Drama care i-a marcat viața lui Puya. Puya și soția lui, Melinda, se numără printre cele 9 cupluri de concurenți de la America Express. În timpul unei probe a emisiunii difuzate de Antena 1, artistul și-a deschis sufletul și a povestit care a fost cel mai greu moment al vieții sale și fricile cu care a rămas de pe urma nefericitului eveniment.
18 concurenți, 9 echipe, un traseu de 7.000 de kilometri presărat cu tot felul de probe dificile, dar și cu pericole, și un singur gând: câștigarea marelui premiu. Așa se poate descrie în câteva cuvinte una dintre cele mai dificile competiții, America Express.
Printre cele 9 cupluri care au ales să își testeze limitele pe Drumul Aurului în Mexic, Guatemala și Columbia se numără și Dragoș Gărdescu (Puya) împreună cu soția sa, Melinda.
În prima ediție a show-ului, concurenții au avut de îndeplinit o misiune cu totul specială: în cadrul unui ritual șamanic, trebuiau să noteze pe un bilețel cele mai mari trei frici ale lor.
„Frica să nu uit să ajung acasă.”, a notat Puya pe hârtie.
Artistul a mărturisit că cea mai mare teamă a lui este să nu li întâmple ceva rău fiicelor sale. Dragoș Gărdescu și soția sa au împreună trei fete.
„Să nu pățească copiii ceva, la asta mă gândesc, aici, noi am avut și un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut foarte dur pentru mama și pentru tata să treacă prin așa ceva și am frica asta. Am avut în familie un frate care a murit și tot timpul mi s-a părut aproape imposibil să treci peste chestia asta, dar sper să nu se întâmple nimic”, a dezvăluit Puya, în timpul emisiunii.
Fratele cântărețului, Alexandru Gărdescu, locuia în Marittima, Italia, acolo unde lucra ca mecanic la un service auto. Primele indicii arătau o posibilă sinucidere.
Puya regretă și în ziua de astăzi că nu și-a făcut timp să discute mai mult cu fratele lui.
„El era în Italia, lucra acolo și la un moment dat m-a sunat cineva și mi-a zis că fratele meu nu mai e. Ăla a fost un moment de răscruce, mi-am dat seama că toată alergătura cu spectacolele nu merită. Uneori suna și nu puteam să îi răspund, mi-a părut foarte rău de momentele pe care le-am pierdut.
Putea avea probleme și nu avea cui să i le spună. Nu pot să îi șterg nici numărul din telefon. Eu nu aș vrea să mi se întâmple mie așa ceva, să moară copilul. E frica mea cea mare”, mărturisea artistul despre moartea fratelui său.
Alexandru Gărdescu a murit în martie 2012, cu doar două zile înainte de a împlini 34 de ani. Carabinierii au ajuns la locuința acestuia după ce au fost alertați de colegii de serviciu ai bărbatului care nu a mai ajuns la muncă într-o zi de sâmbătă.
Potrivit unosr surse din anturajul fratelui lui Puya, acesta ar fi murit în urma unei supradoze. Cu toate acestea, nimeni nu știa ca tânărul să fi fost consumator de droguri. Oamenii legii au găsit trupul neînsuflețit în locuința sa, toate luminile fiind aprinse.
La un an de la deces, Puya a lansat o piesă în memoria fratelui său intitulată „Nimic nu e nou”. Artistul mai are un frate mai mic cu 4 ani, pe nume Răzvan.