Diana Sar a reușit să își construiască o carieră atât ca și actriță, dar și ca model, astfel că a cunoscut numeroase persoane de-a lungul timpului. Aceasta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a locuit într-o perioadă alături de Sara Sampaio, îndrăgitul model international. Totuși, chiar înainte să devină cunoscută în lumea întreagă, îngerașul Victoria’s Secret s-a confruntat cu anumite probleme.
Diana Sar este atât actriță, cât și model. Vedeta, prezentă la inaugurarea unei noi locații Clinique, ne-a dezvăluit câteva trucuri din lumea modelling-ului, explicând cum a învățat să meargă pe podium:
“Cred că este vorba de foarte mult exercițiu. Trebuie să îți alegi un stil de mers sau să îl descoperi pe cel care îți place cel mai mult. Acum, dacă te uiți în modă, sunt și niște stiluri speciale ale unor modele. La un moment dat, tatăl meu a unit niște prosoape pentru a merge peste ele, la modelling fiind acel mers încrucișat. Te mai ajută să mergi călcâi-vârf, iar dacă ai rochii lungi, trebuie să arunci puțin haina, ca să nu calci pe ea. Când pășești, arunci puțin piciorul ca să ridici fusta, să nu calci pe ea.”
Diana Sar a locuit o perioadă cu Sara Sampaio, într-un apartament de modele, pe când vedeta internațională nu era chiar așa de cunoscută. Aceasta ne-a dezvăluit că existau momente când actualul îngeraș Victoria’s Secret era trimis acasă, în Paris, după ce oamenii se legau de greutatea sa:
“Am locuit chiar în apartamentul de modele, unde stăteam câte 6, cu Sara Sampaio, care acum este foarte cunoscută, merge la brand-uri foarte mari de lenjerie intimă. Îmi povestea că foarte mult timp nu a lucrat deloc și chiar și în Paris, o perioadă foarte lungă, nu lucra aproape deloc. Mi-a zis că e important să îți păstrezi dorința, să nu te gândești că nu ai lucrat, să nu te lași. A bubuit după! Mereu mă gândesc la asta. A avut perioade în care îi ziceau, în Paris, că e prea plinuță, o trimiteau acasă. După a bubuit!”
Totuși, frumoasa actriță ne-a mărturisit că nu a păstrat legătura cu modelul international. Chiar dacă a început cariera de model de la o vârstă fragedă și a întâlnit multe persoane, ea ne-a dezvăluit că a rămas prietenă doar cu două fete:
“A trecut foarte mult timp de când am locuit în apartamentul de modele. Nu am păstrat legătura atât de mult, nu m-am gândit să îi scriu. Am locuit o perioadă împreună, dar nu pot să zic că ne-am apropiat foarte mult. Erau mai mult discuțiile de la cină, dintre fete. Nu ține numai de timp, cred că ține de întâmplări. Am locuit cu foarte multe fete și am rămas prietenă cu 2 dintre ele. Se pierd prieteniile când stai într-o țară diferită. Am păstrat doar 2 prietenii din toți anii de modelling.”
De asemenea, Diana Sar ne-a vorbit și despre persoanele toxice din lumea modelling-ului. Vedeta a explicat că, chiar dacă niciodată nu s-a simțit ca fiind într-o competiție cu un alt model, a simțit că unii oameni nu sunt chiar așa de prietenoși de fiecare dată:
“Cam ca în orice meserie, există și persoane care sunt toxice. Într-adevăr, în modelling, când suntem foarte multe pe același job, am observat, uneori, atitudini care nu sunt chiar așa de calde. Dar cred că este ca în toate meseriile. Eu sunt și actriță, dar și model, pot să spun că în ambele este așa. Depinde de oameni. În același timp, sunt și oameni destul de calzi, oameni care înțeleg că nu suntem într-o competiție directă, ci este vorba de cine e mai bun în acel job. Nu mi se pare o competiție direct niciodată, tu nu arăți ca mine, eu nu arăt ca tine. Și dacă suntem gemene, eu vin cu un plus de trăiri, avem vieți diferite. Nu m-am simțit în competiție niciodată. M-am bucurat dacă a luat altcineva, dar nu se întâmplă asta tot timpul. Am locuit și 15 într-o casă și pot să spun că se făcea coadă la baie și erau niște certuri.”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu