mă interesează! Hai, 2 luni, poate!
Sophia: Este adevărat că acum când mă gândesc la perioada în care a plecat timp de 6 luni mă întristez! Îmi place când merge la televiziuni în timp ce este în București pentru că mai ajung și eu pe acolo! (râde) Să zicem că 2 luni ar fi OK, dar mai mult de 3 luni nu!
Dan Cruceru: Eu și soția mea îi pupăm pe copii dimineața când plecăm de acasă, iar seara nu adorm până nu ne pupăm. Gândește-te ce înseamnă o plecare chiar și de 2 luni pentru un copil crescut astfel, cu atât de multă dragoste! Este traumatizant! Atunci, sincer, nu merită! Am ajuns la vârsta în care cred că pot să aleg ce pot să fac în viață! Aleg ce este mai bine pentru familia mea, nu neapărat pentru alții!”
De asemenea, Dan Cruceru a punctat că o revenire totală în televiziune nu poate să vină peste noapte, însă se bucură enorm de rubricile pe care le are în momentul de față. Acesta a punctat că timpul îi permite să se ocupe și de rolul de influencer, fiind în continuare expus publicului:
“Lucrurile nu vin așa, peste noapte! De la Survivor până acum am mai avut o serie întreagă de discuții. Trebuie să existe chimie atât din partea mea către proiectul respectiv, cât și din partea cealaltă! Este necesar să înțelegem că trebuie să fie o simbioză, la un moment dat!
Momentan nu a fost, dar eu sunt foarte mulțumit de ceea ce am acum! Am o rubrică permanentă la Pro TV, la Vorbește lumea, alta la radio, la Pro FM! Sunt foarte expus în continuare și mă ajută acest lucru pentru a-mi îndeplini rolul de Taticool cu tot ce înseamnă el, pedagogie și business!”
Video: Mihai Robu