Imagini cu familia lui Novak Djokovic. Sârbul a câștigat pentru a șaptea oră Marele Șlem de la Wimbledon, adunând astfel 21 de trofee de Grand Slam în întreaga sa carieră. În finala de duminică, disputată împotriva australianului Nick Kyrgios, Nole a triumfat în stilul său caracteristic, printr-un joc marcă înregistrată, sub privirile pline de satisfacție ale familiei sale.
Novak Djokovic (35 de ani 3 ATP) a câștigat duminică turneul de la Wimbledon după ce s-a impus în finală în patru seturi, scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/3), în faţa australianului Nick Kyrgios (27 de ani, 40 ATP).
Finala de anul acesta a fost una cu totul specială pentru tenismenul sârb. Pe lângă importanța câștigării prestigiosului trofeu, ziua finalei a fost marcată de un eveniment deosebit: Nole și soția sa au împlinit 8 ani de la căsătorie. Și ce cadou mai frumos îi putea oferi superbei sale soții?!
”Draga mea, aniversare fericită! Acesta este cadoul meu pentru tine!”, a spus Djokovic, care a avut-o alături pe Jelena și la dineul oficial al competiției.
De asemenea, Jelena a postat un mesaj sugestiv pe rețelele de socializare:
”Opt ani de când suntem căsătoriți din cei 17 ani în care am crescut împreună!”
Din tribună, câștigătorul Wimbeledon 2022 a fost urmărit de soție, fiică și părinții săi, iar la final s-a bucurat alături de ei de succesul obținut. Singurul care a lipsit din tribune a fost băiețelul său Ștefan, în vârstă de 7 ani, care îi calcă pe urme tatălui său. Chiar în ziua finalei, micuțul a jucat un set împotriva fiului lui Bob Bryan, fost mare jucător de tenis american, și nu și-a putut susține tatăl.
Novak și soția lui, Jelena Djokovic, s-au cunoscut la şcoală şi s-au logodit în septembrie 2013, iar un an mai târziu s-au căsătorit în staţiunea Aman Sveti Stefan din Muntenegru. Au împreună doi copii superbi, un băiețel, Ștefan, în vârstă de șapte ani, și o fetiță, Tara, de patru ani.
Novak Djokovic este convins că mare parte din succesul său i se datorează partenerei sale de viață. Jelena, în vârstă de 36 de ani, îi este mereu alături faimosului tenismen sârb și îl susține pe acesta din tribune la turneele la care participă.
Jelena a studiat la Universitatea Internaţională din Monaco şi la Universitatea Bocconi. În prezent, soția campionului sârb își desfășoară activitatea la Fundația Novak Djokovic, care se ocupă cu ajutorarea copiilor din Serbia și militează pentru îmbunătățirea sistemului educațional din această țară, unde ocupă un post de conducere.
Novak Djokovic a fost interzis la Australian Open pentru că autoritățile de la Antipozi au solicitat ca toți jucătorii care aprticipă la turneu să facă dovada vaccinării, iar sârbul nu era vaccinat.
La Roland Garros, Nole a jucat finala împotriva lui Rafael Nadal pe care însă a pierdut-o. La Wimbledon s-a dezlănțuit, adjudecânduși trofeul printr-un joc marcă înregistrată.
În privința ultimului Gran Slam al anului – US Open -, prezența sârbului este incertă. Americanii au anunțat că vor putea participa la turenu doar jucătorii vaccinați. Nole declarat că dacă se va aplica această măsură nu va face deplasarea în SUA.