La doar 16 ani, fiica Andreei Marin este un exemplu pentru multe dintre adolescentele și chiar tinerele din ziua de astăzi. Violeta Bănică dă dovadă de multă maturitate și știe exact ce își dorește să realizeze în viață. Nicidecum nu este atrasă de succesul obținut rapid și simplu, așa cum este cazul multora, ci are propriul drum pe care este conștientă că trebuie să îl parcurgă indiferent de provocările întâmpinate. Andreea Marin a vorbit despre aspirațiile fiicei sale și s-a declarat surprinsă de răspunsurile oferite de adolescentă la chestiuni legate parcursul său profesional.
Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr. este o domnișoară în toată regula. Însă chiar dacă are doar 16 ani, dă dovadă de o maturitate pe care cu greu o găsești la tinerii de vârsta ei. Conștientizează faptul că poate beneficia de anumite privilegii, dat fiind faptul că este fiica unor importante celebrități de la noi, dar nu se bazează deloc pe acest lucru.
Are o gândire orientată către propriul ei succes, fără să se bazeze pe ajutorul părinților. În plus, Violeta nu este nici adepta aparițiilor nenaturale în mediul online. În acest sens, a purtat și o discuție cu mama ei, în care i-a mărturisit că nu își dorește să folosească filtrele pentru fotografii de pe rețelele de socializare. Mai mult, adolescenta nu vrea nici să facă reclamă anumitor branduri, deși propuneri au tot fost de-a lungul timpului.
”La un moment dat, chiar am încercat-o, să știi. I-am zis: ”Uite, mami, am aflat că sunt tot feluri de tool-uri pe care le poate folosi oricine pe internet”, și ea mi-a zis: ”Nu, eu nu vreau să folosesc așa ceva”. Mi-a plăcut reacția ei și chiar a fost neașteptat, pentru că multe tinere asta fac. Mai mult decât atât, nu-și dorește nici să facă reclamă unor branduri. Mi-a zis: ”Nu sunt pregătită pentru asta, nu e momentul, eu am un alt scop în viață. Vreau să fac altfel lucrurile”, a spus Andreea Marin în cadrul emisiunii moderatăe de Bianca Iordache, „Play IT”.
Vedeta a rămas până și ea uimită de gândirea fiicei sale și este este extrem de mândră de ea pentru că a ales, de la o vârstă mică, să își croiască propriul drum, fără să aleagă scurtăturile care să o ducă spre succes.
”Mai rar se întâmplă asta în tânăra generație. Toată lumea își dorește să devină influencer. Toată lumea își dorește să vândă ceva. Mai rar în ziua de astăzi ca un tânăr să spună scopul meu este altul, să-și cunoască scopul, în primul rând, și în al doilea rând, eu mă pregătesc pentru scopul meu și atenția vreau să mi-o țin pe acest drum”, a mai spus fosta prezentatoare TV.
Andreea Marin are numai cuvinte de laudă la adresa fiicei sale și este fericită de drumul pe care singură și l-a ales. Cele două au o relație deschisă și sunt foarte apropiate. Își împărtășesc una alteia orice, iar Andreea Marin are grijă să îi ofere Violetei cele mai bune sfaturi și îndrumările care să o ajute să evolueze frumos.
Adolescenta este deja implicată într-o mulțime de proiecte, iar mama ei este cât se poate de mândră de ea.
”E un bun comunicator, o fire organizată, ca și mine, are o minte ageră! Dumnezeu să o țină sănătoasă și în rest am încercat să-i deschid aripile către viitor. Dar ea știe că și de efortul și imaginația ei depinde cum se va așterne acesta. Doamne ajută!”, a declarat Andreea Marin, potrivit Fanatik.