Emy Alupei a revenit pe micile ecrane pentru la “Te cunosc de undeva?”, emisiune unde face echipă alături de Laila Hafiz. Deși a participat la numeroase proiecte televizate, artista ne-a mărturisit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că mereu și-a dorit să apară în show-ul de la Antena 1. Mai mult, ea ne-a vorbit despre jurații din competiție.
Emy Alupei și-a dorit mult să apară la “Te cunosc de undeva?”, astfel că dorința i s-a îndeplinit. Totuși, vedeta a explicat că se teme de Ozana Barabancea, însă acest lucru nu este valabil și pentru Mihai Petre, chiar dacă alți concurenți îl consideră foarte dur:
“Nici măcar nu vă așteptați! O să fie surprize foarte mari. Cred că oamenii o să fie surprinși într-un mod plăcut! Propunerea a venit de nicăieri, cumva. Eu mi-am dorit întotdeauna să merg în această competiție. Toată lumea și-a dorit, o dată în viața măcar! Mi se pare că totul se întâmplă cu un motiv.
Probabil acum consideră Dumnezeu că sunt pregătită. De doamna Ozana Barabancea îmi este frică, să fiu sinceră! Este leoaică, înfocată, pasională. Totuși, Mihai Petre mi se pare foarte dulce. Chiar dacă toată lumea îl vede dur ca jurat, mie mi se pare că e o dulceață de om. Și pe mine lumea mă vede rea, dar eu sunt un suflet blând.”
În plus, cântăreața consideră că noul proiect de televiziune o să o ajute să evolueze pe toate planurile:
“Eu zic că nu o să mă apuce nervii. O să mă mai supăr, te mai doare sufletul din când în când. Nimic nu e întâmplător! Asta este evoluția pe plan profesional, sentimental, psihologic. Mi se pare că aici evoluezi pe toate planurile, inclusiv fizic. Avem coregrafii grele cu Ioana!”
Emy Alupei trăiește, de aproximativ 3 ani, o poveste de iubire alături de Alex Mladin, artist și producător muzical. Aceasta se bucură de faptul că are un partener care a ales același drum ca și ea, ținând cont că amândoi se sprijină atunci când vine vorba de industria în care activează:
“Pe plan sentimental sunt bine. Să știți că mi-a fost bine și când eram singură! Ce îmi dă Universul, asta primesc. Clar pornește și de la mine. Fiecare lucru care este menit să se întâmple, se întâmplă. Evoluezi mereu. Suntem de aproape 3 ani împreună. Eu sunt un om foarte loial. Când am un partener, țin la el din tot sufletul! Cât e să fie, acolo sunt, trup și suflet! Sunt o bad girl în muzică, dar nu are legătură cu viața de zi cu zi.
Sunt sigură că există oameni care cântă un stil de muzică mai de suflet și nu sunt atât de buni în viața reală. Nu toată lumea e bună la suflet, despre ce vorbim? E un paradox la mine. Par super rea și sunt foarte bună, de fapt! Și el e artist, a fost și la X Factor. Ne susținem mult. E important în acest domeniu, e foarte greu!”
De asemenea, Emy Alupei ne-a vorbit și despre schimbările pe care le-a făcut atunci când vine vorba despre muzica pe care o lansează. Artista a dezvăluit că nu se mai regăsea în identitatea pe care a construit-o atunci când s-a lansat în muzică:
“M-am comercializat. Nu mă mai regăseam în identitatea foarte răutăcioasă pe care o prezentam oamenilor. Am avut perioada mea plină de frustrări și de lucruri pe care voiam să le spun tuturor, dar care, practic, nu rezolvau nimic. Trebuie să te mulțumești doar pe tine, nu și pe alții. Acum sunt mai pe soft. Trap-ul se simte, doar că este mai romantic, mai motivațional.”
Emy Alupei nu este străină de lumina reflectoarelor, fiind implicată, de-a lungul timpului, în numeroase proiecte de televiziune. Aceasta s-a implicat încă de la o vârstă fragedă în industria muzicală. Pe plan amoros, ea se bucură de o relație de lungă durată alături de un alt artist, Alex Mladin.