Relația dintre Florin Ristei și Naomi Hedman este, de ceva timp, sub semnul întrebării. Fotografiile cu ei împreună au dispărut de pe rețelele de socializare și mulți s-au întrebat dacă nu cumva s-au despărțit. Recent, britanica s-a afișat pe Instagram în compania unui alt bărbat.
Florin Ristei și Naomi Hedman formau, până nu demult, unul dintre cele mai exotice și mai apreciate cupluri din showbiz. Cei doi s-au cunoscut la X Factor, în urmă cu câțiva ani și a fost dragoste la prima vedere. Ristei era în juriu atunci, iar Naomi a participat la concursul muzical. Artistul a convins-o să rămână în România, iar de atunci au fost nedespărțiți.
La finalul anului trecut, au început să apară zvonuri potrivit cărora cei doi s-ar fi despărțit. Niciunul dintre ei nu a confirmat, nici nu a infirmat acest lucru. În schimb, au dispărut fotografiile cu ei împreună de pe rețelele de socializare.
Citește și: O nouă despărțire neașteptată în showbiz? A șters toate pozele cu iubitul de pe internet
”Asta poate va fi un mister. Nu știm, nu aveți de unde să știți și nici eu nu vă voi spune! Poate le-a șters cu alt scop. Cine știe? Eu nu vorbesc despre chestiile astea”, a spus cântărețul, în urmă cu ceva timp.
Recent, Naomi s-a afișat pe Instagram în compania altui bărbat. Remi Black se numește acesta și este, la rândul său, artist. Acesta este coregraf și, cel mai probabil, cei doi colaborează pe plan profesional.
Chiar dacă presa a fost întotdeauna interesată de relația lor, Florin Ristei și Naomi au încercat să fie cât se poate de discreți. Artistul de la Antena 1 a vorbit foarte rar despre relația lor și a refuzat să le satisfacă fanilor anumite curiozități. Ristei și-a declarat intențiile serioase față de iubita lui și s-au logodit, la un moment dat.
”Noi ne-am logodit demult, dar petrecerea o să o facem când simțim! Îmi place că vede lumea cu un pic alți ochi decât o văd eu! Și eu nu am acceptat până acum alte păreri, dar am învățat să le accept și asta îmi place, că mi-a deschis mintea un pic! (…) Sunt convins că sunt invidiat de multă lume pentru că, în afara faptului că e o fată frumoasă, e o apariție senzațională și are o energie atât de bună și deh… e tare!”, spunea Florin Ristei despre iubita lui, în urmă cu mai bine de un an, potrivit Click!