Noul serial dedicat familiei Addams, “Wednesday”, se întoarce cu al doilea sezon și o să fie disponibil pe Netflix în două părți, pe 6 august și 3 septembrie. Deși actorii sunt diferiți față de primele producții, în rol principal fiind Jenna Ortega, alături de Catherine Zeta-Jones și Luis Guzman, proiectul a fost îndrăgit de public încă de la primul episod, iar costumele pe care le poartă personajele au avut și de această dată succes printre fani.
Totul a început de la un desen animat creat în 1938 de către Charles Addams. Mai târziu, a fost conceput și un show televizat pentru ABC între 1964 și 1966, iar apoi s-a lansat propriul film dedicat familiei Addams în 1991. După trei filme de succes, “The Addams Family”, în 1991, “The Addams Family Values”, în 1993, ambele semnate de Barry Sonnenfeld, dar și “The Addams Family Reunion”, regizat de Dave Payne, Tim Burton a venit cu un serial, “Wednesday”, care a adus, din nou, universul familiei gotice în atenția publicului.
Încă de la început, stilul abordat atât de Morticia, cât și de Wednesday, a stârnit interesul printre fani, dar și printre creatori de modă. Rochia lungă, mulată, dar și cea care avea un guler alb, au devenit semnături. În filme, designerul de costume Ruth Myers s-a inspirat din desenul animat pentru a aduce la viață personajele. Ruth a creat ținute care ne-au rămas în minte de-a lungul anilor, ba chiar a primit un premiu Oscar pentru munca sa.
Designerul de costume s-a gândit la artistocrație, însă în propriul stil al familiei Addams, cu o înclinație către bogăție, gust și maniere. Costumele incorporau detalii victoriene, astfel că fiecare personaj avea ținute cu texturi unice. În principiu, s-au folosit mai multe materiale vintage, mai ales pentru că a dorit ca familia să nu aibă look-uri contemporane. Atunci când vine vorba despre Morticia, jucată în filme de Anjelica Huston, aceasta avea și accesorii, bijuterii și pantofi, care au fost creați cu atenție pentru personaj, iar aceasta a avut un impact asupra subculturii goth.
Morticia a fost transformată într-o femme fatale gotică, având ținute negre, ruj roșu, unghii lungi asortate și un păr negru lung, atent aranjat. În același timp, Ruth Myers nu și-a dorit ca Wednesday, jucată în filme de Christina Ricci, să fie îmbrăcată în piese all black, mai ales pentru că era copil și designerul își dorea ca aceasta să aibă identitatea sa, însă gulerul alb atașat la diferite ținute a reprezentat, la rândul său, un trend puternic.
Atunci când vine vorba de modă, Morticia și Wednesday au influențat ideea de goth glam, ba chiar ținute inspirate de aceste personaje au fost văzute pe podiumuri sau la diferite evenimente mondene. Ne putem gândi la show-urile din 2022/2023, când, probabil inspirați de revenirea familiei Addams în noul serial, case de modă precum Rick Owens, Balmain, The Rochas, Valentino, Versace, Christian Dior și multe altele au adus pe podium piese care ar putea duce cu gândul la stilul abordat de personaje.
Nici Gomez, jucat la început de către regretatul Raul Julia, nu poate fi uitat, căci în filme acesta a avut cea mai excentrică garderobă, jucându-se cu texturi, imprimeuri și culori, aceste detalii creionând ideea că acesta era liderul bogat al familiei. Fiecare personaj avea propriul stil, care a influențat tendința de goth glam. Serialul vine cu actori noi, însă ideea costumelor a fost păstrată, iar Morticia a rămas, până în zilele noastre, un icon al stilului.
Serialul Netflix o are pe Jenna Ortega în rol principal, dându-i viață cunoscutei Wednesday, iar producția urmărește în anii săi de liceu, aceasta încercând să își controleze noile abilități în timp ce încearcă să rezolve misterele din orașul Nevermore. De asemenea, printre actorii care vor apărea în noul sezon se numără Catherine Zeta-Jones (Morticia), Luis Guzman (Gomez Addams), Moosa Mostafa (Eugene), Victor Dorobanțu (Thing) și mulți alții.
Tim Burton este cunoscut pentru producțiile iconice din portofoliul său. În momentul în care primul sezon al serialului a fost dezvăluit, noi look-uri iconice au putut fi văzute, acestea fiind creionate chiar de către designerul de costume Colleen Atwood, care lucrează de mult timp cu regizorul. Creatoarea a combinat stilul macabru al familiei Addams cu unicitatea pe care doar un proiect semnat de Tim Burton o poate avea.
Colleen Atwood a început cu diferitele variații pe care familia Addams le-a avut de-a lungul timpului, dorindu-și să îi aducă un tribut lui Charles Addams pentru faptul că a creat aceste personaje. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să vină cu uniforme pentru studenți, iar movul a fost ales chiar de Tim Burton. Uniforma personajului principal a fost făcută din tonuri de gri, iar dungile au fost pictate, ținând cont că designerul nu și-a dorit să meargă pe ideea de dungi negre și albe, acestea fiind semnătura regizorului. Gulerul iconic a fost păstrat în ținute, însă în alt stil.
Materialele au fost schimbate pentru Catherine Zeta-Jones pentru ca Morticia să aibă ținute contemporane. S-a încercat cu piele și mătase, însă, până la urmă, rochiile au fost realizate dintr-un jerseu. Când vine vorba despre ținutele purtate de Wednesday, pe lângă uniformă, aici într-adevăr s-a păstrat paleta de alb și negru, însă designerul de costume s-a jucat cu texturi și imprimeuri.
Rămâne de văzut ce o să aducă al doilea sezon în materie de modă. Cu siguranță, toată lumea își dorește să o vadă pe Wednesday în noile provocări, iar Jenna Ortega reușește să aducă la viață personajul și să ne facă să ne îndrăgostim, din nou, de familia Addams. Cât despre goth glam…această tendință încă este foarte actuală în vremurile noastre, fie că vorbim de look-urile de femme fatale abordate de Morticia sau de cele mult mai jucăușe afișate de Wednesday. Putem să alegem o rochie de seară, care să accentueze talia sau putem aborda un guler interesant, la care să atașăm o cravată.
Surse:
https://vogue.sg/morticia-addams-wednesday/
https://www.elle.com/uk/fashion/what-to-wear/a41952013/addams-family-gothic-fashion-trend/
https://numero.com/en/culture/how-the-addams-family-inspired-fashion-in-21-shows-2/
https://theartofcostume.com/2021/11/22/the-addams-family-30th-anniversary-costume-legacy/