Haine mereu la modă, șase piese în care merită să investești

Haine mereu la modă, care nu vor ieși niciodată din tendințe.
Haine mereu la modă, șase piese în care merită să investești

Haine mereu la modă, acesta este visul oricărei femei care îşi doreşte să aibă ţinute în tendinţe, însă fără să facă cheltuieli costisitoare în fiecare sezon. Garderoba unei femei trebuie realizată cu multă atenţie, astfel încât să aleagă mereu piese vestimentare, clasice, potrivite personalităţii sale, dar care să şi dăinuie în timp. Iată câteva haine mereu la modă în care merită să investești pentru că vor fi piese de rezistență în garderoba ta:

1. Cămașă albă

Clasică, versatilă și ușor de asortat în orice fel de ținută, cămașa albă este o piesă vestimentară „must have” în garderobă. Este ideală pentru ținutele office, dar se potrivește foarte bine și la o ținută casual cu blugi. Cămașa de culoare albă emană o eleganță aparte prin simplitatea sa. Dacă îți dorești un aspect modern, o poți purta în combinație cu fuste sau pantaloni în culori aprinse sau cu imprimeuri. Dacă preferi stilul clasic, asortează cu piese vestimentare în culori neutre, cum ar fi gri, bej. Și nu uita de combinația mereu câștigătoare, alb-negru, care va fi întotdeauna în trend.

2. Fustă cu talie înaltă, mereu în topul haine mereu la modă

Fusta cu talie înaltă este un alt obiect vestimentar care merită toată atenția. Fie că este neagră sau cu imprimeuri, din piele sau din denim, găsește modelul preferat și orice ai alege, vei fi în tendințe. Acest model de fustă marchează talia și alungește silueta, oferind senzația că ești mai înaltă, mai ales dacă porți și pantofi cu toc. Plus că niciodată nu vei da greş cu o astfel de piesă vestimentară, mai ales că face parte din categoria haine mereu la modă. Vei fi mereu în tendinţe şi vei economisi bani în fiecare sezon, dacă alegi piese vestimentare clasice, care nu se demodează.

3. Sacou clasic

Inspirat din moda masculină, sacoul a devenit o piesă vestimentară indispensabilă și în garderoba femeilor. Sacoul cu croială clasică se va număra mereu în categoria haine mereu la modă. Așa că merită să investești în cel puțin trei modele de acest fel. Un sacou alb, unul negru și altul din stofă te pot ajuta să creezi o varietate de ținute casual sau urbane. Acest element vestimentar se potrivește perfect ținutelor office, dar și unor outfit-uri relaxante de zi, cu blugi sau pantaloni drepți. Sacoul poate fi purtat descheiat și peste rochii elegante, adăugând un plus de stil ținutelor de cocktail.

4. Rochie neagră

Celebra rochie neagră nu putea lipsi din categoria hainelor mereu la modă. Mini, maxi, evazată sau până la genunchi, această rochie te poate scoate mereu din încurcătură când nu știi cu ce să te îmbraci. Merită să ai, așadar, în garderobă cel puțin două-trei modele de acest fel. Rochia neagră poate fi accesorizată cu orice bijuterie care adaugă strălucire.

5. Pantaloni negri

Fie ca sunt drepți, largi sau conici, pantalonii negri trebuie să se regăsească pe lista pieselor vestimentare din dulapul oricărei femei. Sunt acele haine mereu la modă, cărora orice femeie trebuie să le acorde atenţie. Cu ajutorul lor se pot crea o mulțime de alte ținute potrivite pentru diferite ocazii. Asortați cu o cămașă albă, pot completa perfect o ținută office. Dar se potrivesc și pentru o combinație vestimentară lejeră dacă sunt purtați cu un pulover sau chiar cu un tricou. În funcție de croială, pantalonii negri se potrivesc și cu pantofi cu toc, dar și cu botine sau chiar cu încălțăminte sport, potrivit marieclaire.com.

6. Blugii, element cheie în categoria haine mereu la modă

Nu în ultimul rând, blugii clasici din denim albastru sunt un reper de stil mereu la modă. O pereche de blugi te va salva întotdeauna când ești în pană de idei și cauți o ținută comodă și modernă. Pentru că sunt deosebit de versatili, blugii se pot purta cu orice alt element vestimentar. Cu blugi merg de la cămăși lejere, elegante, până la pulovere simple, supradimensionate sau tricouri lejere și sacouri.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *