Serialul “Clanul” este un adevărat fenomen, astfel că românii abia așteaptă să îi urmărească pe actori în noi aventuri, începând cu al doilea sezon, din 19 februarie. Denis Hanganu ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre scenele amoroase filmate cu Theo Rose în primul sezon. De asemenea, el a explicat care au fost cele mai grele momente pe care le-a întâmpinat în timp ce filma pentru proiect.
Denis Hanganu îl interpretează pe Tudor Achim în Clanul, în timp ce Theo Rose o portretizează pe Vera Maximilian. Cei doi au apărut în câteva scene amoroase, astfel că am discutat cu actorul despre acest aspect. Se pare că nu totul este așa cum se vede pe micile ecrane:
“Nu tragem de mai multe ori scenele. Dar ar trebui, cu ocazia aceasta, să le explicăm și celor de acasă că nu este așa cum se vede la TV. Totul pare frumos, roz. O scenă intimă, ca să o numim așa, este filmată cu mulți oameni pe lângă tine. Sigur, profesioniști, nu trecem de cifre mari, de 20-30 de oameni. Sunt câțiva oameni care sunt necesari acolo, la filmarea scenei respective. Crede-mă, este atât de inconfortabilă situația, iar contextul respectiv este inconfortabil, încât nu te gândești decât să îți faci treaba cât mai bine, să nu greșești cumva vreo replică dacă ai, vreun gest pe care îl ai de făcut, vreo privire și așa mai departe. Toată concentrarea ta este cumva doar în jurul chestiei respective, să iasă scena bine. Cred că și ea, dar și eu, ne gândeam doar la asta în scenele respective, pe care le-am filmat, cum să facem să iasă cât mai credibil. Acesta este și interesul, dar și secretul, ca pentru cei de acasă să pară cât mai credibil, autentic, organic.”
De asemenea, Denis Hanganu ne-a explicat că nu are legătură faptul că Anghel Damian, regizorul serialului și partenerul artistei, se află pe platou în momentul în care respectivele scene sunt filmate. Toți cei care lucrează la proiect sunt profesioniști desăvârșiți:
“Nu are nicio legătură, absolut nicio legătură. Sunt doar lucruri profesionale. Noi suntem niște profesioniști în domeniu și ne facem treaba acolo, așa cum este. Așa zice în scenariu, facem asta, este super OK. Nu este nimic tabu, nu este vreun secret anume. Pur și simplu filmăm, trebuie să facem asta, așa se întâmplă. De asta există meseria de actor.”
Îndrăgitul actor ne-a vorbit și despre cele mai grele momente de la filmări. Acesta a explicat că, pentru el, scenele de luptă, din trafic sau cele pline de emoție sunt dificile. Actorii se gândesc cum să joace cât mai bine personajele pentru cei de acasă:
“Cele mai grele momente sunt atunci când ești în trafic. Noi, la Clanul, filmăm totul acolo, în trafic. Condițiile trebuie să fie cât mai reale ca să îți dea sentimentul că ești în trafic, există tensiune, sunt șoferi în trafic care nu sunt tot timpul atenți, trăind în București știm cum este. Este nevoie de o capacitate de concentrare foarte mare. E greu de executat. Tu ești cu gândurile tale, dar, în același timp, ești în trafic, ești în personaj, trebuie să ai grijă la linia regizorală dată de regizor și așa mai departe. Este greu să le pui cap la cap și să iasă o secvență foarte bună, având în vedere că trebuie să protejezi mașina respectivă de cadru, să nu se întâmple vreun accident. Scenele de luptă sunt foarte grele, noi le filmăm într-un stil anume. În premieră sunt filmate așa în România de către Millo Simulov, unul dintre regizorii Clanului. Am avut cu doamna Carmen Tănase scene în care plângem foarte mult. Nu este cu prefăcătorie sau cu multă tehnică, este din suflet. Scenele sunt scrise foarte bine și atunci trebuie să îți accesezi tot felul de resort-uri emoționale interioare care să te ducă în starea respectivă pentru a livra sentimentele respective ca cei de acasă să te creadă și să fie acolo suflet lângă suflet. Să fie cu sufletul la gură atunci când urmăresc episodul.”
Video: Daniel Bălan