Giulia Nahmany și-a dezvoltat o serie de fobii, după ce era să se înece în Israel. „Prin evoluția spirituală am învățat că nu trebuie să avem această teamă de moarte” EXCLUSIV

Cum reușește vedeta să își țină sub control fricile.

De-a lungul timpului, Giulia Nahmany a vorbit despre atacurile de panică și anxietatea de care suferă, stări care au condus către o sumedenie de fobii. Chiar dacă în momentul de față a reușit să le țină sub control cu ajutorul exercițiilor de meditație, Giulia a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că i-au trebuit ani să ajungă în acest stadiu. Femeia de afaceri mărturisește că totul a pornit de la un episod neplăcut din viața ei, atunci când era să se înece în Marea Mediterană.

Ce spune Giulia Nahmany despre fricile sale

Giulia Nahmany a demonstrat în repetate rânduri că este o femeie curajoasă și asumată, însă a ajuns în acest stadiu abia după ce a început să practice yoga și exercițiile de dezvoltare spirituală. Chiar și așa, în continuare susține că are destule temeri, pe care cu greu reușește să le țină sub control. Pe Giulia am întâlnit-o într-un parc de distracții din Herăstrău acolo unde era alături de fiicele ei, Caroline și Stephanie.

„Am venit cu fetele, dar pe mine nu mă poți urca în tiribombele alea. Îmi aduc aminte că am fost la Disneyland în noiembrie, cu fetele, și era un roller coaster imens și am văzut pe cineva când a coborât că era lacrimi pe față. Atât mi-a trebuit, nici nu am vrut să aud. Dacă eram acolo cred că făceam atac de cord pe loc. Fetele, în schimb, sunt foarte curajoase. Mă surprind cât de mult au acest curaj. Nu e de la mine moștenit”, ne-a povestit Giulia, care mărturisește că nici măcar atunci când era mică nu se aventura prea mult în parcul de distracții.

„De mică am fost așa. Nu am fost niciodată vreo curajoasă. Când eram copil și eu mă bucuram să merg în parcuri, evident. Mereu am avut bonă atunci când eram mică, dar iată că copii mei nu mai au de mult timp. Dar au avut și ele când erau mici. Acum am fete mari, au telefoane, mă sună când sunt în cameră și îmi cer să le fac ceva de mâncare. Dar nu prea le merge cu mine, le pun să coboare”, a mai povestit Giulia, completând că în momentul de față are frică chiar și atunci când merge câteva minute cu o barcă.

Prin ce a trecut în vacanța din Maldive

„Dacă mă pui și pe o barcă eu întreb încontinuu când ajungem pe mal. Mie îmi place să știu că sunt în siguranță. Uite, am fost în Maldive, în februarie, în fiecare noapte nu aveam liniște pentru că eram cu vila atât de aproape de mal, auzeam marea, iar eu îmi făceam filme în cap că vine vreun val imens  și ne ia. Am început să mă duc la toți localnicii de pe insulă să-i întreb ce s-ar întâmpla dacă ar veni un val imens. Mi-au spus că au case de siguranță și i-am pus să-mi facă tot instructajul”.

Giulia Nahmany
Giulia Nahmany

Giulia Nahmany: „Închid ochii în avion și fac exerciții de respirație”

Giulia este conștientă însă de faptul că nu-și poate trăi viața cu aceste frici și nici că nu poate să strice vacanțele sau distracția familiei sale, astfel că se arată dispusă să-și învingă fobiile. Spre exemplu, în luna februarie, când a fost în Maldive, femeia de afaceri a fost nevoită să treacă prin chinuri groaznice pentru a-și putea duce familia pe o insulă exotică.

„În hidroavionul până la insulă mi-am pus niște dopuri în urechi, pentru că zgomotul este foarte puternic, și am făcut exerciții de respirație. Tot drumul. Închid ochii și fac exerciții de respirație”, a mai povestit Giulia pentru EGO.ro, completând că aceste exerciții de respirație au făcut-o să treacă mai ușor peste zborul cu avionul.

„Am avut și fobie de avion”

„Am avut și fobie de avion, dar am zis că nu am cum să evit mersul cu avionul, așa că tot cu exerciții de respirație pot zbura. Doar când sunt turbulențe mă deranjează, în rest sunt mai calmă. Știu exact când s-a declanșat această teamă de avion. A fost după ce era să mă înec în Israel, în mare. După ce era să mă înec, dintr-o dată mi s-a declanșat această teamă de avion. Prin această evoluție spirituală pe care am avut-o și am dobândit-o în ultimii ani, am învățat că nu trebuie să avem această teamă de moarte, pentru că oricum, la un moment dat, vom trece într-o altă dimensiune și trebuie să privim și moartea ca fiind o parte din viață. E foarte greu”, ne-a mai spus Giulia, care este de părere că în astfel de situații meditațiile sunt cel mai bun remediu.

„Yoga și meditațiile ajută extraordinar de mult și trebuie să învățăm să conștientizăm gândurile noastre, acțiunile noastre și să facem fapte bune, pentru că asta este tot ce contează”.

„Pregătesc un scenariu nou pentru un film”

Printre exercițiile de yoga și meditații, pe care le explică pe aplicația ei, Giulia este implicată în tot soiul de proiecte. De curând s-a apucat de scris un scenariu de film, fiind deja familiarizată cu industria cinematografică.

„Proiecte sunt foarte multe. Pregătesc acum un scenariu nou pentru un film. Mai există un proiect despre care momentan nu pot să vorbesc, dar o să știți cu siguranță. În continuare mă ocup de promovarea aplicației mele de wellness pentru că este important să ajutăm oamenii cu sfaturi concrete, cum pot să trăiască sănătos, din toate punctele de vedere, și armonios”, ne-a spus femeia de afaceri, care recunoaște că îi vine mai ușor să gândească în limba engleză, căci este limba pe care a vorbit-o cel mai mult.

„De data aceasta voi scrie ceva în limba română. Cred că dacă mă gândesc, limba mea academică ar fi engleza cel mai mult. În sufletul meu sunt româncă, sunt de toate, dar mă simt mai mult româncă pentru că România pentru mine este sufletul meu”, a concis Giulia Nahmany pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *