Virgil Ianțu și partenera lui de viață, Roxana Alexandru, se bucură de o relație specială și apropiată cu fiica lor, Jasmina. Totuși, prezentatorul de televiziune ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, că are emoții pentru momentul în care tânăra o să plece de acasă, căci își dorește să studieze în altă țară.
Virgil Ianțu ne-a vorbit despre fiica lui, Jasmina, pe care o adoră. Prezentatorul de televiziune este topit după tânără, însă recunoaște că rolul de părinte vine cu foarte multe responsabilități. Acesta a punctat că este nevoie să fii alături de copil mereu, atât la bine, cât și la greu:
“Părinte să fii cred că este cel mai complicat lucru din lumea aceasta, necesită cea mai mare implicare! Până la un anumit punct, construcția unei case mi s-a părut cel mai greu lucru. Îți dorești un copil sănătos din toate punctele de vedere, educat, dar nu numai academic, cu un caracter bun, sănătos emotional și vrei să ai și o relație bună cu el.
Încearcă să faci asta să vezi cât de ușor sau de complicat este! Este extrem de frumos, dar necesită multă implicare! Trebuie să fii aproape de copilul tău și când ești foarte ocupat, mai ales când are nevoie de tine, atât la bune, cât și la rele!”
De asemenea, Virgil Ianțu a punctat că nu mai are emoții atunci când vine vorba despre viața amoroasă a fiicei sale. Prezentatorul de televiziune este relaxat și are încredere în fiica sa. Totuși, singurele gânduri care îl apasă au legătură cu plecarea tinerei de acasă, care s-a hotărât să studieze în Spania, la o școală unde o să învețe structura unui business:
“Aparent, orice tată stă cu pușca atunci când vine vârsta! Avem o relație atât de faină cu ea încât nu este nevoie! Probabil glonțul l-am tras atunci când s-a născut și ne-am construit toată relația așa cum o avem astăzi. Sunt foarte relaxat, chiar da! Am fost în urmă cu ceva ani, când nu știam exact, înainte de adolescență sau la începutul adolescenței.
M-am setat și m-am reglat, împreună ne-am reglat! Singurul gând care mă apasă este că o să plece la școală. O să plece de acasă, cum e normal! În Spania pleacă. E o școală care pregătește manageri pentru evenimente, pentru HoReCa, pentru ospitalitate și nu doar atât! Învață structura unui business și de acolo poate să facă chiar orice vrea ea!”
Video: Mihai Robu