Testele de inteligență se bucură de un real succes pe rețelele sociale, iar printre cele mai populare jocuri se numără și iluziile optice, unde utilizatorii își testează abilitatea de a descoperi simboluri ascunse. Tu vezi ce se află în imaginea de mai jos, care a făcut furori în ultimul timp în rândul internauților. Puțini reușesc să observe numărul!
Tot mai mulți internauți vor să-și antreneze mintea și să-și testeze atenția, astfel că au început să caute tot felul de teste de inteligență. În același timp, există și o activitate care a devenit foarte populară în mediul online: rezolvarea iluziilor optice.
O nouă provocare, care a devenit virală, îți cere să își testezi vederea și atenția. Conform unui studiu, nouă oameni din zece reușeșesc să găsească numărul ascuns în imagine.
Pentru a-l descoperi, specialiștii spun că este nevoie să apelezi la un truc vizual. Mai exact, trebuie să privești poza de la o distanță mai mare. Totodată, fotografia poate fi micșorată, iar numărul va deveni mult mai vizibil.
De asemenea, există și persoane care pot vedea numărul ascuns atunci când privesc imaginea din partea laterală. Dacă ai încercat toate metodele și nu ai reușit să vezi cele două cifre care se ascund în imagine. Nu te îngrijora, noi îți vom dezvălui mai jos răspunsul corect.
Citește și Testul IQ care pune în dificultate românii. Puțini reușesc să răspundă corect, tu poți?!
Ei bine, numărul care se ascunde în imagine este 20. Potrivit cercetătărilor, doar geniile reușesc să-l descopere într-un timp scurt. Dacă tu nu ai reușit nu înseamnă că nu îți poți încerca norocul și cu alte iluzii optice interesante sau cu alte teste IQ. Cel mai scurt dintre ele are doar trei întrebări aparent banale, dar la care foarte puține persoane reușesc să răspundă corect:
Răspunsurile corecte și explicațiile le poți citi AICI.
Citește și Test IQ pentru genii. Care dintre aceste șase femei din imagine e diferită?!