Păstrarea unei case curate este întotdeauna un semn că există energie pozitivă în acel loc și, prin urmare, este un spațiu ce poate atrage abundența. Feng Shui sugerează că ordinea și curățenia stau la baza unei bune aplicări a acestei filozofii, iar atunci când într-o locuință se întâmplă contrariul, pot exista probleme serioase care depășesc aspectul estetic.
Un mediu dezordonat nu numai că atrage energie negativă, dar ar putea fi și un magnet pentru probleme în casa și familia ta. Iată de ce ar trebui să îți păstrezi întotdeauna casa curată și să eviți murdăria și dezordinea.
Pentru ca o locuința să aibă parte de un flux de energie prozitivă și să permită celor care o locuiesc să primească prosperitate și fericire, este important să se țină cont de câteva reguli simple Feng Shui, printre care:
Respectarea acestor reguli Feng Shui ne va ajuta să atragem energia pozitivă care funcționează ca o punte de legătură pentru a ajunge la bogăție, explică specialiștii.
Atunci când există dezordine în casa ta și ai lucruri care nu îți mai folosesc împrăștiate peste tot, energia stagnează și poți atrage negativitate. Însă asta nu este tot. Poate fi, de asemenea, un loc în care se generează conflicte și, departe de a deveni un cămin fericit, va deveni un locuință în care niciunul dintre membrii gospodăriei nu va dori să se afle.
În același timp, vibrația negativă ar putea acționa ca o barieră în calea succesului personal și profesional, astfel că ai putea începe să ai probleme la serviciu, cu prietenii și totul pare să meargă prost.
Când o casă nu stă bine din punct de vedere energetic, tot ce se întâmplă se îndreaptă spre lucruri negative și chiar nenorociri. Ar putea apărea frecvent boli, iar situația financiară a familiei ar putea să aibă mult de suferit.
Pentru a avea însă parte de lucruri pozitive în viața ta și să atragi bunăstarea, Feng Shui îți sugerează următoarele:
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a explicat în cadrul unei emisiuni cum ar trebui făcută curățenia în casă pentru a nu alunga norocul și a atrage bunăstarea.
„Eu îi învăț pe toți, întâi să facă curat în hol. Să începi de la ușă. Să nu maturi spre ușă, să maturi înapoi. Să nu dai bogăția afară pe ușă. E foarte bine din ultima cameră, pentru că aduci bogăția în centrul casei. (…) Întâi scoatem preșurile și patul îl facem la sfârșit.
Lunea e bine să nu facem curățenie. Joia și vinerea se spune că sunt zilele curățeniei. Nu sâmbăta”, a spus Lidia Fecioru în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3.