Prințesa Anne are 71 de ani și întotdeauna a ieșit în evidență datorită siluetei de invidiat pe care o are. Acum s-a aflat care este secretul fizicului său, mai exact, ce mănâncă pentru a fi mereu într-o formă bună.
Prințesa Anne preferă să înceapă întotdeauna ziua cu un mic dejun care este ușor de digerat. De cele mai multe ori consumă un castron de fructe, nelipsind dintre acestea bananele. Fostul bucătar Darren McGrady povestește că Prințesa Anne preferă bananele extrem de coapte, deoarece sunt mult mai ușor de digerat.
„Prințesa Anne a preferat aproape întotdeauna bananele aproape negre – prea coapte – pentru că se digeră mai ușor”, a povestit bucătarul.
Potrivit click.ro, consumul de banane mult prea coapte nu este tocmai indicat. Când banana deja își schimbă culoarea înseamnă că amidonul și clorofila din fruct se descompun în zahăr. Astfel, nivelul de antioxidanți din banană este crescut.
„O banană maro are o mare putere antioxidantă”, spun cercetătorii.
Vezi această postare pe Instagram
Prințesa Anne are întotdeauna un fruct în geantă. Este vorba despre kiwi. Atunci când simte că nivelul ei de energie este scăzut, aceasta consumă un kiwi și capătă din nou forțe pentru a-și continua activitățile.
Zara Tindall, fiica Prințesei Anne, susține că fructul kiwi reprezintă secretul formei fizice a acesteia. Pe lângă energie, kiwi contribuie și la starea generală bună a unui om. Acest fruct conține vitamina C mai mult decât o portocală, dar și o doză mare de vitamina K. Ajută la digestia cărnii și a altor produse bogate în proteine.
Charlotte Norton, director medical la The Slimming Clinic, susține că elementul cel mai important care contribuie la forma fizică a Prințesei Anne este faptul că are un stil de viață mereu ocupat. De asemenea, și faptul că îi place să călărească o ajută. Pe lângă acestea, Prințesa Anne merge mult pe jos. A fost întotdeauna preocupată de felul în care arată și avut grijă să se mențină în formă.