Cântăreața Eugenia Nicolae, relaţie specială cu mama ei: „Am învăţat cu greu că fata mea are timpul limitat și că nu mai este numai a mea” EXCLUSIV

Relația dintre mamă și fiică a fost una specială încă din momentul în care se afla în pântec. O demonstrează cântăreața Eugenia Nicolae și mama ei, Elena Nicolae. Fosta concurentă de la ”Vocea României” și femeia care i-a dat viață ne-au acordat un interviu în exclusivitate pentru EGO.ro, în care ne-au vorbit deschis despre relația lor, care sunt motivele pentru care se ciondănesc, dar mai ales care este cel mai mare ”of” pe care îl are Elena.

Pe cele două le-am găsit împreună în Slatina, unde Eugenia se afla pentru a o sărbători pe cea care i-a dat viață, care pe 17 martie împlinește 54 de ani. Ce a ieșit din discuția cu cele două, mamă și fiică, puteți vedea în interviul de mai jos.

EGO.ro: Primele cântece, în copilărie, le-ai auzit de la mama ta? Ce îți cânta?

Elena Nicolae (mama artistei): O învățam pe Eugenia cântecele care îmi plăceau mie să le cânt. Aveam un caiet cu cântece. Era hobby-ul meu. Îi cântam când o adormeam pe picioare. Printre primele cântece învățate de ea a fost „Puiule, măi pui de om”, al Mariei Dragomiroiu, un cântec emoționant despre legătura dintre mamă și copil. Toate lumea se emoționa când Eugenia cânta această melodie. Îi mai cântam și „Doar o mamă poate știi”. Nu îmi mai amintesc acum titlurile tuturor pieselor. Sunt aproape 30 de ani de atunci.

Eugenia Nicolae: Îmi revin vag în minte fragmente melodice din mai multe cântece, este un amalgam de versuri și de linii melodice în mintea mea, acum. Știu că ea a fost o mare iubitoare a folclorului. Mama cânta des prin casă și foarte des când gătea.

Eugenia Nicolae: „Mama are talent, ureche muzicală și voce, dar a ales o carieră în alt domeniu”

De la cine moștenește talentul?

Elena: Eu cred că de la mine, dacă mie îmi place să cânt, automat i-am transmis și ei. I-am cântat de când eram însărcinată.

Eugenia: Am doi părinți talentați. Tatăl meu încă performează, iar mama devine din ce în ce mai exigentă când vine vorba despre muzică. Mama are talent, ureche muzicală și voce, dar a ales o carieră în alt domeniu. În toți anii petrecuți în copilăria ei, apoi mai târziu alături de tata și de mine a fost mereu acompaniată de muzică. Așadar, am moștenit talentul muzical de la ambii părinți, suntem o familie cu o tradiție într-ale muzicii.

Eugenia Nicolae: „Am fost crescută cu mult bun-simț, poate prea mult raportându-mă la societatea de astăzi”

Cum a fost copilăria?

Elena: Era o copilă liniștită, dar și curajoasă, atentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Curiozitatea ei era uneori destul de obositoare. Momentul „de ce-ului” a pus la încercare răbdarea multora. Mai târziu, când a mai crescut, voia să știe tot ce facem, unde plecăm, cât vom sta, ce vom face acolo, cum a fost la serviciu. Punea întrebări despre ce discutam eu cu tatăl ei în casă. Voia să știe orice îi părea interesant. Pe lângă acest mic cusur, Eugenia a fost foarte cuminte. Nu îmi amintesc nicio năzbâtie care să îmi fi creat probleme sau disconfort cu adevărat. De obicei, mă distrau micile lor prostii și mă bucuram de felul în care cresc fetele mele.

Eugenia: Eram un copil ascultător și ambițios. Când mergeam la petreceri singurul moment în care ieșeam în evidență era când ai mei mă puneau să cânt, în rest nu deranjam pe nimeni. Am fost crescută cu mult bun-simț, poate prea mult raportându-mă la societatea de astăzi. Alături de sora mea mă dezlănțuiam, însă doar acasă, la noi în curte și în grădină eram în elementul nostru. Dacă ne ardea de prostii alegeam tot timpul un teren cunoscut.

„Pasiunea mea era rochia ei de la majorat și pantofii de mireasă”

Dar de momentul în care a descoperit pantofii cu toc și rujurile vă mai amintiți?

Elena: Normal. Odată, când veneam de la serviciu, am găsit fetele pe stradă cu pantofii și rochiile mele cele bune. Deși erau acasă cu bunica, ea le lăsa pe fete să facă ce vor ele. Când ne întorceam de la evenimente le găseam adormite în rochiile mele. Nu voiau să doarmă cu bunica lor. Stăteau singure în cameră și își făceau de cap, dar fără să facă năzbâtii. Adormeau machiate, rujate și date cu ojă.

Eugenia: Părinții mei erau destul de mult plecați de acasă. Tata cânta, iar mama filma. Plecau negreșit în fiecare weekend in vară. Așadar, am avut acces la garderoba mamei încă de mică. Mama era o femeie elegantă, îmi era drag când venea la ședințele cu părinții, deci aveam material serios pentru aranjat. În weekend nu aveam restricții, iar eu și sora mea ne făceam de cap cu hainele mamei. Pe atunci credeam că ea nu va observa.

Pasiunea mea vinovată era rochia ei de majorat, o rochie superbă, crem, cu inserții de fire aurii foarte finuțe, pantofii ei de mireasă, dintr-un alb perfect, cu fundă mare și superbă din lac. Găseam un singur neajuns pe vremea aia. Aș fi vrut să aibă rujuri și oje deschise la culoare. Nu puteam înțelege de ce își alege doar culori maronii. Acum ador nuanțele de maro, dar pe atunci iubeam albul și rozul…

„Nu mi-a plăcut vioara, am terminat de dragul tatei acest instrument”

Cine a venit cu ideea să studieze la instrumente încă de la o vârstă fragedă?

Elena: Tatăl ei cânta și și-a dorit foarte mult ca ele studieze un instrument. Am știut amândoi cât de mult va ajuta un instrument la dezvoltarea copiilor.

Eugenia: Tata și bunicul meu și-au dorit. Am mers să dau o probă pentru vioară. Îmi amintesc că am cântat „Cui nu-i place dragostea”. Erau unul din cântecele pe care le-am învățat de la mama. Nu mi-a plăcut vioara, am terminat de dragul tatei acest instrument. Acum regret că nu i-am acordat mai multă atenție. Mi-aș fi dorit să fiu și violonistă acum.

„A fost o vreme când orice spuneam noi nu era bine”

Ați încurajat-o să facă muzică și ca să nu o vedeți prin discoteci alături de colegii de clasă?

Elena: Da, normal. Voiam să facă un instrument care să o disciplineze, să o educe muzical, să își construiască o rutină de studiu. Pe vremea aceea nu mă gândeam deloc că va ajunge o interpretă atât de pasionată, dedicată și profesionistă. Am tratat cu toții instrumentul ca un mijloc în dezvoltarea ei personală. Nu peste mult timp acea să ne uimească pe toți.

Regreți acum că n-ai avut parte de adolescență așa cum au avut alți copii?

Eugenia: Nu regret acum pentru că mi-am dat seama că eu nu sunt omul petrecerilor. Mai bine mă pricep să distrez oamenii, decât să mă distrez eu. În adolescență însă eram amărâtă că nu mergeam și eu la majoratele colegilor mei. În facultate am recuperat toți anii de adolescență. M-am distrat enorm, atât cât să îmi ajungă (n.r. râde). Probabil și de asta prefer acum o ieșire liniștită în natură, o seară de jocuri cu prietenii sau un city break alături de iubitul meu. Nu îmi plac cluburile și nu înțeleg de ce oamenilor le place zgomotul și întunericul.

Eugenia Nicolae: „Plângeam de nervi, mă răzbunam și mereu întârziam la evenimente”

Dar cum a fost adolescența? Cu răzvrătiri?

Elena: Aveam discuții, a fost o vreme când orice spuneam noi nu era bine. Își dorea prea des să își cumpere haine. Era mereu dezamăgită că nu e suficient de „cool” și normal că noi eram vinovați pentru asta.

Eugenia: Da. Cele mai puternice momente de răzvrătiri le aveam cu tata. Ne certam des, mai ales că eu nu voiam să cânt ce mă punea el. Plângeam de nervi, mă răzbunam și mereu întârziam la evenimente sau și mai grav, nu cântam ce îmi zicea el și îl surprindeam (neplăcut) chiar pe scenă. Conflictele apăreau în contexte legate de muzică, în rest lucrurile mergeau destul de normal pentru perioada adolescentină.

Acum există între voi discuții despre subiectul copii?

Elena: Da. Îmi doresc acest lucru în fiecare zi. Vreau să mă văd bunică, să fiu bunică tânără, să mă bucur mult mai mult de nepoți. Mama mea m-a născut târziu, nu am petrecut mult timp cu bunica mea, iar la ședințele cu părinții mama mea venea cu batic pe cap, era în vârstă. Știu că Eugenia ar fi o mamă cool la orice vârstă, dar eu vreau să fiu o bunică tânără, în putere, ca să pot să îmi ajut copiii.

Eugenia: Cam de câteva ori pe zi (n.r. râde). Glumesc. Mama adoră copiii. Are atâtea planuri cu copiii mei imaginați, cât nici eu nu am cu ei. Proiectează foarte des această dorință. Când îi zic că nu e încă momentul, îmi spune că îl crește ea, eu doar să îl fac. Glumim mult pe acest subiect, dar știu că totul e din dragoste pentru noi.

„Vreau să fiu bunică tânără”

Sincer, vă „împungeți” în bucătărie sau se știe clar cine este masterchef-ul în familie?

Elena: Normal că ne împungem. Ei i se pare că le știe pe toate, că ea m-a învățat pe mine, nu eu pe ea.

Eugenia Nicolae: Masterchef este și va fi mama mea. Când merg acasă îmi face toate poftele și nu vreau să o supăr cu nimic, pentru că îmi place tare mult ce se întâmplă.

Ați certat-o vreodată, fie că era fetiță, adolescentă sau deja mare?

Elena: Da, ca orice mamă. Eugenia era o elevă eminentă la școală, dar „repetentă” la treburile din casă. O certam pentru că nu făcea curățenie, era dezordonată sau nu spăla vasele. Munceam foarte mult și lipseam de acasă, iar când mă întorceam mă așteptam să găsesc casa îngrijită de fetele mele. Acum aș da orice să fie dezordine din nou, să mă întorc în vremurile de atunci.

Eugenia Nicolae: „Vorbesc cu mama o dată pe zi sau maximum la două zile”

Cât de des vorbiți la telefon?

Elena: Eu aș vrea să vorbim tot timpul, dar nu se poate. Este foarte ocupată. Mi-a luat mult timp să înțeleg că nu pot să o sun oricând, am învățat cu greu că fata mea are timpul atât de limitat și că se împarte în bucăți mici pentru toți oamenii care o susțin…și că nu mai este numai și numai a mea.

Eugenia: Vorbim o dată pe zi sau maximum la două zile. Mama și-ar dori să vorbim mai des, dar i-am zis că atunci când voi avea un copil o aștept la mine, mai ales pentru primii ani. O să recuperăm atunci, i-am promis.

„Mereu voi zice că este fata mea”

Ești mai mult „fata tatei” sau mama a fost mereu pe primul plan?

Elena: Eu mereu voi zice că este fata mea. A fost primul meu copil, enorm de mult dorit. Cred totuși că atunci când a mai crescut s-a apropiat mai mult de tatăl ei.

Eugenia: În primii ani pentru mine era doar mama. Tata pleca des de acasă, iar mama încerca mereu să suplinească lipsa lui, chiar dacă și ea muncea foarte mult. Mai târziu, în adolescență, am petrecut mult timp cu tata mergând la multe cântări împreună. Ne-am apropiat. Îl vedeam ca pe un prieten, chiar dacă ne certam destul de des. Acum simt că sunt fata amândurora, am o relație foarte echilibrată cu ei.

Ești mulțumită de femeia care ai devenit/ care a devenit?

Elena: Sunt cea mai mulțumită mamă de pe planetă. Sunt mulțumită de tot ceea ce face, și-a atins scopul, unde a vrut să ajungă acolo a ajuns. Mă încarcă fiecare realizare a ei, mă bucură enorm. Cândva am visat și eu să cânt, dar s-a împlinit copilului meu mult mai mult decât speram eu pentru mine. Și este perfect așa.

Eugenia: Sunt ceea ce am visat că voi fi. Florin, soțul meu, zice că sunt femeia perfectă pentru el și asta e perfect pentru mine.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!