Vara este anotimpul în care căutăm să pregătim rețete cât mai rapide și care să nu necesite mult timp de gătire. În ceea ce privește deserturile, sunt ideale cele rapide, fără coacere, care au un gust răcoritor și pot fi preparate chiar și în zilele toride. Iată 3 rețete de deserturi răcoritoare de vară, cu care vei cuceri întreaga familie.
Atunci când este cald afară, căutăm să petrecem cât mai puțin timp în bucătărie și mai ales în preajma aragazului. Dacă vrei să prepari un desert la rece, rapid și ușor, cu care să cucerești întreaga familie sau musafirii, avem câteva idei pentru tine. Toate se pregătesc în timp-record și pot fi consumate pe loc sau după câteva ore de stat la frigider.
Pentru a obține o înghețată savuroasă și răcoritoare, ai nevoie doar de câteva ingrediente. În câteva minute ai un desert de casă savuros și răcoritor, numai bun pentru zilele cu temperaturi ridicate.
Ingrediente:
Dacă alegi să folosești frișcă lichidă, bate-o cu mixerul împreună cu zahărul vanilat până când capătă consistență. Fructele congelate se pun în blender și se mărunțesc. Se amestecă cu frișca bătută sau cu iaurtul grecesc și mierea, până când se omogenizează. Se servește pe loc.
Un desert cu gust deosebit, pe care îl poți prepara inclusiv pentru ocazii mai speciale, precum o aniversare sau o zi onomastică. Pentru o savoare aparte, ai nevoie de biscuiți speculous sau biscuiți condimentați. Ține cont că acest desert are nevoie să stea câteva ore sau peste noapte la frigider, nu se poate servi pe loc.
Ingrediente:
Citește și: Cum trebuie să fie untul ca să-ți iasă cele mai bune deserturi. Greșeala care îți poate strica prăjitura
Frișca lichidă și brânza mascarpone trebuie să fie reci atunci când prepari crema. Pune-le într-un vas, împreună cu zahărul pudră și zahărul vanilat. Bate cu mixerul câteva minute, doar până când crema capătă consistență. Nu amesteca prea mult, pentru că este posibil să se taie. Dă crema la frigider până pregătești celelalte ingrediente.
Spală și taie în bucăți fructele. Poți folosi banane, portocale, ananas, dar și fructe de sezon precum caise, piersici, vișine. Într-o tavă, pune un strat de biscuiți speculous, un strat de cremă de mascarpone și presară bucăți de fructe deasupra. Continuă astfel până când termini ingredientele. Poți decora cu fulgi de ciocolată. Pune desertul la frigider pentru câteva ore. Biscuiții vor absorbi umezeala din cremă și se vor înmuia.
Acest desert face furori pe rețelele de socializare, datorită formei de prezentare. Este cremă de lămâie, servită în jumătăți de lămâie. Și acest desert are nevoie să stea la rece.
Ingrediente:
Se spală lămâile și se taie pe lungime. Se scoate pulpa cu o lingură, se pasează și se trece prin sită, pentru a obține sucul. Se pune frișca lichidă într-un vas pe foc, împreună cu zahărul și esența. Se aduce la punctul de fierbere și se amestecă până când se topește zahărul.
Se adaugă coaja de lămâie, se strecoară crema și se toarnă în jumătățile de lămâie. Se pune peste noapte la frigider, timp în care crema dulce-acrișoară se va închega.