Gafa făcută de prințul William, la întâlnirea cu naționala de fotbal a Angliei. A fost taxat dur

Prințul William a fost aspru criticat, în urma unui gest

Scris de: Daoud Andra

16 Nov. 2022

Gafa făcută de prințul William, la întâlnirea cu naționala de fotbal a Angliei. A fost taxat dur

Prințul William a făcut recent un gest pe care mulți l-au considerat nepotrivit. Moștenitorul coroanei britanice s-a întâlnit cu jucătorii echipei naționale de fotbal a Angliei și le-a făcut un cadou. De ce au considerat unii că a fost un dar nepotrivit și ce i-a reproșat un actor cunoscut prințului.

Gafa făcută de Prințul William față de jucătorii naționalei

Prințul William s-a întâlnit recent cu jucătorii echipei naționale de fotbal a Angliei și le-a oferit tricouri pentru Cupa Mondială de fotbal. Gestul prințului a fost criticat de actorul galez Michael Sheen, care și-a spus oful pe internet. El a transmis că este nepotrivit ca Prințul de Wales să dea tricouri cu însemnul Angliei jucătorilor naționalei, el reprezentând Țara Galilor.

După ce tatăl său a devenit rege, William nu a mai fost duce de Cambridge, ci a preluat titulatura tatălui său, devenind prinț de Wales. În urmă cu doi ani, același actor spunea că William nu ar trebui să moștenească titlul de prinț de Wales după ce tatăl său ajunge rege.

Actorul a avut ceva de spus în trecut și cu privire la actualul rege. Sheen l-a criticat pe Charles după ce în luna septembrie, a vizitat Țara Galilor în timpul zilelor de doliu de după moartea reginei. Regele și regina consoartă au mers în Țara Galilor pe 16 septembrie, când se sărbătorește Ziua Owain Glyndwr. Aceasta a fost ultimul prinț de Wales născut și fondatorul primului Parlament Galez.

Gafa facuta de Printul William la intalnirea cu nationala de fotbal a Angliei
Prințul William, alături de jucătorii echipei naționale de fotbal

Ce a spus actorul despre gestul prințului William

Sheen și-a spus oful pe Twitter și a postat un mesaj în care l-a criticat pe prinț pentru gestul său.

„El poate, desigur, să susțină pe cine vrea, dar ca președinte al FA, vizita este de neînțeles. Dar sigur că nu vede deținerea titlului de prinț de Wales în același timp ca pe ceva total nepotrivit. Nicio urmă de jenă? Sau o sensibilitate la problema de aici?”, a transmis actorul.

Critica lui Sheen a ajuns și la urechile moștenitorului tronului. William i-a răspuns și a clarificat lucrurile.

„Le susțin pe amândouă. Susțin Anglia mai mult la fotbal și Țara Galilor la rugby. Când eram copil, Țara Galilor nu a ajuns să joace la turnee, dar îi voi sprijini în acest proces. Să ajungă la Cupa Mondială este o mare realizare și voi fi alături de ei”, a transmis William.

Prințul William s-a întâlnit luni seara cu jucătorii echipei naționale de fotbal, la St George’s Park. Fiul regelui Charles le-a transmis fotbaliștilor că întreaga țară îi susține la Cupa Mondială și le-a dat tricouri inscripționate cu Anglia. William a primit, la rândul său, din partea jucătorilor, un tricou cu toate autografele echipei. Prințul le-a spus jucătorilor că este mândru de ce au realizat împreună cu selecționerul și că întreaga țară îi susține la cea mai importantă competiție de fotbal.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7 11 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *