Elena Merișoreanu, despre diferențele dintre artiștii din trecut și cei de acum: „Banul a dezumanizat omul. Nu mai există umanitate” EXCLUSIV

Elena Merișoreanu reușește, de ani de zile, să aducă bucuria în sufletele românilor prin talentul său. Ea ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre diferențele dintre artiștii de acum și cei din trecut. De asemenea, iubita artistă, în vârstă de 73 de ani, ne-a povestit și despre dragostea pe care o poartă pentru publicul din România.

Elena Merișoreanu, cântăreața cu suflet de aur

Elena Merișoreanu s-a bucurat de tradițiile din Șirineasa, iar apoi a mers în județul Hunedoara, pentru a face câteva gesture superbe. Cântăreața are un suflet de aur și se gândește și la persoanele care nu au o viața ușoară.

De asemenea, Elena Merișoreanu are o dragoste aparte pentru publicul din România. Deși pleacă la Roma, pentru un spectacol, ea s-a asigurat că o să se întoarcă în țară pentru a urca pe scenă pe 1 Mai. Când vine vorba despre viața ei, cântăreața se mândrește cu tot ce a trăit și susține că nu mai cere nimic.

Cum ați petrecut Paștele?

Elena Merișoreanu: Cele mai frumoase sărbători le petrecem alături de familie, de nepoți, de fete, de gineri, de soți, de prieteni dragi. Am venit la țară, într-un loc superb, cu o grădină verde, pomi înfloriți.

Am fost plecată în județul Hunedoara, m-am dus la un cămin de copii, la un cămin de bătrâni și la Mânăstirea Lainici, am dat pachete. Degeaba mâncăm dacă nu ne gândim și la cei care nu au. Lumea este amărâtă, iar mâncarea se face în prostie, apoi se aruncă. De ce să nu punem totul în casolete și să le oferim și celor care nu au?

Persoanele care stau cu mâna întinsă pe la biserici sau în alte locuri nu vin din plăcere, ci pentru că sunt disperați. Mă impresionează și parcă nici nu îmi vine să mănânc. La locurile de baștină ale soțului, la Șirineasa, lângă Vâlcea, este un obicei foarte frumos. Se merge în noaptea de Înviere cu coșul, cu tot ce ai pregătit pentru Paște, iar până nu dă preotul binecuvântarea nu poți să te duci acasă să mânânci. Din tot ce este în coș, se dă de pomană.

Tare frumos este la Vâlcea…

Elena Merișoreanu: Ce obiceiuri frumoase! Copiii se împărtășesc în ziua de Paște sau în noaptea de Înviere, dar trebuie să țină post până când preotul dă binecuvântarea. După 11 ani se spune că micuții trebuie să țină post. Îmi plac obiceiurile de aici.

„Tinerețea învinge orice”

Apropo de mâncare, cum reușiți să vă mențineți?

Elena Merișoreanu: Eu eram destul de slabă, balerinele de la mine de la teatru spuneau: „A dracu asta, cât mănâncă și nu se îngrașă” (râde). Tinerețea învinge orice. După o vârstă, oricât regim ai ține, nu mai poți să slăbești atât de mult așa cum slăbeai în tinerețe.

Totuși, arătați foarte bine…

Elena Merișoreanu: Îi mulțumesc lui Dumnezeu și publicului care mă ține, dar și presei. Mă bucur de aprecierea publicului, trebuie să îl respect, mai ales pe cel din mediul rural. La noi se uită lumea care iubește folclorul și tradiția românească.

„Vreau să fiu alături de publicul pe care l-am slujit zeci de ani”

Ați reușit, de ani de zile, să vă păstrați în inima publicului.

Elena Merișoreanu: Eu pe 29, 30 aprilie și 1 mai trebuie să fiu la Roma, dar am spus că o să vin doar la o singură zi pentru că am treabă aici, pe 1 mai cânt în București. Vreau să fiu alături de publicul pe care l-am slujit zeci de ani. Eu 37 de ani am fost numai la Rapsodia Română.

Am spus că nu pot să rămân pe 1 mai, vin în România. Plec dimineața, chiar vreau să fiu la spectacol în București. Nu am mai cântat de mult la publicul de afară, a fost situația care a dat peste cap pe toată lumea.

Cum aveți așa de multă energie?

Elena Merișoreanu: (râde). M-a sunat azi și de la Londra cineva, să îmi zică să vin pe 8 pentru că vine și Sofia Vicoveanca. Am zis că nu vin nici dacă primesc un stat întreg, am un botez deja în București. Eu dacă promit, nu pot să nu mă duc. Nu pierd, de multe ori nu trebuie să ne gândim numai la bani.

Banii i-am făcut cât am umblat în toată lumea, am o pensie omenească și nu mă plâng. Cred că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am cerut. Am zis că și sănătate mi-a dat prea multă și nu cred că am prețuit-o așa cum ar fi trebuit. De fiecare dată am lăsat-o pe planul doi sau trei.

Am amânat operația, tratamente la picior. Dumnezeu mi-a dat prea mult, nu îi mai cer nimic, nici sănătate, știe El cât trebuie să îmi dea.

În același timp, faceți și gesturi frumoase…

Elena Merișoreanu: Azi am fost la cimitir, am părinții, am bunicii, am surori, am și nepoate tinere decedate…atât de multă lume dragă. Parcă m-am descărcat de energia negativă mergând la locurile de baștină. Și când am văzut copiii…am plâns tot drumul, fata mea mi-a zis: „Stai că îți crește tensiunea!”.

Fiecare copil se uită în ochii tăi și îți spune: „Nu este așa că tu ești mama mea?”. Pleci de acolo cu sufletul frânt, este multă nedreptate pe lume. Rămân copiii nevizitați, ba orfani, ba abandonați. Părinții poate pleacă prin străinătate, îi lasă pe la casele de copii.

De multe ori, trăiesc din ce le oferă lumea și se bucură la dulciuri, la sucuri, la jucării. Cei mari vor laptop, adidași…m-am dus cu tot ce am putut să le duc. Cred că au fost foarte mulțumiți. Trebuie să ne gândim și la cei care nu au. Eu am plâns încontinuu de când am plecat de acolo.

„Trebuie să ne retragem decent, frumos”

Cum reacționează lumea când vă vede?

Elena Merișoreanu: Când m-am dus la biserică, veneau oamenii mai în vârstă și își doreau să îmi pupe mâna. Eu spuneam: „Doamne, dar nu se poate!”, iar ei răspundeau: „Vai, ce bine este că vă vedem în carne și oase” (râde). Atât timp cât ne iubesc Dumnezeu, publicul și media, încă existăm. Dar trebuie să avem bunul-simț să ne retragem atunci când publicul ne dorește, dar noi ne dăm seama că nu mai este cazul să ieșim. Trebuie să ne retragem decent, frumos, fără vreun spectacol. Mergem mai rar, dar și cu cei tineri. Sunt o mulțime care cântă frumos. Eu compătimesc tineretul, nu mai au așa multe șanse. Nu am dus-o ușor nici noi, la Rapsodia eu am venit la 16 ani dintr-un mediu rural în care nu aveam nici lumină electrică. M-am bucurat de succes, de dragostea colegilor, le mulțumesc. Era o atmosferă frumoasă în colectivul din care făceam parte.

Făcând o paralelă, între cum era atunci și cum e acum, ce s-a schimbat?

Elena Merișoreanu: Banul a dezumanizat omul. Nu mai există umanitate. Lumea nu mai vine cu aceeași plăcere ca atunci când se plătea bilet și erau evenimente de elită. Acum te urci pe scenă, îți pui negativul sau pozitivul și cânți. Noi aveam orchestră de 80 de persoane, era împărțită în trei. Unii erau plecați în străinătate, alții erau la sediu. Eu zic că este bine pentru tineret, totuși. Au posibilitatea de a merge la diferite televiziuni și a plăti pentru a cânta. Atunci nu era așa. Aveai talent, urcai pe scenă, nu aveai, te excludeai singur. Făcând parte dintr-un colectiv cu nume mari ale muzicii populare, nu aveai cum să reziști 37 de ani. Pretențiile erau foarte mari. Trebuia să îți faci repertoriu propriu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, mi-am făcut un repertoriu, mă cunoaște toată țara, ce satisfacție pot să mai am? Familie frumoasă am, ce pot să îmi mai doresc? Se spune că trecutul nu are viitor și vârsta este doar o cifră. Eu mă întorc cu ani în urmă și mă gândesc că, cu toate greutățile care erau, am dus o viață frumoasă.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!