Doru Ana a murit la vârsta de 68 de ani, în noaptea de luni spre marți. Celebrul actor, unul dintre cei mai îndrăgiți din țara noastră, s-a confruntat cu o adevărată tragedie în trecut. Aceasta i-a marcat întreaga viață.
Doru Ana a povestit în urmă cu trei ani care a fost drama care i-a marcat întreaga viață. Celebrul actor și-a pierdut unicul copil, pe Măriuca, atunci când fetița avea numai 7 ani. Aceasta s-a stins din viață în urma unui accident de mașină. Atunci Doru Ana a trăit un șoc puternic și a mărturisit că mulți ani a fost copleșit de suferință.
„Am trăit o tragedie în viața asta – mi-a murit un copil, o fetiță. La 7 ani jumate, a călcat-o mașina pe Podul Grant pe 1 ianuarie. Cred că îți dai seama ce au însemnat primii ani de după moartea ei. Toata lumea ‘la mulți ani – la mulți ani’, noi făceam parastase că ni s-a prăpădit copilul. Asta s-a întâmplat in ’95. Nu mă feresc să vorbesc de ea. Încerc să păstrez o legătură cu acest copil care nu și-a trăit decât o bucățică de viață”, a povestit Doru Ana în emisiunea Voi cu Voicu.
Doru Ana și Paul au avut o prietenie de peste 50 de ani. S-au cunoscut la grădiniță, atunci când educatoarea i-a așezat în aceeași bancă. La un an după ce Paul a murit, Doru Ana a primit un semn neașteptat de la el, în timp ce voia să își cumpere un apartament. Atunci când proprietarul a fost contactat, Doru Ana a aflat că îl cunoștea de la Paul. Era semnul pe care i-l ceruse prietenului său.
„M-am dus la o banca si zic ‘bai, cum e cu asta cu Prima Casa?’ ‘Pai, ca la vârsta asta… ‘ Pai, la vârsta asta, daca n-am făcut inginerie?’ (…) Pana la urma s-a rezolvat. Mi-a zis mergeți si căutați pe net casa. Eu de la banca pana acasă m-am dus la cimitir, pentru ca tocmai se împlinea un an de când murise Paul. M-am dus acolo la mormântul lui si cum toate lucrurile importante eu numai cu el le-am discutat i-am zis fac bine, fac rău, da si tu un semn, stinge o candela, mișcă o cruce, da dintr-o craca de liliac peste mine, fa ceva.
Dar nu s-a întâmplat nimic, am ajuns acasă, am găsit apartament in Berceni, era la prețul la care oferea banca creditul, 60.000 de euro, dau telefon a doua zi acolo, îmi răspunde un agent imobiliar, zice, ‘da e o doamna care vinde, stați ca o sun sa vedem daca mai e valabil. cum va numiți? ‘Doru Ana’. Mă suna ăla într-un sfert de ora, zice: da, e valabil anunțul, i-am spus doamnei ca vreți să-l cumpărați, dar mi-a zis că vă cunoaște.’ Zic,’de unde?’, „De la domnul Paul'”, a povestit Dorul Ana, potrivit click.ro.
Doru Ana s-a născut pe 28 februarie 1954 în București și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1980. A avut primul său rol în 1977, în filmul Egmont. Era profesor universitar la secția Arta actorului a Facultății de Teatru din cadrul UNATC.