De mai bine de 15 ani, Tania Budi a intrat furtunos în mediul afacerilor, ceea ce o face ca în momentul de față să dețină mai multe restaurante în Constanța. De la început l-a avut alături pe fratele ei, Ionuț Budi, dar se pare că între timp și-au împărțit business-urile. Tania Budi a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că, deși locațiile sunt pe litoralul românesc, ele nu funcționează doar în sezonul estival.
Cu câteva zile înainte de petrecerile de 1 mai și de pregătirile pentru deschiderea sezonului estival, Tania Budi mărturisește că nu este în febra pregătirilor, asta pentru că afacerile ei nu sunt de sezon, ci funcționează pe toată perioada anului.
„Eu și fratele meu avem afaceri și iarna și vara. Adică nu avem afaceri doar de vară. Avem restaurante care merg tot timpul anului. Chiar două. Mai este un club în Mamaia de care se ocupă numai fratele meu și ăla merge doar vara. Dar în rest, 12 luni pe an suntem ocupați cu afacerile”, a mărturisit Tania.
Citește și: Dieta Taniei Budi. Cum reușește vedeta să arate fabulos la 55 de ani: “Suntem ce gândim și ce mâncăm”
Născută la malul mării, Tania Budi a avut mereu o legătură strânsă cu plaja, de aceea a preferat să facă afaceri în orașul natal, nu în Capitală. Cu toate acestea, în ultimii ani nu s-a putut bucura prea mult de soare și mare căci s-a dedicat în exclusivitate business-ului.
„Acum am timp, dar nu îmi mai place să stau la plajă. Eu merg pe plajă la 5 după-amiaza că atunci este soarele bun. Îmi place să fac o baie, două, trei în mare și cam atât. Timp am pentru că mai ales acum, de vreo lună, am și noroc de vreo doi manageri foarte buni care mi-au luat așa multe din lucrurile pe care trebuia eu să le pun la punct și am timp să mă ocup mult și de mine, de distracția mea și de prietenii mei”, a mai povestit fosta prezentatoare TV.
Feblețea lui Cătălin Botezatu susține că era timpul să-și lase business-ul pe mâna angajaților săi pentru a putea să se ocupe și de micile probleme de sănătate pe care le are.
„Am timp să mă plimb. Nu mai alerg că sunt niște mici probleme cu coloana și mi s-a spus că momentan, o perioadă nu ar trebui să alerg. Nu sunt probleme mari, dar trebuie să respect asta ca să-mi revin la forma inițială. O să alerg din nou”, a mai povestit Tania Budi pentru EGO.ro, completând că în viitorul apropiat speră să iasă din nou la alergat prin parc, așa cum o făcea în urmă cu ceva ani, când lumea o întâlnea alături de cățelul ei.
„Eu ieșeam înainte cu Kangoo Jumps în parc. O să ies din nou cu ele. Mă vedeați mereu în par cu un terrier tibetan. Încă este. Are 13 ani și este sufletul meu”.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu