Grădinăritul a devenit tot mai popular în ultimii ani, însă această activitate adesea dificilă, dar relaxantă, presupune cunoașterea multor reguli. Astfel că trebuie să te informezi temeinic cu privire la plantele și pomii din curtea ta și modul lor de îngrijire. Astăzi îți vom spune câteva greșeli pe care să nu le faci în grădină, în luna august.
Bineînțeles că atunci când vine vorba de grădinărit, greșeli poate face oricine și no pot evitate. Însă trebuie să fim atenți ca acestea să nu fie grave pentru a nu ne strica grădina.
Așadar, iată câteva greșeli pe care să nu le faci niciodată. Fă tot posibilul să le eviți astfel încât să îți păstrezi grădina în condiții optime.
Citește și: Cum să ai trandafiri cu adevărat spectaculoși toată toamna. Cele mai tari trucuri pentru o grădină colorată
Deși florile ofilite sunt un lucru care trebuie îndepărtat pentru a avea o grădină mai curată, ideal este să lucrezi doar la câteva dintre florile ofilite, astfel încât să ai o rezervă de semințe noi pe care să le plantezi tu însuți sau să le însămânțezi singur.
Tăierea pentru a face curățenie în grădină este ceva obișnuit, dar se poate întâmpla și ca aceasta să nu fie în zona potrivită și acest lucru poate să provoace daune. Astfel că cel mai bine este să tai deasupra vârfului frunzelor atunci când te ocupi de această sarcină.
Atunci când te ocupi cu activitățile din grădină, este foarte important să ai uneltele specifice pentru a-ți ușura munca și, în același timp, pentru a nu deteriora plantele, așa că este necesar să aveți ustensilele potrivite. De asemenea, nu uita să le dezinfectezi și să le ascuți.
Există plante uscate care trebuie îndepărtate imediat, dar există și posibilitatea ca acestea să aibă valoare ornamentală, așa că nu trebuie îndepărtate imediat, scrie vivendoencasa.mx.
În agust se platează, în general, legumele cu perioade scurte până la rodire și recoltare. Culturile comune ce se plantează în această lună includ morcovii, fasolea, castraveții, ridichile și alte culturi de acoperire de iarnă.
Solul cald reprezintă un avantaj pentru aceste plante, iar temperaturile blânde și zilele în care primesc mai multă lumină le ajută să fie gata până la venirea frigului.
Morcovii pot fi plantați până la jumătatea lunii august. Poți începe chiar de la jumătatea verii pentru a fi sigur că prinzi timpul potrivit. Una dintre cele mai potrvite specii de morcov pe care să o plantezi în această perioadă este Hercules. Acesta are o aromă foarte dulce și crește până la aproape 18 cm lungime în doar 65 de zile.
Fasolea poate fi plantată la începutul lui august pentru a da rod la mijlocul toamnei. Fiind o plantă de vreme caldă, crește foarte bine în solul cald de vară. Fasolea de tip tufiș are tendința de a se coace cel mai repede, făcându-o cea mai bună alegere pentru plantarea în august în climat temperat.
Castraveții sunt o cultură cu creștere rapidă care poate fi însămânțată la începutul lunii august pentru o recoltă de toamnă. Castravetele Green Dragon Burpless este o alegere bună pentru plantarea în august.
Ridichile sunt cultura cu cea mai rapidă maturizare, chiar mai rapidă decât salata. Soiul Cherry Belle este o alegere excelentă pentru plantarea în august. Acest soi cu polenizare deschisă are un ciclu de maturizare foarte rapid, durând doar 20 de zile până la recoltare.
Salata verde poate fi plantată pe tot parcursul lunii august. Amestecul de salată Baby Leaf este o alegere excelentă pentru salata verde plantată în august. Acest soi cu creștere rapidă are o dată de maturitate de numai 30 de zile, ceea ce înseamnă că o plantare la începutul lunii august este gata pentru prima recoltă la mijlocul lunii septembrie.