Atunci când vine vorba despre gătit, fiecare persoană are anumite vase preferate, pe care se bazează de fiecare dată. O tigaie bună trebuie să fie una care să distribuie căldura uniform, făcută dintr-un material care să nu lipească mâncarea. Însă care este cea mai sănătoasă tigaie pentru gătit și de ce unele materiale sunt periculoase?
Indiferent că vrei să pregătești o omletă, o porție de cartofi prăjiți sau o friptură bună, ai nevoie de o tigaie potrivită. Pe piață există multe modele de tigăi, de dimensiuni și forme diferite, dar și din materiale diferite. Au apărut inclusiv vase de gătit din sticlă și sunt considerate unele dintre cele mai sănătoase. Principalele materiale din care sunt făcute tigăile sunt: teflon, inox, fontă și ceramică.
Cunoscut pentru proprietățile lui antiaderente, teflonul este unul dintre cele mai căutate materiale atunci când vine vorba despre gătit. Acest material poate deveni însă toxic, mai ales la temperaturi ridicate și, de multe ori, modifică gustul alimentelor. Dacă ai o tigaie din teflon, ai mare grijă să nu zgârii suprafața atunci când gătești sau când o speli, pentru că substanțele chimice vor ajunge în mâncare. Teflonul conține ceea ce se numește ”forever chemicals”, adică substanțe care rămân în corp pe termen lung și care pot cauza probleme.
Fonta este un material din ce în ce mai căutat la vasele pentru gătit. Se folosește din cele mai vechi timpuri și este și una dintre cele mai sigure variante. O tigaie din fontă este foarte rezistentă și durabilă. Are avantajul că distribuie uniform căldura și indiferent ce ai vrea să gătești, va ieși excelent. Se curăță ușor, doar cu apă, fără detergent, deoarece are suprafața poroasă. Pentru întreținere, se aplică un strat subțire de ulei.
Vasele din inox sunt, de asemenea, excelente pentru gătit, mai ales atunci când vine vorba despre fiert sau gătit la foc lent. Și tigăile din inox sunt potrivite pentru gătit, însă trebuie să ai grijă, pentru că sunt mai pretențioase. Inoxul poate fi dificil de curățat și se poate păta în timp, din cauza apei dure. Dacă alegi o tigaie din inox, ai grijă să nu aibă componente din aluminiu sau plastic.
Și aceste vase sunt sigure pentru gătit, fiind confecționate dintr-un amestec de argilă și minerale. Nu au componente chimice și sunt foarte rezistente. Au avantajul că nu se lipește nimic de suprafața lor, cu condiția ca alimentele să fie puse când tigaia este încinsă, nu rece. Datorită materialului extrem de rezistent, poate fi folosită și la temperaturi foarte ridicate.