Înghețata care nu îngrașă. Ce ingredient trebuie să lipsească, pentru a te bucura în voie de ea

Rețeta simplă pe care trebuie să o încerci

Scris de: Oana Matei

05 Mar. 2023

Înghețata care nu îngrașă. Ce ingredient trebuie să lipsească, pentru a te bucura în voie de ea

De ce ne place înghețata atât de mult? Vine vara și ne dorim o porție de înghețată aromată și răcoritoare în fiecare zi, fără să ne facem griji în privința kilogramelor. Dar cum putem să evităm acest aspect neplăcut dar în același timp, să ne bucurăm de gustul unei înghețate? Ingredientele principale a unei înghețate cremoase și delicioase sunt zahărul și grăsimile. Vestea bună este că există rețete de înghețată  la fel de delicioase, pe care să le poți savura ori de câte ori dorești, fără a te îngrășa.

Înghețata care nu îngrașă. Ce e bine să alegi

Pentru a pregăti o înghețată mai puțin păcătoasă, optează pentru rețete care nu includ prea multe grăsimi, precum smântână sau ouă și redu cantitatea de zahăr. Cele mai bune opțiuni sunt cele care includ multe fructe, cum ar fi sorbeturile și cele care folosesc ca bază lactate ușoare, cum ar fi iaurtul.

Se vor  servi în pahare, nu în conuri, și va trebui să renunțăm la siropuri, ciocolată și alte toppinguri care doar adaugă calorii. Mai bine adăugă fructe proaspete. În plus, înghețata preparată după rețetele de mai jos,  îți aduce beneficii pentru sănătate.

Hai să vezi rețetele noastre de înghețată artizanală, slab calorică dar delicioasă.

5 rețete de înghețată dietetică  pe care să le încerci acasă

1.Înghețată cu căpșuni și banane

Ingrediente

  • 1 cană de căpșuni congelate
  • 1 cană de banane congelate
  • 1/2 cană lapte la alegere

Mod de preparare

  1. Într-un robot de bucătărie se mixează toate ingredientele până compoziția devine cremoasă. Atenție, pentru că fructele sunt congelate va trebui să pulsați de mai multe ori. Folosește funcția ”pulse” a aparatului sau mixează scurt de mai multe ori, pentru a nu supraîncălzi motorul robotului de bucătărie.
  2. Înghețata se poate servi imediat sau se poate turna în caserole pe care să le lași la congelator pentru următoarea degustare.
  3. Ca topping poți adăuga granola, musli sau fructe deshidratate.

2. Înghețată proteică de ciocolată

Ingrediente

  • 200 mililitri lapte la alegere
  • 60 grame pudră proteică cu aromă de ciocolată
  • 50 grame miere de albine sau sirop de agave
  • 100 grame ciocolată fără zahăr cu 70% cacao

Mod de preparare

  1. Într-un blender se adaugă toate ingredientele, mai puțin ciocolata. Se amestecă până se omogenizează complet.
  2. În amestecul obținut se încorporează ciocolata topită.
  3. Se toarnă înghețata într-o tavă și se dă la congelator pentru minim 4 ore.

3. Înghețată cu iaurt și pepene galben

Ingrediente

  • 500 grame pepene galben
  • 400 grame iaurt la alegere
  • 30 grame erytritol sau stevia pudră
  • extract de vanilie

Mod de preparare

  1. Într-un blender omogeniză toate ingredientele
  2. Compoziția obținută se toarnă în caserole și se dă la frigider pentru minim 4 ore.
  3. Înghețata se decorează cu frunze de mentă

4.Înghețată de cocos și migdale

Ingrediente

  • 100 mililitri lapte de cocos sau la alegere
  • 30 grame migdale mărunțite
  • 150 grame iaurt degresat sau iaurt de cocos
  • 1-2 linguri fulgi de cocos
  • îndulcitor natural- erythritol sau stevia pudră
  • esență de migdale

Mod de preparare

  1. Într-un blender se omogenizează toate ingredientele până se obține o cremă.
  2. Înghețata se pune la congelator, se amestecă din 3 în 3 ore pentru a nu forma fulgi de gheață.

5. Înghețată cu avocado și ciocolată

Ingrediente

  • 2 avocado
  • 120 mililitri lapte la alegere
  • 2 linguri unt de cocos sau ulei de cocos topit
  • 3-4 linguri de îndulcitor natural- miere de albine, sirop de arțar, erthritol, stevia pudră
  • extract de vanilie

Mod de preparare

  1. Se omogenizează toate ingredientele în robotul de bucătărie.
  2. Se toarnă crema formată în tăvițe și se dă la congelator pentru minim 4 ore.

Înghețata care nu îngrașă. Sfaturi utile

  • pentru a nu se întări la congelator, amestecă puțin lichior de fructe în înghețată ( bineînțeles nu este recomandat pentru copii)
  • o altă modalitate pentru a evita formarea fulgilor de gheață este să acoperi suprafața îngheței cu folie alimentară
  • pentru înghețata de fructe folosește fructe în stare congelată
  • amestecă înghețata la fiecare 30 de minute din timpul congelării.
  • pune înghețata în strat subțire, într-un bol mai larg
  • experimentează combinații și ingrediente diferite

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.1 7 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *