Conform tradiției românești, murăturile sunt pregătite de obicei la începutul toamnei, în timp ce conservele pentru iarnă sunt pregătite de la începutul lunii august. Însă, fiecare gospodină poate avea propriile sale obiceiuri și practici specifice. Cu toate acestea, noi avem un sfat pentru dumneavoastră și vă garantăm că așa murăturile voastre vor rezista perfect pe tot parcursul iernii.
Indiferent dacă vorbim despre conservele de iarnă sau despre borcanele cu murături, este esențial ca acestea să fie închise etanș pentru a preveni răspândirea bacteriilor și pentru a le menține într-o stare bună.
Cu siguranță, este frustrant să observi că ai depus atât de mult efort în pregătirea murăturilor și să constați că borcanele tale răsuflă și nu sunt închise etanș.
Acest lucru poate conduce cu ușurință la stricarea produsului, iar noi nu ne dorim acest lucru sub nicio formă. Tocmai din această cauză avem pregătită pentru tine o soluție salvatoare care să nu îți irosească nici banii, iar munca ta să nu fie risipită în zadar.
Ei bine, dacă nu sunteți siguri de etanșeitatea capacelor borcanelor sau chiar a bidoanelor, puteți apela la o metodă suplimentară pentru a preveni pătrunderea aerului și pentru a vă asigura că conținutul borcanului cu murături nu se deteriorează și rămâne în condiții optime pe tot parcursul iernii.
Astfel, vă recomandăm să aveți la îndemână o bucată de celofan, iar acesta vă va asigura că produsul dumneavoastră se păstrează intact.
Vezi și: Ce trebuie să adaugi neapărat în borcan când pui castraveți la murat. Așa nu se vor înmuia deloc
Procesul de închidere și sterilizare va continua în mod normal. Astfel, adăugați murăturile în borcane și în bidoane curate, lăsând suficient spațiu deasupra pentru a permite expansiunea produsului în timpul procesului de sterilizare.
Apoi, tăiați bucăți din folia de celofan suficient de mari pentru a acoperi gura borcanelor și așezați cu grijă fiecare bucată de folie pe borcan sau pe bidon, în funcție de preferințe, și asigurați-vă că acoperă toată suprafața.
După ce ați aplicat folia de celofan, puteți așeza capacul peste aceasta. Strângeți-le bine, dar nu exagerați, pentru a nu deteriora folia.
De asemenea, vă recomandăm să verificați cu atenție fiecare borcan și fiecare capac pentru a vă asigura că se potrivesc perfect iar conserva dumneavoastră este închisă corespunzător.
Te poate interesa și: Pepene murat la borcan pentru iarnă, o bunătate de rețetă de îți lasă gura apă. Sunt absolut delicioși
Astfel, folia de celofan ar trebui să ofere un plus de protecție și să ajute la prevenirea pătrunderii aerului în interiorul borcanului dumneavoastră.
După ce acest proces este realizat cu succes verificați din nou borcanele, iar dacă un capac nu este închis etanș îl puteți înlocui. Apoi, puteți depozita borcanele în cămară și puteți aștepta sezonul de iarnă pentru a degusta murăturile pentru care ați depus atâta efort.
Așa că vă garantăm că veți utiliza această metodă pentru o protecție suplimentară pentru conservele și murăturile dumneavoastră în fiecare an.