Părintele Cleopa Ilie este unul dintre cei mai mari părinți ai neamului românesc. Prin cuvintele sale povățuitoare i-a îndrumat zeci de ani pe credincioșii care veneau în număr foarte mare să îl asculte, la fiecare sărbătoare, la Mănăstirea Sihăstria din Neamț.
El a lăsat în urma sa multe învățături pentru credincioși, care se aplică și astăzi, la mai bine de două decenii de la trecerea sa în neființă. Tot el a enunțat o serie de reguli pe care oamenii ar trebui să le respecte atunci când merg la biserică. Printre ele se numără și cele legate de închinatul la icoane, practică pe care oamenii adesea o greșesc. Află dacă și tu te numeri printre cei care se închină greșit la icoane.
Părintele Cleopa Ilie a fost extrem de iubit de către redincioși și nu de puține ori viața celor care i-au ascultat povețele s-a schimbat radical. Părintele Cleopa ne-a lăsat moștenire o serie de învățături de care orice creștin-ortodox ar trebui să țină cont.
Chiar dacă ni se pare că închinatul la icoane este un lucru pe care cu toții știm să îl facem, cu siguranță vei fi surprins de învățăturile Părintelui Cleopa despre această practică. Potrivit sfaturiortodoxe.ro, părintele a lăsat un set de 14 reguli canonice „de bună cuviință”, pe care credincioșii ar trebui să le respecte atunci când merg la biserică.
Printre învățăturile Părintelui Cleopa sunt și cele legate de închinatul la icoane.
„Când vă închinați la sfintele icoane, să nu sărutati sfinții pe fata, că-i pacat. Nu-i voie. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruți picioarele, dacă este pictat pe jumatate, il săruți la partea de jos.”, a spus Părintele Cleopa.
„Să știți că după ce dă preotul binecuvantare de Sfânta Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat.
Când auzi că zice preotul : ” Binecuvantată este Împărăția Tatalui și a Fiului și a Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor „, este gata ! De atunci fiecare stă la locul lui linistit, nu se mai duce să se închine. Chiar de-ai venit cu un dar în biserică, cu lumânare și cu prescură, le dai la urmă.
Că din timpul acela preotul intră în Sfânta Liturghie și nu mai are timp să ia darul. Ca daca te duci și el se opreste de la Liturghie, îi rămân o mulțime de rugăciuni și are păcat. Deci darurile se dau la biserică până se dă binecuvantarea de Liturghie.
De atunci înainte nu mai este voie nici să te închini la icoane, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie.”, este o altă învățătură a părintelui.
Adevarat
Inchinarea adevarat se face doar lui Dumnezeu.
Sunt curios…
de De ce?? Se încalcă cele 10 porunci???