Ego Life, ediția a 66-a. Dana Săvuică o are invitată pe Luciana Indre. Prezentatoarea vorbește despre cumpăna care i-a marcat viața, când a fost diagnosticată cu o boală cruntă

Care a fost cel mai dificil moment

Scris de: Daoud Andra

19 Jun. 2023

Ego Life, ediția a 66-a. Dana Săvuică o are invitată pe Luciana Indre. Prezentatoarea vorbește despre cumpăna care i-a marcat viața, când a fost diagnosticată cu o boală cruntă

Luciana Indre, prezentatoarea emisiunii ”Sănătate cu stil” de la Prima TV este invitata Danei Săvuică, în ediția cu numărul 66 a emisiunii Ego Life. În urmă cu doi ani, prezentatoarea a primit un diagnostic dur din partea medicilor, însă din fericire a reușit să învingă boala de care multă lume se teme. Acum vorbește deschis despre acea perioadă și privește cu încredere spre viitor.

Luciana Indre este invitată în emisiunea Ego Life, ediția a 66-a

Dana Săvuică are invitați cu povești de viață impresionante în emisiunea Ego Life. În ediția care se difuzează luni, 19 iunie, în platoul emisiunii vine Luciana Indre, pe care telespectatorii o cunosc de la Prima TV. În anul 2021, aceasta a primit un verdict dur din partea medicilor, însă deznodământul a fost unul fericit în cazul ei. Prezentatoarea de la Prima TV a învins cancerul la sân, iar povestea ei poate fi un exemplu pentru toate femeile.

Citește și: Ce a aflat Dana Săvuică, în urma unui control la dermatolog: „Asta este o consecință”. Ce mare greșeală a făcut vedeta în tinerețe VIDEO EXCLUSIV

”Este o emisiune în care vom vorbi cu optimism și sunt multe lucruri frumoase, știu că sună ciudat, dar pe parcurs le vom aborda. Am învins până la urmă. Nu îmi place să îi spun luptă pentru că, până la urmă, nu a fost o luptă, a fost o etapă din viața mea. O etapă care acum, privind în spate, îmi dau seama că a fost nevoie de ea ca să fiu femeia de astăzi. N-o spun doar eu, probabil orice femei cu care vei discuta va spune asta. A fost greu, dar astăzi, privind în urmă, îmi dau seama că a fost o etapă.”, spune Luciana, în deschiderea emisiunii Ego Life.

Ego Life, ediția a 66-a. Dana Săvuică o are invitată pe Luciana Indre. Prezentatoarea vorbește despre cumpăna care i-a marcat viața, când a fost diagnosticată cu o boală cruntă
Dana Săvuică și Luciana Indre

Cum a fost când a primit diagnosticul

Deși pentru mulți pacienți este o boală fatală, există și numeroase povești cu final fericit, precum cea a Lucianei Indre. Prezentatoarea TV i-a mărturisit Danei Săvuică faptul că cel mai greu moment a fost acela în care a primit diagnosticul. Atunci s-a gândit la cei dragi, în special la tatăl său. Ea a mai povestit că și-a pierdut mama când avea 15 ani, din cauza aceleiași boli.

Citește și: De ce boală suferă Dan Capatos. Prezentatorul de la Antena Stars a ajuns să ia 7 pastile pe zi

”Cancerul nu înseamnă moarte. Perioada cea mai grea e, într-adevăr, aceea în care primești diagnosticul. Acele zile sunt cele în care nu poți să accepți, îți pui întrebarea: de ce? De ce tocmai mie? Dar dacă depășești acele zile, treci în acceptare. E șocul, cred că e la toată lumea. Te gândești la cei apropiați, nu te gândești la tine. Eu m-am gândit la tatăl meu, a fost primul meu gând: cum va fi? Mama mea a murit de cancer, eu aveam 15 ani. Cum să-i dau vestea? Pentru mine ăsta a fost primul gând. Și asta cred că se gândește fiecare: te gândești la copii, dacă ești părinte, te gândești la cei apropiați, nu stai să te gândești la tine.”, a mai spus Luciana Indre.

Cum a descoperit boala, cum a reușit să se împace cu ideea, dar și cât a ajutat-o psihicul în procesul de vindecare puteți afla urmărind ediția de luni, 19 iunie, a Ego Life, de la ora 21:00. Emisiunea se difuzează pe www.ego.roFacebook Ego.ro, dar și canalul nostru de YouTube.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *