George Mihăiță nu a deprins și atitudinea lui Bebe Măcelaru din Clanul, personaj pe care îl joacă de patru sezoane. „Eu am excelat în roluri de comedie” VIDEO EXCLUSIV

Ce spune actorul despre personajul său din serialul de la Pro TV

Fără îndoială, George Mihăiță face un rol de excepție în serialul ”Clanul”, având libertate din partea scenariștilor și a regizorilor să-l contureze pe Bebe Măcelaru după bunul plac. După aproape doi ani de filmări pentru serialul difuzat de Pro TV, George Mihăiță mărturisește, în exclusivitate pentru EGO.ro, că nu a împrumutat din gesturile și mimica personajului său, din contră, el este cel care îi schimbă stările în funcție de povestea filmului.

”Am mai avut roluri negative pe teatru”

De multe ori, actorii din seriale ajung să împrumute din trăsăturile personajului pe care îl interpretează. Nu este și cazul lui George Mihăiță, care, deși filmează pentru cel de-al patrulea sezon al serialului ”Clanul”, reușește să se detașeze de personaj imediat ce se încheie ziua de filmare.

”Acasă sunt cum sunt cu tine acum. Însă am mai spus că am mai avut roluri negative, pe teatru, și acolo mă manifestam într-un fel ca Bebe, să zicem așa. De acolo am și preluat multe ticuri care le-am adus la Bebe”, ne-a declarat îndrăgitul actor.

Citește și: De ce George Mihăiță refuză roluri în lungmetraje. Are legătură cu personajul “Bebe Măcelaru”: “E pe muchie de cuțit” VIDEO EXCLUSIV

În cazul lui, precum și al celorlalți actori cu ștate mai vechi, scenariștii Anghel Damian și Lia Bugnar le-au oferit libertatea de a-și arăta creativitatea și de a construi personajul în așa fel încât să se simtă și aportul lor.

”Ideea extraordinară a lui Anghel Damian a fost că l-a luat și pe George Ivașcu și pe mine în acest serial, în rolurile respective. El ne știa foarte bine. Anghel m-a văzut, fiind angajatul teatrului de comedie, unde sunt și eu, în roluri și a mizat pe noi. Un pariu mare”, ne-a explicat actorul din serialul ”Clanul”.

Lui George Mihăiță nu îi este teamă că regizorii îl vor vedea doar în roluri negative

În ultimii doi ani, George Mihăiță a făcut un rol de compoziție extraordinar, însă interpretând un personaj negativ. Pentru că și-a dorit încă de la început să fie acel gen de personaj negativ pe care publicul să-l iubească, acum telespectatorii vor să îl vadă cât mai des în această postură.

Cu toate că la bază este actor de comedie, George Mihăiță este de părere că așa va continua să rămână în ochii publicului, dar și ai regizorilor. Iar după terminarea filmărilor pentru ”Clanul”, nu va rămâne cu eticheta de ”băiat rău”.

”Eu am excelat în roluri de comedie. S-ar putea să se meargă mai departe, nu știu, într-un fel, cu Bebe Măcelaru”, ne-a mai declarat George Mihăiță, completând că în acești doi ani nu a renunțat însă la spectacolele de comedie și că lumea nu îl reperează doar în postura lui Bebe Măcelaru.

Ce-i drept, pe timpul filmărilor pentru ”Clanul” a refuzat câteva proiecte de film, însă și-ar dori să revină într-o comedie românească.

”Îmi este dor de comedie. La teatru joc. Joc, de exemplu, cea mai tare comedie fiind ”Fierarii”, la Teatrul de Comedie, cu Maia Morgenstern, Horațiu Mălăiele și Valentin Teodosiu. Este o bucurie”, a mai spus îndrăgitul actor.

Citește și: Puștiul-minune care l-a impresionat profund pe George Mihăiță în noul sezon al serialului Clanul : „Este peste Pistruiatul. Copilul este născut genial” VIDEO EXCLUSIV

Intenționat sau nu, cele mai multe filme de comedie, care se fac în momentul de față în România, continuă să aibă ca inspirație celebra serie ”Brigada Diverse”. Acest film a fost și cel care i-a adus celebritatea lui George Mihăiță, deși rolul său nu a fost unul semnificativ la momentul respectiv.

”Este un compliment pentru regizorul ”BD-urilor” și pentru film în general. Normal că erau cei mai buni actori. Eu eram tânăr și eu printre ei. Să joci alături de ”monștrii sacri” este o bucurie. Poate că lumea se duce cu gândul la ”BD” pentru că a fost tot un film comercial, ca să spun așa, dar care a avut mare priză la public și normal că este o inspirație. Poate că fără să vrei”, a explicat marele actor.

George Mihăiță pare că a prevestit în ”BD” cariera filui său, Tudor

La momentul respectiv, celebra replică dată de George Mihăiță în ”BD Intră în acțiune” avea să prevestească cumva viitorul fiului său, Tudor Mihăiță. Pentru că, și după 50 de ani, continuă să se difuzeze acest film, George Mihăiță mărturisește că se amuză teribil de fiecare dată când se revede.

”Mă mai uit, că mă uit la Harpalete, rolul intepretat de mine, și zic…oare este fiul meu? Eu sunt tatăl sau bunicul? Eu în ”BD-uri”, în 1972 parcă, când am filmat, replica mea era: „Știu și Jiu Jitsu brazilian”. Ca fiul meu, după 30 de ani, să fie cel mai tare antrenor de Jiu Jitsu. O coincidență. Oricum, acum mi se spune altfel. BD-urile au fost până la ”Tătuțu”. Dar replica cea mai tare a fost a unui domn, care mi-a zis: ”Mata, la cimitir o să mergi Tătuțu”, a povestit amuzat actorul.

Rămâne de văzut dacă publicul nu îl va mai asocia cu ”Brigada Diverse” și va continua să-l eticheteze drept Bebe Măcelaru din serialul ”Clanul” sau va veni un proiect nou în care George Mihăiță să aibă un rol la fel de impunător.

”Tot 13 episoade vor fi și în acest sezon ”Clanul”, dar anul 2024 îmi va aduce un nou rol în teatru, alături de Răzvan Vasilescu. Tot comedie”, a mai completat George Mihăiță pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *