Misty și Keo sunt părinți dedicați, bucurându-se de orice clipă pe care o petrec alături de micuța lor. Cu toate acestea, superba mămică a fost extrem de implicată în viața fiicei sale în ultimii 4 ani, însă a avut o problemă pe care încearcă să o rezolve acum, ținând cont că Arya merge la grădiniță. Ea nu dormea fără blondină, astfel că aceștia au fost nevoiți să uite de nopțile petrecute în cuplu. Totuși, vedeta ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a găsit o grădiniță unde micuța poate să rămână mai mult timp pentru ca relația de cuplu să nu fie afectată.
Alexandra Pavel, cunoscută de mulți drept Misty, a fost prezentă la evenimentul Elle New Media Awards 2022. Blondina ne-a vorbit despre noua etapă din viața fiicei sale. Micuța a fost înscrisă la o grădiniță unde se fac tot felul de activități, chiar și în weekend. De asemenea, ea poate să fie lăsată să doarmă și seara în respectivul loc, pentru ca părinții să petreacă timp în cuplu. Blondina speră că, în curând, o să se întoarcă în dormitor, alături de partener, căci Arya nu dormea fără ea.
Reporter Ego: Arăți fenomenal! Ce faci, care sunt secretele tale de frumusețe?
Misty: Mulțumesc din suflet! M-am străduit, vreau să îți spun, pentru această seară pentru că eu, de regulă, nu obișnuiesc să ies din zona mea de confort, mă îmbrac cât mai simplu, elegant. Nu am fost nici în ținute WOW, dar nici la “prost îmbrăcat”. În seara aceasta chiar am încercat să ies din zona mea de confort și să fiu puțin mai îndrăzneață. Am fost la mai mulți prieteni de-ai mei, designer și stiliști, în căutarea ținutei pe care mi-o doream. Până la urmă am găsit-o pe aceasta, îmi vine foarte bine și m-am bucurat foarte mult. Ca piesă de rezistență am pus sacoul lui Keo, care completează foarte frumos ținuta și nu mă simt nici foarte dezbrăcată.
Misty: Sper din suflet că am reușit. Secrete de frumusețe nu aș ști să îți spun. Mă întreține Arya și merg la o clinică unde îmi fac tot felul de tratamente faciale, am început să mă ocup puțin de mine de când merge ea la grădiniță. Merge de la 9 la 5 și atunci am câteva ore în care să mă pot ocupa și de aspectele acestea pe care le-am negjijat 4 ani și jumătate. Totuși, am fost mămică full time. Și în același timp, să mă ocup de proiecte și să îmi reiau din activități pentru că am tot încercat și am tot anunțat că mi-am reluat, dar nu reușeam să duc până la capăt și mă frustram. Atunci, m-am oprit, am stat cât a fost nevoie și acum, că ea s-a adaptat la grădiniță, sunt bucuroasă să scot capul în lume.
Reporter Ego: Cum e la grădiniță? Cum se simte?
Misty: Se simte minunat, se simte ca la ea acasă. Directoarea este foarte bună prietenă cu mine, îi mulțumesc cu această ocazie. Bine, îi mulțumesc zilnic pentru că ea este cea care m-a ajutat, practice, cu adaptarea ei. Cordonul ombilical a fost tăiat cu greu și ea a contribuit cel mai mult. Mă rog, și cadrele didactice de acolo, cărora le mulțumesc. Trebuia să stea cineva tot timpul cu o mână pe ea și la masă.
Misty: Adică a fost greuț, dar a durat, să zic, vreo două săptămâni, maxim 3, acest proces de adaptare și pe urmă a fost minunat, o duc veselă, o iau veselă, de multe ori nu vrea să vină acasă. E fain. De fapt, acolo se fac tot felul de ateliere, totul este pe mindfulness și pe joacă, activități care le dezvoltă abilitățile de a comunica între ei foarte bine. Aici avea o mică problemă. Mergeam în parc, spre exemplu, și nu îndrăznea să își facă prieteni, trebuia tot timpul să îi fac tot timpul introducerea. A progresat foarte mult, sunt foarte mândră și foarte încântată și recunoscătoare.
Reporter Ego: Este o grădiniță privată, din câte înțeleg.
Misty: Da, este o grădiniță privată, sunt și vecinii noștri, aproape de casa noastră. Și chiar mă bucur foarte mult. Nu mă așteptam, îmi imaginam că o să fie extrem de dificil. Arya nu a stat fără mine, nu a dormit o noapte fără mine. Acum, de când merge la grădiniță și s-a rupt somul cu mine, căci ea asocia puternic somnul cu mine și când vedea că merg copiii la culcare, la ora de prânz, iar mami nu este, o copleșea acel sentiment de panică, singurătate și începea să plângă. Ușor, ușor, a început să doarmă și fără mine la grădiniță și abia după am început să lucrez cu somnul noaptea ca să pot să revin în dormitor la soț. De 4 ani jumătate eu dormeam cu ea.
Reporter Ego: Totuși, dacă sunteți amândoi plecați, cum reușește să stea noaptea?
Misty: În toți anii aceștia, noi nu am plecat o noapte. Mă rog, Keo a plecat cu concertele, a fost și la Paris, am rămas și singură o săptămână, două la un moment dat. Fără mine, Arya nu a dormit. Am încercat de două ori, asta de când a început să meargă la grădiniță. O dată m-a sunat mama mea și vă dați seama că nu m-a sunat la primul plâns, m-a sunat când nu a mai știut ce să îi facă și a trebuit să ne întoarcem de unde eram, la o petrecere la Ambasada Belgiei. A doua oară am fost la ziua unei prietene foarte bune și nu a mai plâns așa de tare, dar nu se putea odihni. Se trezea din 5 în 5 minute: “Mami! Unde e mami? Hai să o sunăm pe mami!”, iar atunci ne-am hotărât să ne ducem. Dar, ușor, ușor, cred că o să existe progrese. El abia așteaptă să revin în dormitor. Momentan, noi avem camera noastră, el camera lui. Camera Aryei nu mai este dormitorul ei, este camera de joacă și tot așa.
Reporter Ego: Știu că acum există grădinițe unde o poți lasă mai mult timp, mai ales dacă o să mai fiți plecați.
Misty: Da, au și tot felul de tabere, poți să o duci de luni și să o iei duminică. Promovez pe pagina mea de Instagram, pe lângă faptul că este prietena mea, îmi place foarte mult ce se întâmplă acolo. Este minunat pentru copii.
Reporter Ego: Este bine că poate să doarmă și tu poți să pleci într-o vacanță cu partenerul.
Misty: De luni până vineri este sistem de creșă și grădiniță, iar în weekend-uri se fac tot felul de chestii frumoase și au și petreceri, au piese de teatru, în care sunt și ei incluși. Pe perioada verii este școala de vară și taberele acestea. Da, părinții pot lăsa copiii acolo dacă vor într-o seară să iasă și vor să îl lase să doarmă. Pe urmă, îl iei dormind și îl duci acasă și îl pui în pătuț.
Reporter Ego: Și părinții sunt fericiți pentru că pot să petreacă timp în cuplu.
Misty: Da, noi încă nu am încercat varianta aceasta, dar când voi simți că este pregătită, voi apela și la varianta aceasta. Mi se pare genială ideea.