În ce relație a rămas Andreea Antonescu, după despărțire, cu tatăl mezinei sale: “Am încercat să găsesc toate variantele și toate posibilitățile” VIDEO EXCLUSIV - Ego.ro

În ce relație a rămas Andreea Antonescu, după despărțire, cu tatăl mezinei sale: “Am încercat să găsesc toate variantele și toate posibilitățile” VIDEO EXCLUSIV

“Sunt mama care are sufletul împărțit pe două continente”

Andreea Antonescu a devenit, de curând, mamă pentru a doua oară. Vedeta a adus pe lume o prințesă, Venice Victoria. Aceasta mai are o fiică, Sienna, din căsnicia cu Traian Spak. Cântăreața ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre viața personală, dar și despre cele două minuni pe care le are, micuțele sale.

Andreea Antonescu, o mamă implicată și dedicată

Andreea Antonescu arată extraordinar după ce a devenit mămică pentru a doua oară. Vedeta are o siluetă perfectă, însă recunoaște că micuța ei, Venice Victoria, o ține în formă:

“O să fiu sinceră, nu am făcut ceva anume. Mi-am ocupat timpul cu fetița mea. Chiar ieri mă uitam că îmi propusesem de ceva timp să merg la sală, dar am făcut brațe. Dacă ridici copilul, îl lași jos, îl duci la baie să îl speli, îl lași jos, te duci cu el jos, apoi urci, îți dai seama că îmi lucrez mușchii la maxim. Îți zic sincer, sunt o persoană foarte modestă, dar, pe de altă parte, să vezi ce abdomen am! (râde) Nu alăptez în momentul acesta, am alăptat o perioadă, până când fetița mea a făcut intoleranță la lactoză și atunci a trebuit să oprim procesul.”

“Sunt mama care are sufletul împărțit pe două continente”

Andreea Antonescu se bucură enorm pentru faptul că a fost binecuvântată cu două fetițe superbe. Totuși, aceasta ne-a mărturisit că are sufletul împărțit în două, căci fiica cea mare, Sienna, și-a dorit să studieze în America:

“Și eu m-am gândit că poate fac băiețel, dar nu a fost să fie băiețel. Am o minunăție de fetiță, este superbă. Bine, amândouă sunt superbe, sunt perfecte, îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare secundă pentru minunile acestea din viața mea. Este bine, dar, pe de altă parte, sunt mama care are sufletul împărțit pe două continente. Sienna a ales să studieze în State și e foarte greu, dar sunt momente în viață când, pentru binele persoanei pe care o iubești, trebuie să decizi cu ce alegi, alegi cu sufletul sau alegi cu mintea. Dacă aș fi ales cu sufletul, aș fi adus-o pe Sienna aici, lângă mine. Dar, gândindu-mă că ea, poate în acest moment, ar avea alt viitor în America, am decis, cel puțin pentru o perioadă, să fie acolo. Da, am rămas în relații foarte bune. (n.r. cu tatăl Siennei, Traian Spak)”

Ce spune despre legătura cu tatăl mezinei

De curând, Andreea Antonescu declara că între ea și tatăl mezinei sale, Venice Victoria, s-a produs o ruptură. Întrebată dacă a păstrat o relație bună cu fostul partener, vedeta ne-a mărturisit că în această direcție merge legătura pe care o are cu Victor Vrînceanu, căci aceștia sunt părinții unei adevărate minuni:

“Asta se încearcă în momentul de față pentru că trebuie să fim doi oameni realiști, care trebuie să fie conștienți că au o minune, că au poate că cel mai important și mai frumos lucru care se putea întâmpla unui cuplu. Atunci, da, mergem în direcția respectivă.”

Andreea Antonescu: “Înainte de orice, îmi doresc ca fetițele mele să fie fericite”

Andreea Antonescu și Andreea Bălan sunt implicate atunci când vine vorba despre fetițele lor și dau tot ce au mai bun ca mame singure pentru ca acestea să aibă parte de tot ce își doresc. Vedeta ne-a mărturisit că atât ea, cât și prietena ei, își iau puterea din dorința de a le face o viață cât mai bună micuțelor:

“Cum reușim? Nu îmi dau seama. Probabil că puterea ne-o luăm din faptul că, indiferent de situație, trebuie să ne ridicăm în picioare, indiferent de situație, fiind mame, suntem direct implicate în creșterea copiilor. Eu, înainte de orice, îmi doresc ca fetițele mele să fie fericite. Asta este ce îmi doresc pentru ele. Și atunci, în momentul în care le vezi și în momentul în care știi că ele depind 100% de tine, nu poți, indiferent de perioada prin care treci, decât să te ridici, să fii conștientă că este singura cale pe care o ai și atunci să încerci să găsești variantele pentru a le fi lor bine.”

“În momentul în care realizezi că nu sunt soluții, cel puțin pe moment, nu ai alternative”

Întrebată cum a reacționat în momentul în care relația s-a destrămat, Andreea Antonescu ne-a mărturisit:

“Bineînțeles că am crezut de fiecare dată în fiecare poveste pentru că altfel nu m-aș fi aventurat și nu aș fi ajuns în acest punct. A face un copil nu este egal cu a pleca într-o excursie sau a face planuri de o lună, două, trei cu omul respectiv. Bineînțeles că am încercat să găsesc toate variantele și toate posibilitățile, dar, în momentul în care realizezi că nu sunt soluții, cel puțin pe moment, nu ai alternative.”

Citește și Ce studii are Andreea Antonescu: “Aceasta este facultatea pe care am terminat-o”. Nu a apucat să practice meseria până acum

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Delia, atacată de câini în parc, în urmă cu puţin timp! Era cu telefonul în...
Soiuri românești de cireși care rezistă la boli și oferă producții mari. Ce merită plantat...
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Criza din România aduce PROGRAM DE LUCRU DE 4 ZILE, dar şi salariile TĂIATE corespunzător
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Ce cadou a primit mama Geta de la fiul său, Culiță? Aceasta nu a ratat...
Zodiac Chinezesc săptămâna 1-6 aprilie 2025: lecții de răbdare și energie intensă
HOROSCOP APRILIE: 5 zodii trebuie să aibă grijă în Aprilie 2025
A murit Richard Chamberlain din "Pasărea spin". Fostul lui soț a dezvăluit cauza decesului, iar...
Dezvăluiri din culisele Asia Express 2025. Care este echipa de vedete ce a atras antipatia...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
ANSVSA, controale specifice sărbătorilor pascale! Mare atenție când cumpărați carne de miel
Cât de repede aleargă un urs. Ghid pentru 4 specii
VIDEO Delia a stârnit un val de reacții cu apariția ei pe TikTok: "Dacă asta...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *