Ediția a 71-a a emisiunii Ego Life este despre puterea de a trece peste traumele copilăriei, dar și peste o despărțire sau peste o infidelitate. Dana Săvuică și invitatele sale, Ramona Olaru și Bianca Pescaru, psihoterapeut, vor aborda acest subiect de interes pentru femei și nu numai. Iată cum a reușit asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani să depășească toate greutățile vieții și să-și păstreze zâmbetul pe buze.
Este tot timpul cu zâmbtul pe buze, cu capul sus și cu vorbele la ea, dar puţini ştiu ce copilărie grea a avut Ramona Olaru. În cadrul ediției din această seară a emisiunii Ego Life, frumoasa asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani a recunoscut că viaţa ei nu a fost întotdeauna lapte şi miere, întrucât s-a confruntat cu foarte multe lipsuri în copilărie.
Vedeta a mărturisit că, la un moment dat, nici nu știa că poate pretinde la o viață mai bună, însă uşor-uşor a început să evolueze și să vadă noi posibilități și perspective.
”Am crescut înt-un mediu în care nu mi s-a permis sau n-am știut că pot spera la mai mult respect de la ceilalți. N-am știut că există posibilitatea să vrei mai mult. Mediul nu mi-a permis. Poate și faptul că ai mei nu au fost cei mai duși la școli.
Acesta a fost nivelul în care am crescut și atât au putut ei. Atât mi-au oferit și eu rămas cu ideea că nu se poate mai mult și n-am de unde să am mai mult.
Abia târziu am descoprit că se poate să ceri mai mult.”, a mărturisit superba blondină, în emisiunea Ego Life, care se difuzează în această seară, de la ora 20:00.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au trăit o frumoasă poveste de iubire timp de un an de zile, însă relația lor a ajuns la final, la un moment dat, după mai multe despărțiri și împăcări. Vedeta de la Antena 1 a fost cea care a decis să pună punct definitiv relației cu sportivul din cauza infidelității.
În cadrul ediției din această seară a emisiunii Ego Life, asistenta TV a spus că a dat tot ce a avut mai bun pentru ca totul să meargă bine în relația lor, însă ulterior a conștientizat că problemele nu erau, de fapt, la ea, ci la fostul ei partener.
”Problemele erau la el, nu la mine. Nu era vorba că nu aveam o viață sexuală activă, ca să punem lucrurile pe foaie exact așa cum sunt. Avea nevoie de niște validări, poate, mult peste limita admisă.”, a spus Ramona Olaru în emisiunea Ego Life.
Tot în cadrul celei mai recente ediții Ego Life, vedeta vorbește și despre singurul ei mariaj, dar și despre celelalte relații pe care le-a avut de-a lungul timpului.
Emisiunea Ego Life se difuzează miercurea de la ora 20:00, pe www.ego.ro, Facebook Ego.ro, dar și pe canalul nostru de YouTube.