Marius Elisei a luat atitudine după ce Oana Roman i-a adus critici dure, precizând nu-și merită titulatura de părinte. Pe rețelele de socializare, vedeta s-a dezlănțuit la adresa lui, acuzându-l că nu se implică în creșterea fiicei lor, Isabela. După aceste mărturisiri zdrobitoare, Marius a răbufnit! Iată ce a avut de spus!
S-a reaprins războiul între Marius Elisei și Oana Roman. Fiica lui Petre Roman a ieșit în spațiul public și a izbucnit din nou la adresa fostului ei soț, despre care a afirmat că și-ar fi abandonat propria fiică.
Pe contul personal de Instagram, Oana Roman l-a făcut cu ou și cu oțet pe acesta, plângându-se fanilor virtuali că Marius nu are grijă de fiica lor.
„Isa are luni sau marți oră la psiholog și miercuri oră de pictură, ambele în oraș și ambele la ora 16:30. E groaznic să vin din Pipera în oraș și apoi acasă la orele astea. În lipsa totală de ajutor din partea unui părinte, care e ca și cum nu ar exista deloc…
Și care NU se interesează și NU se implică absolut deloc în niciun fel în creșterea propriului copil. Și care NU mai merită titulatura de părinte, prefer să găsesc un șofer care să mă ajute cu drumurile astea că simt că mă lasă nervii în trafic”, a scris Oana Roman pe Instagram.
Marius Elisei a reacționat la aceste declarații și a acuzat-o pe vedetă că se victimizează public. El a mărturisit că petrece timp cu fiica lui, iar Oana nu face nimic altceva decât să-și crească comunitatea din mediul online.
„I-a plecat sluga de acasă care nu făcea nimic și nu era capabil de nimic și bun de nimic?! Ei asta îi place, să se plângă, să se victimizeze. Ce înseamnă că nu mă implic în creșterea Isabelei? Eu sunt în weekend, nu sunt în cursul săptămânii. Când îți pleacă sluga de acasă, care făcea multe, iar pe tine nu te încânta cu mai nimic, mna.. nu mai contează. Nu eram bun nici așa, nici așa! Acum poate să spună într-adevăr că le facea ea pe toate. Eu nu mi-am abandonat copilul, asta înseamnă că și taică-su a abandonat-o pe ea, că zicea că nu vorbește cu ea, nu o sună, nu o bagă în seamă?!”, a spus Marius Elisei, potrivit spynews.ro.
„Eu o văd pe Isa un weekend la două săptămâni. Eu o sun, câteodată răspunde, câteodată nu răspunde. Poate să fie și mai multe zile atunci când e vacanță. Ea face niște chestii acum ca să-și facă o comunitate așa pe Instagram cu persoanele care sunt despărțite, dar e treaba ei, pe mine nu mă privește. Eu încerc să fac tot posibilul să ne fie bine, și mie, și copilului și Gabrielei”, a mai adăugat acesta, pe rețelele de socializare.