Ecaterina Ladin, sacrificii uriașe pentru carieră. A trăit cea mai mare durere a unei mame: „Copilul mă respingea, nu mai știa cine sunt” VIDEO EXCLUSIV

Ecaterina Ladin revine în fața publicului cu un musical extrem de drag ei

În urmă cu mai bine de patru ani, Ecaterina Ladin lua prin suprindere pe toată lumea cu apariția ei în musicalul „Mamma Mia!” căci puțini știau că Dalida din serialul „Las Fierbinți” are o voce spectaculoasă. A făcut față cu brio premierei, chiar dacă asta s-a întâmplat între filmările pentru serial și proiectele de teatru. Ecaterina Ladin a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că repunerea în scenă a spectacolului, după 3 ani de pauză, i-a dat mari bătăi de cap, căci între timp l-a adus pe lume pe cel de-al doilea fiu, Petru.

În ultimele zile din 2022, Ecaterina Ladin revine în fața publicului cu un musical extrem de drag ei, unde cântă și dansează cot la cot cu Loredana Groza și Horia Brenciu, dar și alți actori și cântăreți consacrați din România.

Ecaterina Ladin revine în fața publicului cu un musical extrem de drag ei
Ecaterina Ladin revine în fața publicului cu un musical extrem de drag ei

„E prima parte, e spectacolul acela pe care l-am montat. Am început deja repetițiile, dar nu am avut timp să anunț pe site-urile de socializare pentru că mi s-a bușit telefonul. De aceea, două luni de zile nu am putut să postez nimic. Acum este în service, îl iau peste câteva zile și să vezi acum numai postări în fiecare zi. Dar da, am început repetițiile la Mamma Mia”, ne-a povestit Ecaterina Ladin despre întoarcerea pe scenă.

Cu toate că a primit vestea cu mult entuziasm, intepreta îndrăgitei Dalida din „Las Fierbinți” a recunoscut faptul că a pășit destul de temătoare, mai ales că în această pauză a uitat textele, melodiile și mai ales coregrafiile.

„În primul rând mi-a fost dor de această atmosferă pe care o face acest spectacol. Că așa cu oamenii ne-am mai întâlnit cumva, poate la un eveniment sau la o zi de naștere, sau undeva întâmplător, dar cumva întregul acestui spectacol te face să-ți fie dor și să tânjești, să ai un jind. A fost marea surpriză că ne-au anunțat că reluăm. Bine, ne-au anunțat e mult spus, ne-au întrebat disponibilitățile și am zis că ștergem tot și ne facem timp liber. E foarte multă muncă acum, am senzația că o luăm de la început. Nu l-am jucat de trei ani și am uitat toate coregrafiile, toate cântecele, tot textul, deci e o „varză” în capul meu. Am reluat toate filmările, toate momentele pe care le aveam pe telefon, filmat, de pe YouTube. Tot ce am putut am adunat și m-am îngrozit. M-am îngrozit câtă muncă trebuie depusă până pe 28 și 29 decembrie”, a mai completat Ecaterina Ladin pentru EGO.ro.

„Două luni de zile am avut cantonament”

Revenirea în spectacol este una destul de grea pentru mulți dintre actori, căci între timp viața lor s-a schimbat destul de multe. Multe au devenit mame în această pauză, iar acum au acasă copii mici care au nevoie de atenție. Printre acestea se numără și Flavia Mihășan, care a făcut nu unul, ci doi copii, de la premiera „Mamma Mia!” și care, în momentul de față a acceptat să revină pe scenă.

„Și eu am făcut un copil între timp. Sunt copiii Mamma Mia! Când am făcut o pauză, repejor am trântit unul că știam că o să revenim și să nu o să mai am timp. A revenit și Flavia în spectacol, cum să nu. Am avut o întâlnire cu toată distribuția. Se făcuse ora 00:00, ne dădeau afară din restaurant și noi nu reușisem să vorbim între noi, să ne povestim tot. Pentru că în momentul de față facem repetiții separat, adică baletul într-o parte, actorii în altă parte, nu prea ne mai întâlnim, dar la începutul lui decembrie o să fie toată gașca. Abia aștept”, ne-a mai povestit Ecaterina Ladin, completând că din acest punct de vedere a resimțit oboseală.

„La montatul spectacolului așa a fost: filmam la Fierbinți, mă trezeam la 5:00 și de acolo, cum terminam, în mașină și fuga la repetiție. Când aveam o zi liberă de filmare eram toată ziua aia la repetiții, ca să recuperez ce am pierdut în zilele în care nu am fost. Două luni de zile am avut cantonament. Copilul mă respingea că nu mă mai recunoștea, nu mai știa cine sunt când veneam acasă”.

Ecaterina Ladin și familia
Ecaterina Ladin și familia

„Laurențiu, soțul meu, este în spatele meu”

Din fericire, actrița se declară extrem de norocoasă că are alături un soț care o susține din toate punctele de vedere și care o ajută ori de câte ori îi cere acest lucru. În toată această perioadă el a fost și mamă și tată, căci ce doi nu beneficiază de prea mult ajutor extern.

„Noi avem pe cineva care ne ajută tot timpul, o doamnă, de când Marcu avea un an și jumătate, dar doamna aceea nu poate să doarmă la noi, stă și ea câteva ore, mai vine mai pleacă. Tot Laurențiu, soțul meu, este în spatele meu, primul și cel mai înfocat susținător. El e ajutorul meu. Dar și Marcu, băiatul mai mare. El este ajutorul meu cu celălalt băiețel. Câtedată îmi zică că ce bine că i-am făcut la o distanță atât de mare că am ajutor în casă”, a mai completat actrița. Mai mult decât atât, Marcu, fiul cel mare, s-a dovedit a fi un copil extrem de responsabil și înțelegător, cu toate că are doar 7 ani. Nu doar că nu a fost niciodată gelos pe fratele mai mic, dar a încercat să-și ajute părinții atât cât a putut. „Nu cred că a fost gelos sau poate nu mi-a arătat, sau poate nu a zis, dar am încercat să acordăm atenție amândurora. Aceeași atenție. Ăsta mic e mai gelos pe ăsta mare. Îl mai și supără. Îi țin în brațe pe amândoi că pentru mine nu contează că unul are 7 ani și unul 2 ani, amândoi sunt la fel pentru mine, sunt bebelușii mei, îi pup. Cel mic nu înțelege de ce trebuie să-l țin și pe cel mare în brațe. Cumva gelozia este în partea cealaltă. Dar în schimb se înțeleg. Marcu este înțelept, răbdător și înțelegător”, a mărturisit Ecaterina Ladin pentru EGO.ro.

Video: Dragoș Enăchescu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *