Horoscop zilnic 9 octombrie 2022. Lună Plină în zodia Berbec. Patru nativi vor resimți intens acest eveniment astrologic

Află de mai jos ce surprize au pregătit astrele
Horoscop zilnic 9 octombrie 2022. Lună Plină în zodia Berbec. Patru nativi vor resimți intens acest eveniment astrologic

Astăzi se formează Lună Plină în zodia berbec, eveniment astrologic care va fi resimțit destul de intens, în special de semnele cardinale, Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Ca orice Lună Plină vine să încheie un capitol din viața noastră și ne poate aduce ocazia să culegem roadele acțiunilor începute cu jumătate de an în urmă, atunci când a fost Lună Nouă în Berbec. Această lunație ne cere să găsim echilibrul între noi și ceilalți, să echilibrăm nevoia de independență cu dependența de alții și nevoile noastre cu ale celorlalți. Dat fiind că este în opoziție cu Venus și în apropiere de Jupiter, poate veni cu furie, izbucniri, confruntări, exagerări și chiar dezamăgiri sentimentale.

Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.

Horoscop zilnic 9 octombrie 2022. Nativii Taur sunt mai agitați și mai irascibili

Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec

Luna Plină se petrece chiar în zodia ta, prin urmare vine să încheie o etapă în viața personală sau relațională. Este momentul să schimbi ceva la personalitatea ta, la înfățișarea ta, să renunți la o relație care nu te mai reprezintă sau la un context de viață care te ține pe loc. Ține cont că s-ar putea să fii mai agitat și mai irascibil și poți intra mai ușor în conflicte cu cei din jur.

Horoscop Taur/ Ascendent Taur

Lună Plină se petrece pe o axa a sănătății, așa că acordă mai multă atenție acestui sector de viață și nu face excese, nu te suprasolicita. S-ar putea să fii mai agitat pe interior, să nu te poți concentra și să te simți mai obosit. Pe de altă parte, este momentul să te detașezi de ceva din trecut de care nu mai ai nevoie sau care îți face rău.

Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni

Luna Plină s-ar putea să vină cu unele dezamăgiri din partea prietenilor sau chiar din partea unei persoane cu care ești asociat. Nu te teme să faci o schimbare de anturaj sau să renunți la un plan de viitor care nu te mai reprezintă. Pe de altă parte, s-ar putea să culegi roadele unui proiect de grup în care te-ai implicat în urmă cu jumătate de an.

Horoscop Rac/ Ascendent Rac

Lună Plină se petrece în sectorul carierei tale și-ți cere să ai curajul să faci o schimbare profesională pe care o analizez de ceva vreme. Pe de altă parte, poți culege niște roade profesionale sau îți poți seta noi ambiții și obiective. Ai grijă că zilele acestea poți intra mai ușor în conflicte cu superiorii sau cu persoanele care reprezintă o autoritate în viața ta.

Horoscop zilnic 9 octombrie 2022.Nativii Leu sunt sfătuiți să evite călătoriile pe distanțe lungi

Horoscop Leu/ Ascendent Leu

Lună Plină din Berbec îți poate aduce ocazia să culegi roadele a ceea ce ai învățat. Poate fi vorba de obținerea unei diplome sau poți renunța la un curs pe care, de fapt, nu-ți dorești să-l urmezi. Pe de altă parte, se face lumină în anumite situații, îți poți schimba niște principii de viață și poți privi din alt unghi niște contexte cu care te-ai confruntat. Zilele acestea evită călătoriile pe distanțe lungi.

Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară

Lună Plină îți poate aduce, pe de o parte, culegerea roadelor unor investitii pe care le-ai făcut în urmă cu jumătate de an, însă pe de altă parte te poate face destul de cheltuitor și s-ar putea, sub impulsul momentului, să-ți cheltuiești toate economiile. Totodată, ai grijă că s-ar putea activa niște frici, anxietăți, dependențe emoționale și traume mai vechi lăsate nevindecate.

Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță

Ești direct impactat de energia Lunii Pline, dat fiind că se petrece în sectorul relațiilor tale, și s-ar putea să închei un capitol în viața de cuplu. Sunt zile destul de conflictuale care pot aduce rupturi de relații, însă și decizia bruscă a unei căsătorii. Din punct de vedere profesional, se poate încheia o colaborare, un contract.

Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion

Luna Plină se petrece în casa muncii și a sănătății și s-ar putea să aducă zile cu stres profesional, certuri cu colegii, așa că ai grijă la modul în care îți impui autoritatea la job. Pe de altă parte, va trebui să ai mai multă grijă la sănătate și la acțiunile de rutină pe care le desfășori pentru că de aceasta data poți fi neatent. Randamentul va fi mai scăzut și te poți simți mai obosit.

Horoscop zilnic 9 octombrie 2022. Nativii Săgetător sunt mai dornici de distracții

Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător

Luna Plină se petrece în sectorul tău afectiv și poate aduce unele tensiuni în relația cu copiii sau în relația cu persoana iubită. Ești mai dornic de distracții, de flirt și aventură, iar dacă ai o relație stabilă de preferat ar fi ca zilele acestea să le dedici activităților în doi. Pe de altă parte, unii nativi pot culege roadele unui proiect creativ în care s-au implicat în urmă cu jumătate de an.

Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn

Luna Plină din Berbec poate aduce la suprafață conflicte cu familia și s-ar putea să refulezi, mai ales dacă până acum ai tot încercat să le faci pe plac altora. Pe de altă parte, sunt nativi care simt nevoia unei schimbări în locuință sau de locuință. S-ar putea ca această lunație să-ți pună în lumină niște dezechilibre emoționale care au legătură cu copilăria.

Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător

Luna Plină activează axa comunicării și s-ar putea să fii mai agitat mental decât de obicei, să nu ai stare, ba chiar să fii mult prea direct în dialog și să dai naștere unor conflicte. Poți primi niște vești importante sau poți purta discuții care să te ajute să iei niște decizii. Zilele acestea ai mai multă grijă la deplasări.

Horoscop Pești/ Ascendent Pești

Luna Plină se petrece pe o axă financiară și, pe de o parte, poți culege niște roade ale unor investiții, însă pe de altă parte, poți face cheltuieli cam mari care să-ți dezechilibreze bugetul. Profită de energia lunației pentru a-ți schimba modul în care îți administrezi veniturile și încearcă să nu exagerezi cu generozitatea.

Horoscopul zilei de 9 octombrie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.

Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog

Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă EGO.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *