Deși s-a retras de pe micul ecran, Gina Pistol rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate vedete de la noi din țară. Publicul care o îndrăgește îi este aproape și o urmărește cu mare interes pe rețelele sociale, ca să afle ce mai e nou în viața sa. Ei bine, de curând, fosta prezentatoare TV a apelat la o schimbare de look spectaculoasă. Iată cum arată acum partenera de viață a lui Smiley!
Gina Pistol a fost plecată o vreme în Statele Unite ale Americii, alături de Smiley și de fetița lor, Josephine, iar la un moment dat a mers într-un salon de înfrumusețare din Los Angeles pentru a-și face o schimbare de look, însă rezultatul a fost unul sub așteptări.
”Sinceră să fiu, nu mă dă pe spate. Poate că este și culoarea care nu îmi place în momentul de față. Aștept să mă întorc acasă ca să mă vopsesc. Nu este rău, dar nici minunat.
La câți bani am dat, trebuia să plâng de fericire. Tipul care m-a tuns pe mine nu este cel mai tare din Los Angeles, că nu sunt eu chiar atât de bogată. Dar este, cred, în top 10”, a spus blondina atunci, pe pagina ei de Instagram.
Revenită în România, fosta prezentatoare TV de la Antena 1 a cerut ajutor specialiștilor de la noi din țară. De data aceasta, vedeta a petrecut nu mai puțin de opt ore în salon, dar la final a plecat extrem de mulțumită.
”Azi a fost o provocare cu părul ei. Având în păr mai multe culori și câteva decolorări a fost mai dificil. Dar ne-am descurcat până la final. După 8 ore”, a scris silistul care s-a ocupat de părul Ginei Pistol, pe pagina sa de Instagram.
De asemenea, specialistul a publicat în mediul online și câteva imagini cu noul look al soției lui Smiley. Vezi pozele în galeria foto a acestui articol!
Te-ar mai putea interesa și Cum arăta Gina Pistol, în adolescență, înainte să devină celebră. Sigur nu ai fi recunoscut-o! Imagini de colecție!
În cadrul unui interviu acordat recent, blondina a mărturisit că a fost la un pas de a se despărți de tatăl fetiței sale din cauza faptului că acesta era extrem de ocupat cu cariera sa artistică.
”Au fost momente la început când îmi venea să mă duc mâncând pământul, tocmai pentru că trebuie să ai multă răbdare cu Andrei. Lipsea mult de acasă și trebuia să înțeleg și partea asta a lui, dar ceva în mine îmi spunea doar învață să ai răbdare.
Iar acum când mă uit la fiica mea, când o iau în brațe și mă uit în ochii ei înțeleg de ce a trebuit să am răbdare. Eu sunt mai vulcanică așa… să nu zic nebună.”, a spus Gina Pistol, potrivit Ciao.
Te-ar mai putea interesa și Cum i-a surprins pe ascuns Gina Pistol pe Smiley și fiica lor, Josephine. Ipostaza e emoționantă, niciodată nu i-ai văzut așa!