Florile folosite în buchete, în aranjamentele de masă sau în construcțiile decorative sunt esențiale pentru crearea unui tablou perfect al nunții. Asta până în 2023, când Nicu Bocancea, cunoscutul master florist internațional, a dezvăluit în exclusivitate pentru EGO.ro că florile pot fi înlocuite cu ușurință cu fructe sau cu alte plante, fie că este vorba de unele comestibile.
În 2023 trendurile în materie de decoranțiuni de nuntă se axează mai mult pe construcții florale suspendate și pe decoruri spectaculoase.
„Cum ne aflăm într-o orangerie ni s-a părut potrivit să avem portocali și zona aceasta de plante mediteraneene unde sunt măslini, portocali, fel și fel de citrice, plus niște copaci foarte mari, de 6 metri, de piper. O să fie o nebunie. Dar se pot face fel și fel de decorațiuni. Spre exemplu în spatele meu avem o masă unde am suspendat niște candelabre dintr-un material textil care apoi, seara în timpul evenimentului, se proiectează niște lumini speciale pe ei și se fac niște valuri de lumină.
La bază este un aranjament monocrom, dintr-un singur fel de floare, într-o singură nuanță, un trandafir special, împreună cu lumânări, iar ca și mici detalii avem niște pahare care nu sunt rotunde cum suntem obișnuiți de obicei, ci în formă de triunghi, niște blaturi de farfurii care sunt exact textura lunii, iar ca și detalii de tacâmuri avem niște tacâmuri moderne aurii, cu mânerul negru, mâner care este asortat cu scaunele negre”, ne-a explicat Nicu Bocancea, completând că anul acesta se încearcă introducerea unor noi culori în paleta de preferință a mirilor.
„În 2023 se continuă cu cromatica alb, negru, verde, pe care este greu să o detronezi. Când spui nuntă, spui alb, dar într-adevăr sunt și cupluri care sunt foarte îndrăznețe și își doresc tot timpul să fie diferite, atunci venim în întâmpinarea lor cu genul acesta de design. Orice este posibil când vine vorba de culori, atât timp cât folosim o anumită culoare într-o întreagă tematică, adică să fie o combinați care să fie și tacâmuri, fețe de masă și farfurii. Să fie toate într-un ton unitar”.
O greșeală pe care mulți viitori miri o fac atunci când își pregătesc petrecerea de nuntă este că nu se țin de un plan deja predefinit și aleg aleatoriu din elementele care contribuie la realizarea unei nunți. Spre exemplu se concentrează mai întâi pe ținute, sau pe decorațiuni, în loc să ia în considerare, ca prim pas, alegerea unei locații.
„Este foarte important să știm de la început locația. Atunci când avem locația, arhitectura și design-ul locației, atunci putem să ne gândim ce putem face în interior. Un prim pas este alegerea locației. Dacă se optează pentru una în afara Bucureștiului trebuie ținut cont dacă există spațiu de cazare, atât pentru confortul mirilor cât și pentru invitați care nu sunt din localitate sau poate din altă țară. Este necesar să fie și niște camere pentru cazare”, ne-a mai explicat master floristul.
Citește și: Tendințe nunți 2023. Ideea îndrăzneață pe care o propun organizatorii, este noua tendință
Ultimul pe lista mirilor trebuie să fie buchetul de mireasă, nu primul, așa cum se gândesc multe domnișoare.
„Nu pot să zic că am deja foarte multe buchete stabilite pentru anul în curs, dar de obicei buchetele sunt stabilite printre ultimele detalii. Când discutăm despre buchet, discutăm și despre perioada de ceremonie. Cumva nunta se împarte în două evenimente: este locația cu decorurile locației și decorurile ceremoniei. Fie că se întâmplă într-o biserică sau fie că se întâmplă, acum cum este mai nou, într-o pădure, sau pe o pajiște, ori la malul lacului.
Atunci buchetul este însoțit de tot decorul în jurul ceremoniei. Că avem aleea spre altar, că avem arcada, că avem aranjamentele acelea înalte pe piloni sau niște poieni înflorate stânga-dreapta aleii, de toate acestea depinde alegerea buchetului de mireasă”, a mai explicat Nicu Bocancea pentru EGO.ro, completând că nicio floare nu este de rău augur și că mireasa ar trebui să țină cont doar de propriile gusturi nu de superstiții fără noimă.
Citește și: 8 superstiții despre miri. Semn rău dacă se întâmplă asta în ziua nunții
„Sunt mirese care nu își doresc cale, că au o mamă care spune că aduce ghinion. Sau sunt care nu își doresc lăcrămioare, că vor plânge la nuntă. Sau sunt mirese care își doresc cu ardoare lăcrămioare, dar de obicei buchetul de lăcrămioare are un cost foarte ridicat, că majoritatea își doresc în septembrie-octombrie. Dar cred că nu există o floare pe care să nu o putem aduce pentru o nuntă anume, dar întotdeauna este vorba de costuri, de bugete. Cel mai important este să stabilim un buget care este prioritar pentru cuplu și cât își doresc ei să cheltuie pentru evenimentul respectiv. Este exact ca și atunci când te duci să îți cumperi o mașină și știi de la început către ce mașină te îndrepți. Așa se întâmplă și aici”.
Noutatea din acest an este că putem opta cu ușurință către fructe în loc de flori. Cele care nu apreciază foarte mult florile tăiate au șansa acum să aibă un decor de nuntă ca în povești, totul realizat doar din fructe sau alte plante comestibile. În plus, la finalul serii nu riscă să rămână cu toate florile, ci poate să împartă fructele din decor invitațiilor.
„Putem să înlocuim orice și să facem în fiecare stil în parte, dar până la urmă este vorba de ce își dorește mireasa. Dacă își dorește aranjamente cu fructe pornim o discuție pe tema asta și vedem ce putem face. Astăzi eu am propus aranjament cu portocale, un panou care mi s-a părut foarte potrivit pentru locație. Dar poate fi la fel de potrivit un panou cu orice își doresc mirii.
Citește și: Ce trebuie să poarte mireasa în ziua nunții ca să aibă noroc și o căsnicie de durată
Ai să răzi, dar am avut mese pe lung unde am avut legături de pătrunjel, de mărar, de ceapă, fel și fel de aranjamente cu un design aparte. Sunt efectiv pentru diferite zone sau cupluri, fiecare cu ideea lui”, a mai explicat Nicu Bocancea pentru EGO.ro, punctând faptul că indiferent de alegerea făcută, mirii trebuie să țină cont de un aspect foarte importat, și anume să nu exagereze cu acest gen de decorațiuni.
„Avem libertatea să alegem orice, important este cum le facem. Să păstrăm un echilibru pentru a nu risca să fie prea mult. Să nu ne trezim cu 700 de legături de ceapă pe masă că nu este ok. Dar mici detalii care sunt haioase și cumva se pretează evenimentului în sine, cum ar fi plante de rozmarin, plante de busuioc, toate puse în niște coșulețe foarte frumoase, creează o atmosferă frumoasă”.
Video: Daniel Bălan