Folia de aluminiu poate contamina alimentele. Aceasta este ultima descoperire făcută de specialişti. Compușii de aluminiu sunt o componentă naturală a apei de băut și a multor alimente netratate. Printre acestea sunt fructele și legumele. De asemenea, consumatorii pot ingera aluminiu prin utilizarea necorespunzătoare a ustensilelor de gătit din aluminiu sau prin folie de aluminiu și produse cosmetice.
În cadrul unui proiect de cercetare BfR „Amploarea eliberării metalelor din materialele în contact cu alimentele”, a fost examinat transferul ionilor de aluminiu din patru tăvi de meniu din aluminiu, la alimentele cu care a intrat în contact, repsectiv suc de varză murată, sos de mere și roșii pasate. Aceste alimente fuseseră preparate în condițiile metodei Cook&Chill înainte de a fi ținute la cald timp de două ore.
Procesul Cook&Chill este o metodă utilizată în domeniul alimentației instituționale cuprinzând etapele procesului de umplere la cald, răcire rapidă, depozitare frigorifică și reîncălzire. Tăvile de aluminiu sunt de obicei ținute calde până când mâncarea este consumată, notează medicalxpess.com.
Normele europene limitează eliberarea de aluminiu la 5 miligrame de aluminiu /kilogram de hrană. În urma acestor probe, aceste valori au fost depășite cu mult.
Numărul de probe examinate este limitat. Totuși, BfR presupune că eliberarea ionilor de aluminiu din tăvile de meniu neacoperite este specifică materialului. Asfel, se consideră că rezultatele pot fi generalizate. BfR plănuiește teste suplimentare cu alimente sărate.
Conform unei estimări făcute de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în 2008, doza săptămânală tolerabilă (TWI) derivată de EFSA de 1 miligram (mg) de aluminiu per kilogram de greutate corporală. Această valoare este probabil deja depășită de un procent substanțial de populație. Aportul de aluminiu din materialele care vin în contact cu alimentele contribuie doar într-o mică măsură la aportul de aluminiu al populației. Excepție fac alimentele acide și sărate care vin în contact cu aluminiul. EFSA mai subliniază că utilizarea tăvilor de meniu din aluminiu neacoperite poate duce la creșterea concentrațiilor de aluminiu în preparatele gata de consumat.
Majoritatea aluminiului ingerat este excretat prin rinichi la oamenii sănătoși. Dar aluminiul neexcretat se poate acumula în plămâni și în sistemul osos, în special pe parcursul vieții. În ceea ce privește potențialul de pericol, au fost identificate efectele asupra sistemului nervos, fertilității, dezvoltării embrionare și mineralizării osoase.
Medicul Adina Alberts menționează câteva efecte negative ale aluminiului în organism.
„Poate cauza demență Alzheimer timpurie, autism, cancer de sân, osteoporoză, alergii și inflamații la toate nivelurile, dermatita, astm, fibroză pulmonară, scleroză amiotrofica, encefalopatii, boala Parkinson, insuficiență hepatică și renală, intoleranță la glucoză, la gluten, etc.
Știind toate acestea, mi se face efectiv rău când urmăresc emisiunile culinare și văd cu câtă lejeritate chefi celebri autohtoni sau de talie mondială, utilizează folia de aluminiu la gătit, învățându-i și pe alții că aceasta este indispensabilă la bucătărit. Ei bine nu este indispensabilă. Utilizarea foliei de aluminiu la gătit este chiar foarte nocivă”, arată ea într-o postare pe rețelele de socializare.
De asemenea, ea citează un studiu publicat în Biblioteca de Medicină din cadrul Institutului Național de Sănătate SUA. Acesta arată că grăsimea poate favoriza absorbția de aluminiu în alimente.
„Studiul a arătat că gătirea la cuptor a unei bucăți de carne de vită, înfășurată în folie de aluminiu, crește conținutul de aluminiu din aceasta cu un procent cuprins între 89% și 378%. S-a dovedit și faptul că grăsimea a favorizat
Pe lângă folia alimentară din aluminiu, ea mai amintește de cutiile de aluminiu pentru conserve sau băuturi, deodorantele etc.