Dragobetele reprezintă o sărbătoare tradițională românească, ce marchează începutul primăverii și este asociată cu iubirea și fertilitatea. Românii o sărbătoresc pe data de 24 februarie, fiind una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători populare din țară.
Originea și semnificația exactă a Dragobetelor sunt învăluite în mitologie și tradiție populară. Unele surse sugerează că Dragobete ar fi un zeu al iubirii și al primăverii, fiind asociat cu puterea regenerării naturii și cu reînnoirea vieții în timpul sezonului de primăvară.
În tradiția populară românească, Dragobetele este sărbătorit ca o zi a iubirii și a tinerilor. Se spune că în această zi, tinerii îndrăgostiți se adună în păduri sau pe malul râurilor pentru a se bucura de natură și de compania reciprocă. De asemenea, sunt practicate diverse obiceiuri și tradiții populare, cum ar fi culesul primelor flori de primăvară, dansuri și cântece specifice sărbătorii, precum și diverse superstiții legate de dragoste și noroc.
De Dragobete există o rugăciune a lui Arsenie Boca, pentru a atrage fericirea și iubirea în viața ta:
„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriti şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţă Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin!”.