Fenomen spectaculos în România. Ce se întâmplă în iulie, românii se înghesuie să vadă “minunea”

Ce poți observa pe cer în luna iulie
Fenomen spectaculos în România. Ce se întâmplă în iulie, românii se înghesuie să vadă “minunea”

Suntem în luna iulie deja, iar, potrivit specialiștilor, un fenomen spectaculos este vizibil în România în această perioadă, ce-i drept nu în toată țara, ci doar într-o anumită zonă. An de an, mii de oamenii se înghesuie să vadă totul și să surprindă în fotografii cerul. Despre ce este vorba? Află toate detaliile din rândurile de mai jos!

Un fenomen uimitor este vizibil pe cer în România

În fiecare an, odată cu sosirea lunii iulie, apare un fenomen spectaculos pe cer în România. Oamenii sunt de-a dreptul fascinați de ceea ce se întâmplă în satul Rimetea din Munții Trascău, județul Alba.

Mai exact, acolo se spune că soarele răsare de două ori, astfel nici nu e de mirare că românii sunt de-a dreptul uimiți de ceea ce se întâmplă în acel loc deosebit din România. În plus, spectacolul oferit de natură nu doar că este încântător, ci este și gratuit.

Satul Rimetea este situat la doar câțiva kilometri de orașul Aiud, la poalele masivului Piatra Secuiului, care are o altitudine de 1178 de metri. În partea de est a localității, muntele are foarte multe creste, iar două dintre acestea sunt mult mai înalte decât restul.

Prin urmare, timp de o lună de zile, locuitorii și turiștii din satul Rimetea pot vedea soarele răsărind de două ori. Explicația este cât se poate de logică. Mai întâi, soarele răsare după prima creastă, ulterior el se ascunde în spatele celei de-a doua, urmând să răsară din nou. Acest fenomen este vizibil doar vara, pe tot parcursul lunii iulie, asta dacă condițiile meteo sunt favorabile.

Citește și Locul din România unde se află vaporul de lux al familiei Ceaușescu. Puțini știu că poate fi închiriat!

Rimetea, locul in care soarele rasare de doua ori
Rimetea, locul in care soarele rasare de doua ori

Rimetea, o destinație superbă de vacanță

Satul Rimetea are o istorie lungă. Potrivit unor documente, în anul 1960, el se numea Trascău, iar ulterior i s-a zis Torocko. În ultimul deceniu însă, denumirea acestuia a fost de Rimetea. Localitatea este recunoscută pentru peisajele sale superbe, dar și pentru casele extrem de frumoase albe.

În anul 1999, acest sat din Transilvania a fost distins de Comunitatea Europeană, cu tiltul de „Europa Nostra” în scopul conservarii patrimoniului cultural și arhitectonic.

La Rimetea există foarte multe locuințe care păstrează tradiția arhitecturii vechi și unice de secol XIX. În fiecare an, foarte mulți turiști pășesc aici pentru a admira frumusețea locului și pentru a se relaxa.

Citește și Locul din România unde oamenii nu au voie să fotografieze sau să filmeze. Riști amendă dacă faci asta, legea arată clar!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
6 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *