Denise Rifai nu a dus niciodată lipsă de admiratori. Prezentatoarea de la Kanal D este o femeie curtată, dar recunoaște că a și suferit din dragoste de mai multe ori. Bruneta a dezvăluit care este motivul pentru care s-ar încheia orice relație și că a făcut anumite compromisuri, de-a lungul timpului, în dragoste.
Denise Rifai este cât se poate de discretă cu privire la viața personală. Prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări” de la Kanal D și-a ținut întotdeauna relațiile departe de ochii curioșilor, însă din când în când, a vorbit despre acest subiect. Chiar dacă nu s-a căsătorit până acum, Deni Rifai a avut câteva relații serioase, dar a și suferit din dragoste, după cum a recunoscut recent.
„M-am îndrăgostit la un moment dat, dar a durat ceva timp până să îmi dau seama că suntem diferiţi, că nu putem construi o relaţie pe termen lung, pentru că doream lucruri diferite de la viaţă. Mi-a fost greu să ies din acea poveste, am suferit, pentru că inima nu se supune raţiunii şi se duce o luptă până se produce separarea. Dacă am fi cu ochii larg deschişi de la început, am putea să ne ajustăm mai bine trăirile şi să ne limităm mai bine perioada de suferință. Dragostea este oarbă, dar nu suntem copii şi putem să mai gestionăm din suferinţă dacă privim adevărul în faţă.”, a declarat prezentatoarea TV, pentru viva.ro.
La fel ca majoritatea oamenilor, bruneta recunoaște că a făcut compromisuri în relații, pentru a fi bine. Cu toate că este dispusă să treacă peste anumite aspecte, există un lucru pe care nu l-ar putea ierta partenerului ei: trădarea. În cadrul aceluiași interviu, przentatoarea TV a spus că este o femeie fidelă și crede în monogamie, motiv pentru care nu ar putea accepta niciodată să fie înșelată.
Citește și: Ce meserie are Denise Rifai la bază. Nu are nici cea mai mică legătură cu televiziunea
Nu o deranjează ca partenerul ei să fie admirat de alte femei, la fel cum și ea este o femeie curtată. Spune însă că mereu ar trebui să existe o limită a interacțiunii cu alte persoane, atunci când ești într-o relație, din respect pentru partener.
„Iubirea se simte, nu se impune. Sunt o femeie loială, fidelă, femeia unui singur bărbat şi cred în dragoste pe viaţă. Dar nu aş accepta niciodată să fiu înşelată. Aici este punctul nevralgic pentru mine. Dacă se ajunge în acest punct, nu înţeleg de ce să mai stăm unul cu celălalt. Şi eu sunt o femeie curtată şi este logic ca şi el să fie curtat, şi accept asta, e frumos. Dar există o limită şi o linie pe care un bărbat deştept ştie să o pună când are lângă el o parteneră pe care o respectă. În fond, de aceea suntem împreună.”, a mai spus vedeta Kanal D, pentru aceeași revistă.