Gheorghe Turda este văduv de 13 ani. Tare și-ar fi dorit o femeie care să-i fie alături, la bine și la greu, dar, după ce a trecut prin două relații deloc potrivite, nu mai are speranțe că-și va reface viața sentimentală. Crede că mai mult celebritatea lui le-a atras pe femei:
”Singurătatea poate ucide. După decesul soției mele, am vrut să îmi refac viața, dar am avut două relații nefaste, nici nu vreau să le mai pomenesc numele acelor femei. Femeile sunt atrase și de celebritatea mea, trebuie să fiu atent când accept o relație, ar trebui mai întâi să mă iubească pe mine, ca om.
Nu m-aș mai recăsători, am avut provocări, dar oficial n-aș mai putea face căsătoria cu acte. Aș sta lângă cineva, de ce nu? Nu ar fi vorba însă despre un concubinaj, se face la biserică o slujbă pentru bunăstarea mea și a persoanei respective. Nu se mai fac logodne, însă preotul citește o rugă”, ne-a mai spus Gheorghe Turda.
”Am fost la multe nunți cu miri de vârsta a doua. Frumos e când, adesea, mirele e mai tânăr decât mireasa. La 50 de ani o femeie arată încă bine, dar de la 60 de ani în sus nu mai poți purta rochie de mireasă și ele sunt conștiente, așa că aleg o ținută albă sau crem, mai casual, un costum frumos. Aceste căsătorii pot fi fericite. Dacă există respect și iubire este foarte bine. Depinde de caracter, de educație, de conduita lor în societate, de alte și alte probleme care se ivesc între parteneri. Aceste relații sunt bazate pe prietenie, pe maturitate, e vârsta la care dispare și gelozia aia adolescentină”, declară Gheorghe Turda, în exclusivitate pentru Ego.ro
”Noi ne-am luat din dragoste, ne-am iubit. Ea s-a îmbolnăvit însă în turneul din 1987. La scurtă vreme, după ce a revenit acasă, a fost diagnosticată cu leucemie cronică trombocitară. S-a luptat mult cu boala, vreo 20 de ani”, povestea solistul, după decesul femeii iubite.