Horoscop 23 – 29 septembrie 2024, prezentat de astrologul Roxana Ivanciu în cadrul rubricii din fiecare vineri, la ora 17:00, pe site și pe canalul de YouTube. Săptămâna aceasta vine cu noi provocări și experiențe inedite pentru nativii zodiacului european.
Soarele a intrat în Balanță, avem energie de armonie, de tact, de a găsi un sens. Avem și energie de indecizie, în care ne putem dezechilibra ușor emoțional. Luni, planeta Venus intră în Scorpion. Iubirea și plăcerea vor fi într-un alt element, au altă energie. Ne putem aștepta la drame, la gelozii, la pasiuni și obsesii. Este o perioadă în care se simt mai bine schimbările emoționale în relația cu partenerii.
Planeta Mercur intră în Balanță pe 27 septembrie, după ce a fost în Fecioară. Comunicarea va fi mai armonioasă. Se vor găsi soluții pentru a rezolva comunicările defectuoase, în relații, parteneriate sau conflicte. Mercur va fi folosit mai bine pentru a negocia și a fi mai diplomați.
Marte este tot în casa a patra (familie și acțiune), în Rac. Vă manifestați prin emoții. Zile bune pentru a vă concentra pe relațiile de familie și prietenii apropiați. Conflictele cu familia pot fi rezolvate cu succes. Trebuie să aveți răbdare și înțelegere. Mercur vă ajută să comunicați armonios, să aveți diplomație. Cuvintele cheie sunt: răbdare, empatizare, ascultați și apoi acționați.
Soarele și Mercur din Balanță vă sunt prieteni! Puteți simți instabilitate emoțională, nevoia de a fi ascultați, de a fi înțeleși. Nu vă lăsați copleșiți de emoții, mai ales când Venus intră în Scorpion. Va acutiza această stare, vor fi drame, obsesii, gelozii, pasiuni.
Venus intră în Scorpion pe 23 septembrie. Iubirea va fi mai pasională, vor fi drame emoționale, tot felul de pasiuni, de gelozii, de obsesii. Rezolvarea problemelor va fi prin comunicare, ea e cheia succesului. Aveți ocazia de a vă exprima ideile și de a vă implica în tot felul de activități sociale. Secretul este să echilibrați munca și relaxarea, să nu vă implicați în discuții superficiale, care vă consumă energia.
Nu uitați că Mercur intră în Balanță, pe 26 septembrie. Comunicarea va fi dimplomată, armonioasă, cu tact. Vă va ajuta în relațiile dvs de colaborare, cu clienții. Vă susține în modul de a vă exprima ideile. Vă recomandăm să fiți atenți la sănătatea mentală și emoțională.
Pe 26 septembrie, Mercur intră în Balanță. Comunicarea va fi mai armonioasă, mai blândă, cu tact și diplomație. Focusul se mută pe aspecte financiare, apar oportunități de câștig și cheltuieli neașteptate. Veți știi bine să discerneți ceea ce vă doriți și aveți nevoie pentru a nu cheltui în zadar. Venus intră în Scorpion. Veți simți dorințe mai crescute legate de confortul și siguranța dvs.
Partea materială și emoțională se va simți mai agresiv. Venus în Scorpion este mai pasional, mai dornic să se întâmple lucruri. Vă va influența și pe dvs. Recomandarea e să fiți chibzuiți cu banii, să faceți investiții moderate și de a analiza bine înainte de investi. Fiți deschiși și sinceri în relații, puteți avea o ușoară stare de agresivitate, gelozie, panică sau pasiune.
Marte este în Rac pe casa întâi, a corpului fizic. Faceți cunoștiință cu exteriorul de lângă dvs. Aveți nevoie de echilibru emoțional și introspecție. Este un moment bun în care puteți să vă retrageți pentru a vă reevolua prioritățile, a căuta armonia în relațiile dvs. Nu ezitați să cereți ajutorul. Venus intră în Scorpion pe 26 septembrie. Emoțiile și dorințele vor fi mai tensionate, mai ales în relații. Evitați conflictele cu cei din jur, sunteți predispus la tensiuni. Trebuie să fiți mai atenți la propria persoană și să aveți empatie și toleranță față de ceilalți.
Aveți o stare emoțională mult mai intensă. Aveți nevoie de retragere, de izolare, de introspecție. Este o perioadă bună pentru a reflecta asupra trecutul și pentru a vă concentra pe vindecarea interioară. Totuși, faptul că Mercur intră în Balanță nu trebuie să vă facă să vă izolați prea mult. Comunicarea este armonioasă, blândă. Aveți nevoie de cei apropiați, de cei dragi, de familie. Acceptați sprijinul lor și nu vă temeți să împărtășiți ceea ce simțiți. Meditația și relaxarea sunt indicate zilele acestea.
Mercur intră în Balanță în casa a 11a. Veți avea zile pline de întâlniri sociale, de activități cu prietenii. Este o săptămână favorabilă pentru colaborări și a vă extinde cercul social. Veți fi în centrul atenției, veți fi magnetici. Venus intră în Scorpion și vă aduce charismă, strălucire în grupul social.
Vă recomandăm să vă folosiți de ele pentru a vă promova ideile. S-ar putea ca Venus să vă sufle mult în pânze. Aveți grijă să nu considerați că toată lumea trebuie să se uite doar la dvs! Folosiți intrarea lui Mercur în Balanță și ascultați opiniile altora, încercați să cooperați.
Venus intră în Scorpion pe casa a zecea, a carierei. Ea va fi în centrul atenției, apar oportunități profesionale și presiuni suplimentare. Aliatul dvs va fi Mercur care intră în Balanță. Vă veți organiza mai bine timpul, pentru a nu fi copleșiți de toate lucrurile pe care le aveți de făcut în carieră.
Este important să fiți disciplinați și eficienți în munca dvs. Nu vă neglijați sănătatea! Pentru a nu fi solicitați prea mult în carieră și în taskurile pe care le aveți de făcut, cereți ajutorul. Dar doar dacă vă simțiți suprasolicitați!
Marte în Rac este pe casa a noua. Vă veți manifesta prin emoții. Aveți o dorință mare de a explora și de a învăța lucruri noi. Vă gândiți la călătorii sau să urmați un curs nou. Venus intră în Scorpion și vă aduce nesiguranță în legătura cu direcția față de viitorul dvs, față de ceea ce se așează de acum înainte în fața dvs. Fiți deschiși la oportunități și nu vă temeți de schimbare.
Aspectele financiare vor fi prioritare. Vă recomandăm să vă concentrați pe investițiile pe care le aveți de făcut. Mercur va intra în Balanță și vă ajută să comunicați foarte bine, să aveți mai mult tact, mai multă organizare, eficiență în tot ceea ce reprezintă relația cu investițiile dvs. Vă poate ajuta și în relațiile cu oamenii care vă pot deschide drumuri către căi de a investi.
Puteți avea discuții importante despre bani, partaj, tot ceea ce aveți de împărțit cu partenerul de viață sau cu colaboratorii dvs. Planeta Venus din Scorpion vă aduce emoții. Ele vor fi mai intense și vor fi situații în care va fi nevoie să vă transformați, să vă adaptați. Evitați manipulările, fiți atenți la gestionarea resurselor. Dacă sunteți sinceri, veți putea fi atenți și la nevoile care apar față de cei cu care sunteți în relații.
Relațiile vor juca un rol important! Aveți ocazia să o îmbunătățiți pe cea cu partenerul de viață. Puteți întâlni persoane noi, care vă vor inspira. Pe casa a șaptea, a relațiilor, se află Marte în Rac. Vă oferă o energie blândă de inițiativă, de cooperare, de modul în care puteți face față relațiilor din viața dvs. Pe 23 septembrie, Venus intră în Scorpion.
Vă aduce un risc de conflicte minore la care trebuie să fiți atenți. De aceea e bine să aveți grijă la dialog, încercați să vă exprimați fără agresivitate. Este un moment bun în care puteți rezolva neînțelegeri vechi, care vă rod și vă frământă. Pluto, din semnul dvs, vă ajută să vă transformați și să înțelegeți că aceste neînțelegeri, frământări, pot fi rezolvate prin negociere, diplomație, o mai bună comunicare.
Veți avea focus pe comunicare, sănătate și bunăstare, pe rutină. Încercați să adoptați obiceiuri mai sănătoase, să vă odihniți, să aveți o rutină de viață mai sănătoasă. Vă recomandăm ca la job să fiți mai organizați, să planificați pentru a fi mai eficienți și a avea rezultate mai bune. Puneți sănătatea pe primul loc, fiți disciplinați în rutina de viață. Obiceiurile vechi, toxice, care până acum v-au adus neajunsuri, acum este momentul să le dați deoparte și să umpleți acel gol cu rutină de viață sănătoasă.
Creativitatea va fi la cote înalte! Puteți avea idei inovative. Veți simți o dorință mai mare de a vă exprima prin artă, proiecte creative. În relații, aveți nevoie de mai multă libertate. Pe 23 septembrie, Venus intră în Scorpion. Această dorință de libertate, nevoia de a fi cu propria ființă și a înțelege ce se întâmplă în relația dvs, ceea ce vă oferă partenerul, dacă vă înflorește sau vă aduce un lucru bun în viață, trebuie să fie în gândurile dvs în această săptămână.
Venus vă susține și vă ajută să vedeți exact relația în care sunteți. Vă puteți folosi imaginația. Nu vă temeți să ieșiți din zona de confort. Fiți atenți la toată starea emoțională și oferiță-vă timp pentru a vă simți.
Podcast realizat în studiourile Pagina de Media.
CONTACT: contact@paginademedia.ro