Există foarte multe lucruri care sunt stresante în ceea ce privește planificarea nunții, cum ar fi: stabilirea unui buget, crearea unei liste de invitați și jonglarea cu politica familiei. O altă decizi importantă este alegerea nașilor. Unele cupluri aleg o pereche de nași, altele două sau chiar mai multe, în funcție de tradițiile din zonele din care provin. Află mai jos dacă este bine să ai două perechi de nași la nuntă și ce spun preoții referitor la asta.
Unul dintre primele lucruri pe care vrei să le alegi imediat ce primești inelul de logodnă sunt nașii. Știi dacă este bine să ai două perechi de naşi la nuntă, dacă faci o nuntă ortodoxă?
În religia creștin ortodoxă, nașii au un rol foarte important la nuntă. Din acest motiv este bine să te gândești bine înainte de a alege o pereche de nași cu care să petreci Paștele, Crăciunul și împreună cu care să gândești la fel și să ai aceleași idei. Ei sunt cei care te vor sprijini și vor veghea mereu asupra căsătoriei tale. Trebuie să fie un cuplu care a fost căsătorit și de către Biserica Ortodoxă. Aceștia pot să fie prieteni, cunoștințe sau chiar membri ai familiei. Aceștia vor fi un exemplu pentru tinerii proaspăt căsătoriți.
Să le ceri celor mai apropiați prieteni să fie alături de tine în ziua nunții tale ar trebui să fie unul dintre acele momente speciale în care le poți arăta cu adevărat oamenilor din viața ta cât de mult înseamnă pentru tine. Dar să îți alegi nașii la nuntă reprezintă una dintre cele mai importante alegeri pe care le facem în viață, deoarece se spune că nașii sunt părinții spirituali. Iată dacă este bine să ai două perechi de naşi la nuntă și ce spun preoții despre acest lucru, potrivit celor de la crestinortodox.ro.
Potrivit acestuia, părintele Necula spunea că nu ar fi bine să se facă sobor de nași, deoarece dacă sunt mulți nași, nu se mai văd mirii. Nașii nu se aleg pentru estetica socială. Nu este indicat să ai două perechi de nași la nuntă, precum nu poți avea două mame și doi tați, deoarece există o singură maternitate și o singură paternitate.
Nașii, dacă vor să cunune, trebuie să fie ortodocși și să îl iubească pe Dumnezeu. Biserica pune accentul pe unicitatea actului Căsătoriei, precum și a tot ceea ce facem. Nu indică clonarea a tot ceea ce trăim în viața noastră și merge pe ideea de a trăi unic.
De cele mai multe ori, atunci când ai două perechi de naşi la nuntă se creează și dispute între perechile de nași. Există cazul în care dacă unul este mai avut decât celălalt, se pot certa în legătură cu care a dat darul cel mai mare la nuntă. Nașii nu se pot schimba niciodată, nici dacă se întâmplă ca aceștia să moară sau să se despartă. Față de nașii de cununie trebuie să ai o anumită evlavie. Ei devin părinții spirituali ai finilor lor, pe care îi cunună.