Horoscop zilnic 16 mai 2022. Zodia care se care ia o decizie radicală. Viața ei se va schimba complet

Horoscop zilnic 16 mai 2022. Află de mai jos ce ți-au pregătit astrele
Horoscop zilnic 16 mai 2022. Zodia care se care ia o decizie radicală. Viața ei se va schimba complet

Astăzi are loc Lună Plină în zodia Scorpion, eveniment astrologic însoțit de o Eclipsă totala de Lună, care va fi vizibilă și din România, prin urmare îi vom resimți puternic influența. Aceasta Eclipsă de Lună este de natură karmică și vine cu transformări profunde și radicale. Îi vom resimți influența pe o durată de jumătate de an de aici înainte. Se vor reactiva frici, angoase, vicii și dependențe, dar și atașamente emoționale și financiare toxice. Ies la iveală trăiri intense, ne confruntăm cu o parte ascunsă din noi de care am fugit până acum și trecutul se poate întoarce sub diverse forme. Este o perioadă în care trebuie să ne detoxifiem emoțional și să ne eliberăm de tot ce este ascuns și bolnăvicios pentru a putea evolua.

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop zilnic 16 mai 2022. Schimbări în viața nativilor Leu

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Eclipsa totală de Lună din Scorpion îți poate evidenția niște atașamente toxice, cel mai probabil de natură financiară sau emoțională, de care trebuie să scapi. Te poți vindeca după o despărțire sau după o pierdere sau, în alte cazuri, se pot afla secrete, trădări, care să conducă la ruperea unei relatii toxice. Este momentul să vezi pe unde pierzi energie și să nu mai permiți să se întâmple asta. Ține cont că o serie de vicii, dependențe, dar și traume emoționale nevindecate se pot activa acum.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Eclipsa totală de Lună din Scorpion se va forma în sectorul relațiilor tale, prin urmare nu este exclus să închei o relație toxică și fără viitor. Pe de altă parte, din punct de vedere profesional poți încheia o colaborare, un contract care nu-ți aduce beneficiile dorite. Un lucru este sigur, trebuie să faci schimbări în relațiile tale sau să-ți schimbi atitudinea pe care o ai fața de relații și viața de cuplu. Soarele este în zodia ta, în conjuncție cu Nodul Nord Lunar și ar trebui să te preocupi mai mult de tine, să te pui pe primul loc și să-ți crești încrederea de sine.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Eclipsa totală de Lună din Scorpion se petrece în sectorul muncii și sănătății și nu este exclus să ți se reactiveze niște probleme de sănătate cărora nu le-ai dat importanță. Ai mai multă grijă la sănătate și elimină acele obiceiuri proaste din rutina zilnică. Este nevoie să-ți schimbi stilul de viață, programul, alimentația și, în unele cazuri, chiar și locul de muncă, mai ales dacă acesta te suprasolicită. Concentrează-te să elimini acele activități zilnice care îți consumă energia și resursele și nu-ți aduc beneficii.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Dincolo de faptul că Luna este guvernatoarea ta, Eclipsa totală de Lună din Scorpion se va petrece în sectorul tău afectiv, prin urmare te poți aștepta la trăiri emoționale intense. Poți renunța la o idilă, la o poveste de dragoste care nu are viitor sau la un proiect creativ care s-a consumat sau ți-a consumat rezervele artistice. Este nevoie să-ți schimbi atitudinea în dragoste, atitudinea față de copii și modul în care îți exprimi iubirea.

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Eclipsa totală de Lună din Scorpion poate aduce o desprindere de familie, o renunțare la atașamente emoționale vechi, poate chiar atașamente față de un loc, o casă, un bun de patrimoniu. Se pot activa niște traume din copilărie nevindecate, ascunse, întocmai pentru a le conștientiza și a te elibera de ele. Sunt nativi care în această perioadă se pot muta, fie de lângă părinți, fie cu partenerul de viață.

Horoscop zilnic 16 mai 2022. Pierderi financiare pentru nativii Balanță

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Eclipsa totală de Lună din Scorpion îți cere să te desprinzi de ideile fixiste pe care le ai, de atașamente de idei și de tipare de raționament învechite din cauza cărora stagnezi. S-ar putea să renunți la niște decizii luate, să-ți schimbi radical niște păreri și să ieși din relații de prietenie bazate pe interes. Profită de această Eclipsă de Lună pentru a face curățenie în mintea ta. Ai grijă, de asemenea, la acte, deplasări și negocieri.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Eclipsa totală de Lună din Scorpion se petrece în sectorul tău financiar și îți cere să renunți la atașamente materiale, la bunuri și lucruri de care te simți legat. Este nevoie să-ți schimbi modul în care te raportezi la bani și la propriile tale câștiguri, implicit cheltuieli. Nu este exclus sa pierzi o sursa de venit pentru a conștientiza valoarea ta personală. Pe de altă parte, lucrează mai mult la stima de sine ,care poate fi destul de scăzută în această perioadă. Este nevoie să fii mai atent la dietă pentru că poți avea tendința de a mânca prea mult sau prea puțin.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Eclipsa totală de Lună se petrece în zodia ta și o vei resimți destul de intens la nivel emoțional. Trecutul se poate întoarce și te poate bântui, te poți confrunta cu insomnii, cu cele mai ascunse frici ale tale, cu dependențe și traume ascunse. Dezechilibrele din viața ta se pot accentua acum. Tendința de a gândi negativ te poate conduce într-o adevărată criză existențială. Și totuși, această eclipsă te va ajuta să iei decizia de a te transforma radical. Îți vei dori să devii o altă persoană și pentru asta poți apela la ajutorul celorlalți, inclusiv la ajutorul partenerului de viață.

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Eclipsa totală de Lună din Scorpion poate veni cu insomnii, cu stări de agitație interioară, irascibilitate și nu este exclus ca unele probleme de sănătate ascunse sau chiar cronice să se manifeste acum. Tot acest context îți cere să te rupi de trecut, să te eliberezi de tot ce este toxic în viața ta, inclusiv de vicii și atașamente emoționale și financiare. Lasă în spate bagajele emoționale și ridică ancora trecutului. Totodată, este nevoie să-ți schimbi stilul de viață și rutina zilnică și să te odihnești mai mult.

Horoscop zilnic 16 mai 2022. Vești bune din punct de vedere financiar pentru Pești

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Eclipsa totală de Lună din Scorpion îți cere să ieși din anturajele toxice și să închei acele relații de prietenie care te trag în spate. Poți vedea mai clar cine merită să rămână alături de tine și cine nu. Renunță, de asemenea, la proiectele care îți consumă resursele și nu-ți aduc beneficiile dorite. Totodată, renunță la planurile de viitor care sunt irealizabile sau care au nevoie de prea multe sacrificii din partea ta pentru a fi materializate.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Eclipsa totală de Lună din Scorpion ce se petrece în sectorul carierei tale și îți cere să renunți la acele responsabilități profesionale care îți consumă prea multe resurse. Sunt zile tensionate în relațiile cu superiorii, zile care aduc provocări, stres și frustrări majore. Nu este exclus ca unii nativi să ia decizia de a-și schimba cariera. Totodată, ai mai multă grijă la imaginea ta, la funcție și la reputație. Sunt și cazuri în care o relație de cuplu poate fi oficializată.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Eclipsa totală de Lună din Scorpion îți cere să te debarasezi de credințe învechite, de convingeri și principii de viață care îți blochează evoluția. Ai mare grijă la acte și la problemele cu legea și justiția. Este un moment karmic care poate aduce o plată pe măsura acțiunilor tale. Poți depăși cu bine această perioadă dacă te reconectezi la spiritualitate. Pe de altă parte, sunt nativi care conștientizează că au nevoie să mai învețe ceva pentru a face progrese.

Horoscopul zilei de 16 mai este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă EGO.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *