Durere mare pentru Minodora de Crăciun: “Vor fi cele mai triste sărbători din viața mea”. Artista suferă enorm dupa pierderea mamei sale VIDEO EXCLUSIV

Puțini știu ce suferință poartă în suflet
Durere mare pentru Minodora de Crăciun: “Vor fi cele mai triste sărbători din viața mea”. Artista suferă enorm dupa pierderea mamei sale VIDEO EXCLUSIV

Minodora nu mai are nevoie de prezentare, fiind una dintre cele mai iubite cântărețe din România. Vedeta a trecut prin clipe grele în acest an, când a pierdut-o pe ființa pe care a adorat-o și i-a dat viață. Ea ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a făcut dezvăluiri emoționante despre mama sa, explicând cum s-a luptat femeia de-a lungul timpului pentru ca ea să ajungă o stea a scenei românești.

Minodora, dezvăluiri despre mama sa: “Datorită ei mă cunoaște România acum”

Minodora a explicat că acestea o să fie cele mai triste sărbători din viața ei, ținând cont că mama ei a plecat către ceruri. Vedeta a punctat că aceasta a rugat-o, în trecut, să nu se dea bătută și să urce pe scenă, chiar și când sufletul îi plânge. Artista ne-a dezvăluit că femeia care i-a dat viață a avut mare încredere în talentul său:

“Mă pregătesc ca în fiecare an, cu casa decorată, cu tot. Însă, pentru mine, o să fie sărbători triste. Sunt primele sărbători fără mama mea, pe care am pierdut-o. O să îi dedic aceste două piese, mi-ar fi plăcut să fie aici, să mă audă, să fie lângă mine. Vor fi cele mai triste sărbători din viața mea. Trebuie să fiu puternică pentru ea, mi-a zis: “Mamă, eu la un moment dat nu o să mai fiu.”. Eu nu acceptam discuția cu ea despre acest subiect. A zis: “Da, mamă, nu o să mai fiu. Te rog frumos, în momentul în care se întâmplă, faci ce este de făcut, 2-3 zile pui totul la punct cum se face omenește, iar dacă imediat după trebuie să urci pe scenă, să îți faci meseria, te rog să te duci să cânți și să îți faci treaba! Să nu te aud că nu te-ai dus și nu ți-ai făcut meseria!”. Nu am cum să nu fac așa, căci Mica întotdeauna m-a vrut acolo unde trebuie și s-a luptat pentru mine. A fost impresarul meu ani de zile. Datorită ei mă cunoaște România acum. Ea a mers pe ideea: “Copilul meu este talentat și trebuie să fie cunoscut!”. Lua bani împrumut ca să meargă cu mine la Festivalul de Muzică Pop. Se învoia de la muncă, de la serviciu ca eu să apar la diferite festivaluri de muzică ușoară.”

Care este cel mai bun sfat pe care l-a primit de la mama ei

Mindora este genul de persoană care se bucură de realizările celor din jur, după cum a punctat chiar artista. Totuși, mama ei i-a explicat, încă de când se afla la o vârstă fragedă, să nu considere că toată lumea este ca ea. Femeia a învățat-o pe artistă să își țină capul sus indiferent de ce se întâmplă în jur:

Durere mare pentru Minodora de Crăciun
Minodora

„Cel mai bun sfat de la mama mea, pe care încerc să îl urmez, deși la anul fac 45 de ani și nu prea se lipește de mine. Mi-a spus întotdeauna: “Minodora, încearcă să te schimbi și încearcă să fii altfel pentru că nu toată lumea este ca tine.”

Eu am considerat întotdeauna că este loc sub soare pentru toată lumea și dacă cineva are o realizare, eu sunt genul de persoană care se bucură că omul din fața mea îmi spune despre o realizare și îmi zice: “Am reușit să fac asta!”. Eu mă bucur. Repet, consider că este loc sub soare pentru toată lumea. Nu sunt un om frustrat, consider că ce este al meu este pus deoparte, ce fac eu nu mai face nimeni, nici nu mă interesează să fac eu ce face altcineva, copia nu are valoare. Repet, nu sunt un om frustrat și atunci, fiind foarte “naivă” față de oameni, din clasa I, de la 7 ani, îmi punea cravata aia de pionier cu inel la gât, îmi făcea codițe cu pampoane și zicea:

“Nu mai fi atât de credulă pentru că nu toată lumea este cum ești tu!”. Și tot încerc să fac treaba aceasta, acesta este sfatul de la ea. Și pe mine, dar și pe sora mea, ne-a învățat să ținem capul sus, să avem demnitate și să ne impunem punctul de vedere și să nu acceptăm să fim tratate de sus de cineva vreodată. Mama mea a fost un spectacol.”

Video: Dorin Marinuș

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9 10 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *