Gemul de căpșuni al lui Meghan Markle se bucură de un succes uriaș în Statele Unite ale Americii. Produsul Ducesei de Sussex a ajuns la câteva vedete internaționale, iar acestea nu au ezitat să-l încerce. Cum au reacționat? Vezi în rândurile de mai jos!
În luna aprilie a acestui an, Meghan Markle a lansat neoficial primul produs pentru noul său brand, American Riviera Orchard. Este vorba despre gemul de căpșuni.
Acesta a ajuns la câteva vedete internaționale, precum Mindy Kaling, Tracee Ellis Ross și alții. Celebritățile şi-au spus deja părerea despre calitatea produsului cu care ducesa speră să dea lovitura.
Cel mai recent, Chrissy Teigen și-a spus opinia despre gemul lui Meghan Markle. Modelul american şi soțul ei, cântăreţul John Legend, apar într-un clip de pe Instagram preparând ”gustarea perfectă”.
În timp ce pe fundal cântă melodia ”Jamming” a lui Bob Marley, cei doi parteneri de viață prăjesc pâine, după care întind pe felie puțin unt sărat, adaugă brie și bacon prăjit, iar la final pun puțin gem de căpșuni de la Meghan Markle.
Chrissy Teigen se arată extrem de încântată de rezultat și spune: ”Cred că este cea mai bună gustare pe anul acesta!”. După cum se observă în imagini, gemul soției Prințului Harry are o consistență fluidă și o culoare naturală. Se vede cu ochiul liber că acesta nu conține chimicale precum alte gemuri din comerț.
Citește și Meghan Markle, gest jenant către Kate Middleton: ”Au făcut un calvar din viața ei”!
Vedetele au lăudat produsul lui Meghan Markle, dar totuși cineva s-a găsit să îl critice. Este vorba despre Lucy Deedes, cea care a obținut mai multe premii pentru marmelada ei.
”Nu vreau să te fac să te simți prost, pentru că ai demarat o nouă afacere incitantă pentru tine, dar acel capac pe care stă bucățica de material închisă cu o fundă este cam demodat, în stilul anilor ’70”, a declarat ea.
”Am o întrebare pertinentă pentru tine: unde vei găsi atâția oameni în California care să mănânce gem de căpșuni? Cred că ai atâtea șanse să găsești clienți câte sunt când vrei să găsești pe cineva care are pâine în casă sau batoane întregi de ciocolată Mars, în LA.
Crede-mă, nu vreau să-ți distrug entuziasmul. Sunt sigură că gemul tău va dispărea de pe rafturile magazinelor, dar, dacă se va întâmpla să găsești în viitor, peste câteva luni bune, un borcan de gem nemâncat în frigiderul cuiva, vreau să nu te demoralizezi și să te gândești că ce nu te distruge te va face mai purtenică”, a adăugat specialista.
”Tocmai pentru că avem atâtea în comun, vreau să împărtășesc cu tine un secret – eu adaug puțin rozmarin atunci când gemul fierbe pe foc. Așa le place celor din Los Angeles. După ce fierbe bine, îl poți înlătura, pentru că nimeni nu-și dorește rozmarin rămas inestetic printre dinți”, a conchis experta.