Gheorghe Turda dezvăluie numele artiștilor ”curați”, acceptați la petrecerile lui Nicolae Ceaușescu. De ce Maria Ciobanu a fost tăiată, fără milă, de pe listă. EXCLUSIV

Doar Ministerul Culturii întocmea lista: ”Nici Cabinetul nr.1, nici Cabinetul nr.2”

Solistul Gheorghe Turda ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, numele artiștilor care aveau acces la petrecerile de pomină ale soților Ceaușescu, dar și care erau criteriile dure, după care erau selecționați. De ce, la un moment dat, marea artistă Maria Ciobanu a fost tăiată de pe lista întocmită de Ministerul Culturii? Vă invităm să aflați câteva picanterii din culisele spectacolelor de divertisment organizate la chefurile fostului cuplu prezidențial.

Gheorghe Turda: ”Doar Ministerul Culturii întocmea lista cu artiștii care cântau la petrecerile Ceaușeștilor”. Care erau criteriile de bază

Gheorghe Turda s-a săturat de artiștii care se tot laudă că au cântat la petrecerile politicienilor din anii comunismului. Prin urmare, în exclusivitate pentru Ego.ro, marele cântăreț de muzică populară ne-a dezvăluit numele interpreților de pe lista ”curată”, întocmită, la acea vreme, de Ministerul Culturii. Am aflat, cu acest prilej, și care era condiția obligatorie:

”Mai aud că se tot laudă unul și altul că au fost la petrecerile lui Nicolae Ceaușescu, dar vă spun eu care era, de fapt, lista cu artiștii acceptați. Eram așa: eu, Ștefania Rareș, Ileana Sărăroiu, Doina Badea, Cleopatra Melidoneanu, Dorin Teodorescu, Gică Petrescu, Nicolae Nițescu și orchestra. Doar ei se aflau pe lista întocmită de Ministerul Culturii. Nimeni altcineva nu-și permitea să facă lista, nici Cabinetul nr.1 și nici Cabinetul nr. 2. Maria Ciobanu nu prea era solicitată la recepțiile oficiale, din cauza cancanurilor cu Ion Dolănescu de la vremea aceea”.

Gheorghe Turda ne dezvăluie numele artiștilor ”curați”, acceptați la petrecerile lui Nicolae Ceaușescu
Gheorghe Turda

Nicolae Ceaușescu era înconjurat de câinii lui fioroși și la petreceri. Scenă de infarct în timpul recitalului Ștefaniei Rareș

Gheorghe Turda ne-a povestit și despre episodul în care prietena și colega lui de scenă, Ștefania Rareș, a tras o spaimă soră cu moartea, în timpul unui recital:

”Țin minte că, la Ședința de la Neptun, în timpul recitalului Ștefaniei Rareș, câinele lui tovarășul a început să latre rău. S-a oprit orchestra, Nicolae Ceaușescu a mers să-l potolească pe Corbu, câinele lui, care era tare fioros. Lui Ceaușescu îi plăceau câinii, îi ținea pe post de bodyguarzi, chiar și la chefuri”, ne-a mai declarat Gheorghe Turda, în exclusivitate pentru Ego.ro

Maria Ciobanu și Ion Dolănescu
Maria Ciobanu și Ion Dolănescu

Ei formau ”Careul de Ași”, pentru delegațiile din străinătate ale lui Nicolae Ceaușescu

Gheorghe Turda ne-a mai dezvăluit și care erau cei patru artiști valoroși care îl însoțeau pe Nicolae Ceaușescu, în străinătate:

”În aceste vizite eram invitați doar eu, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca și Ștefania Rareș. Eram ”Careul de Ași”, așa ne spunea Aristide Buhoiu. Noi am fost qși în delegația prezidențială, din Mexic, în 1978, alături de Corul Madrigal și de trupa de balet de la Ansamblul ”Rapsodia Română”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
6.8 12 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *