Încă de la lansare, cartea scrisă de cel mai îndrăgit actor al României, Florin Piersic, a avut parte de un succes colosal, așa cum preconiza toată lumea, mai puțin marele actor. Florin Piersic a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că s-a gândit mult înainte de a accepta ideea de a pune pe foaie toate amintirile lui, toate trăirile, emoțiile, dar mai ales experiențele acumulate pe tot parcursul carierei sale.
Pe lângă multe alte calități, Florin Piersic este genul acela de om care este conștient de atuurile lui și care nu se supraevaluează niciodată. De aceea, în clipa în care publicul, și facem referire aici la oamenii de lângă el, la admiratori, la prieteni, la familie, i-a cerut să își scrie memoriile, Florin Piersic s-a lăsat cu greu convins. A făcut-o din respect pentru cei care i-au fost alături pe tot parcursul său profesional, dar și personal. A oferit publicului cartea ”Viața este o poveste”, în care suprinde momente marcante din viața sa, pasaje prin care cititorii parcă pot trăi alături de marele actor toate întâmplările acestuia. Cu toate că nu i-a fost tocmai ușor să rememoreze totul, asta pentru că viața nu este de poveste nici măcar pentru legende, Florin Piersic mărturisește că s-a reîntors în trecut doar de dragul publicului, însă nu i-a plăcut niciodată să trăiască din amintiri, ci s-a bucurat mereu de prezent.
”Nu m-aș reîntoarce în nicio perioadă. Eu nu pot să mă întorc într-o altă perioadă a vieții mele pentru că m-am întors deja. De fiecare dată când am scris, pentru că mi-a venit într-o zi, la îndemnul colegilor, prietenilor mei, oameniilor care sunt în jurul meu, și sunt destul de mulți, care mi-au zis că mie îmi place să povestesc, că nu îmi tace gura, că am întâmplări, am cunoștințe, am oameni pe care i-am întâlnit, pe care i-am văzut, pe care nu i-am cunoscut poate personal, dar mi-a făcut plăcere să îi văd, să mă întâlnesc cu ei. Astfel că m-au întrebat de ce nu scriu”, ne-a declarat emblema teatrului și filmului românesc.
Citește și: Cum arată casa lui Florin Piersic din Cluj-Napoca. E situată într-o zonă bună: “N-am spus nimănui”
Nici măcar după ce cartea sa s-a dovedit a fi un real succes, Florin Piersic nu se intitulează scriitor, ci continuă să puncteze faptul că el este și va rămâne în continuare actor.
”Le-am spus că nu sunt eu de scris. Am zis că eu nu sunt autor. Eu sunt actor. Eu știu care este profesia mea. Profesia mea este asta, de actor. Autor de carte e greu, trebuie să fii un om extraordinar ca să poți să scrii. Am cunoscut scriitori excepționali. Nu vreau să îi enumărm acum, dar toată lumea îi știe pentru că ei au făcut deliciul tinereții mele și al maturității mele, chiar și ale bătrâneții mele. Pentru că pe toți i-am iubit, le-am citit cărțile”.
A reușit să își redacteze povestea la fel de sincer și asumat precum o face cu oricine stă de vorbă cu el față în față, astfel încât cei care au apucat să citească cartea au intrat direct în magia marelui actor.
”Ca să revin la întrebarea ta, dacă m-aș întoarce înapoi. N-am cum să mai fac chestia asta pentru că nu vreau să spun ce vârstă am. Cu toate că lumea știe. Vârsta mea este foarte fragedă. Am 88 de ani. Sunt mândru că totuși, din generația mea, sunt unul dintre singurii care am putut cât de cât să mă bucur de ceea ce se întâmplă încă cu mine. Nu mă întorc în timp decât cu gândul și cu întâmplările pe care le am. Am o singură calitate mare. Am memorie”.
Pe Florin Piersic l-am întâlnit la Gala Premiilor Literare ”Bookzone” unde au fost premiați cei mai iubiți autori români. Îndrăgitul actor a venit de la Cluj, acolo unde are reședința de câțiva ani, nu pentru a aduna încă un premiu la întreaga lui colecție de distincții, ci pentru a se întâlni din nou cu oameni dragi lui, dar și pentru a le mulțumi celor care au stat pe capul lui pentru a lăsa o carte ca moștenire generațiilor următoare.
”M-am mutat la Cluj. Eu stau în Cluj. E greu pentru mine să mă gândesc că eu scriu o carte sau ceva. Fiecare om să se ocupe de profesia lui. Eu când am auzit că toți îmi zic să scriu am zis că poate. Până la urmă, o persoană, care îmi este foarte apropiată, pentru că o cunosc de peste 25 și ceva de ani, doamna Cristina Muntean mi-a zis că este păcat că nu scriu, mai ales că se oferea să îmi fie editor. Editor în corectura cărții sau ce se întâmplă, lucrurile astea. Dar de fapt eu m-am adresat editurii Bookzone, care în seara asta (nr. miercuri) își fac un fel de sărbătorire sau o relansare a multor cărți pe care le-au scris extraordinar de mulți autori”, ne-a mai spus marele actor.
Modul său autentic de a comunica cu cei din jur, dar mai ales peronalitatea sa caldă și naturală, îl fac pe Florin Piersic să fie și în clipa de față unul dintre cei mai populari actori din România. Chiar dacă toți îl recunosc drept o adevărată legendă a cinematografiei românești și îi spun de câte ori au ocazia, marele actor este de părere că este poate mult prea răsfățat de public.
”Poate ești singura care nu mi-ai trimis o carte. Toată lumea scrie. Dacă eu aș mai avea încă două vieții, trei vieți tot nu am când să le citesc. Citesc dedicația de pe prima pagină: ”Scumpului, minunatului actor cutare”. Nu mă mai faceți mă nici minunat, nici scump, că sunt scump la vedere, dar la altceva nu”, a completat Florin Piersic pentru EGO.ro.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu