Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2024. Modelul de cerere a fost publicat de Ministerul Educației

Cum trebuie completată cererea de înscriere în clasa pregătitoare.
Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2024. Modelul de cerere a fost publicat de Ministerul Educației

Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2024. Ministerul Educației a publicat modelul de cerere pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare și a făcut câteva precizări importante pentru părinți. Fișele de înscriere se completează în perioada 6 – 18 mai și se trimit online sau se depun fizic la unitatea de învățământ la care se solicită înscrierea copilului.

Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2024. Ce trebuie să completeze părinții

Copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la 31 august 2023 trebuie înscriși de către părinți în clasa pregătitoare. Completarea fișelor de înscriere și depunerea acestora fizic, la unitatea de învățământ aleasă, ori trimiterea lor online, se face în perioada 6 – 18 mai. În perioada menționată va avea loc și validarea cererilor de înscriere generate de aplicația informatică.

Cererea publicată de Ministerul Educației conține mai multe date pe care părinții vor trebui să le completeze pentru copiii lor: date privind solicitantul (păinții sau reprezentantul legal), date privind copilul, date privind înscrierea în clasa pregătitoare, criterii generale de departajare și informații suplimentare.

În cererea de înscriere, părintele poate bifa ca locul de la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu va fi înscris la unitatea de învățământ pentru care a optat, din cauza lipsei de locuri libere.

Pentru înscrierea copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 în învățământul primar, va fi nevoie de recomandare de la grădiniță. Copiii care au locuit în străinătate sau nu au mers la grădiniță vor fi evaluați psihosomatic.

Completarea fișei de înscriere în clasa pregătitoare

Cererea de înschiere a copilului în clasa pregătitoare este însoțită de un ghid. Iată care sunt instrucțiunile de care trebuie să ții cont în completarea cererii:

Punctul 1 – Date privind solicitantul

  • Datele referitoare la domiciliul/reședința copilului se vor completa pe baza documentelor justificative prezentate de solicitant;
  • Pot fi solicitanți: părinții (tatăl, mama) sau reprezentantul legal al copilului pentru care se solicită înscrierea;
  • În cazul părinților divorțați se va depune la dosar o hotărâre judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilit domiciliul minorului.

Punctul 2 – Date privind copilul

  • Se completează cu datele personale din certificatul de naștere al copilului;
  • Naționalitatea este câmp ce va fi completat în baza declarației solicitantului;
  • Se completează unitatea școlară de circumscripție, în baza arondării domiciliului/reședinței declarat(e) a(l) copilului.

Punctul 3 – Date privind înscrierea în clasa pregătitoare

  • Se completează la punctul 3a) tipul înscrierii din tabelul de mai jos aferent criteriilor de înscriere aplicabile situației copilului.

  • Opțiunile privind unitatea școlară dorită, limba de predare și alternativa educațională la care se solicită înscrierea copilului:
    • Dacă solicitantul optează pentru înscrierea la unitatea școlară de circumscripție, se bifează prima opțiune (b1) de la punctul 3b). Dacă s-a bifat această opțiune, următoarea opțiune nu mai poate fi bifată;
    • Dacă solicitantul optează pentru altă unitate școlară decât cea de circumscripție, se bifează a doua opțiune (b2) de la punctul 3b) și se înscrie denumirea sau codul SIIIR al unității la care se dorește înscrierea;
      • Dacă s-a bifat opțiunea (b2), solicitantul va menționa dacă, în cazul în care cererea este respinsă din lipsă de locuri, dorește înscrierea în unitatea școlară de circumscripție (prin bifarea punctului b2.1).
    • Se completează limba de predare (maternă) solicitată, la punctul 3c);
    • Se completează, opțional, alternativa educațională la punctul 3d). Aceasta poate fi: Tradițională (cea implicită), Waldorf, Step by step, Montessori, Freinet, Pedagogie curativă, Învățământ special;

Punctul 4 – Date despre frații/surorile copilului

  • ar cu informațiile despre frații/surorile copilului, care vor fi elevi în anul școlar 2023-2024;
  • Se completează denumirea sau codul SIIIR al unității în care vor fi elevi în anul școlar 2023-2024. În cazul în care fratele/sora va fi elev nou în învățământ în anul școlar 2023-2024, în câmpul din coloana unității școlare se scrie “necunoscut”.

Punctul 5 – Criterii generale de departajare

  • se completează doar dacă se solicită înscrierea la altă școală decât cea de circumscripție (dacă s-a bifat opțiunea (b2) de la punctul 3);
  • se bifează doar acele puncte pentru care există documente justificative depuse odată cu prezenta cerere, în baza criteriilor generale de departajare prevăzute în Metodologie, articolul 10 (2).

Punctul 6 – Informații suplimentare

  • Opțional, în cazul în care părintele/reprezentantul legal dorește participarea copilului la orele de Religie, acesta își manifestă opțiunea prin bifarea căsuței corespunzătoare și prin completarea cultul religios dorit;
  • Opțional, dacă unitatea de învățământ organizează programul „Școala după școală” și părintele/reprezentantul legal este interesat în participarea copilului la acest program, se bifează căsuța corespunzătoare;”

Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2024

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *